Divina Comedie - Infernul: Cîntul V Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul V
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cercul al doilea: desfrînații

Minos (1-24) Desfrînații (25-69) Francesca da Rimini și Paolo Malatesta (70-96) Povestea de amor și moarte (97-138) Mila lui Dante (139-142)

1 Din starea-ntîi așa-ntr-a doua stare
venim, în cerc ce loc mai strîmt rotește,
ci cazne-atît mai mari, stîrnind urlare.

4 Grozav aici stã Minos și rînjește,
județ el ține-acolea-n poartã stînd
și-azvîrle-n Iad precum se-ncolãcește.

7 Eu zic cã rãu-nãscutul duh intrînd,
silit e culpa-ntreagã sã și-o spuie,
iar el, cunoscãtor de rãu, vãzînd

10 ce loc din Iad e vrednic sã-l încuie,
cu numãru-nvîrtitei cozi pe spate
aratã gradu-n care vrea sã-l puie.

13 Mereu stau multe-n fațã-i adunate,
și una dupã alta vin cu rîndul
și spun și-aud și-n Iad sînt aruncate.

16 Cînd el vãzu cã vin și-a-ntra mi-e gîndul:
- „Tu, cel ce vii în lumea celor morți -
a zis și-a stat, oficiu-ntrerupîndu-l -,

19 știi unde ești? Te-ncrezi tu vrunei sorți?
Sã nu te-nșele-aceastã largã-ntrare!".
Virgil atunci spre el: - „Ce grijã porți?

22 Sã nu-i oprești fatala lui cãrare.
Așa se vrea-ntr-un loc unde se poate
orice se vrea, și curm-a ta întrebare".

25 Acu-ncepui s-aud acele toate
urlãri de-aici și-amar fui strãbãtut
de multul plîns ce tristul neam îl scoate.

28 Era-ntr-un loc de-orice luminã mut,
ce muge-așa ca marea-ntãrîtatã
cînd largul ei de volburã-i bãtut.

31 Vîrtej drãcesc ce nu mai stã vrodatã,
ia morți de-a valma-n furia lui cu sine,
sã-i zguduie-nvîrtindu-i și sã-i zbatã.

34 Iar cînd simt furia volburii ce vine
cum plîng atunci, cum urlã toți în vale,
și-azvîrl blãstem puterilor divine!

37 Știui cã ãstor chinuri infernale
supuși sînt cei ce-avînd plãcerea țel
fac mintea roabã poftelor carnale.

40 Cum grauri ia și-al toamnei vînt cu el
pe mii de-aripi mulțimea lor zbãtutã,
pe-acești mișei, cumplitul vînt astfel

43 și-n jos și-n sus și-aici și-acolo-i mutã,
și nu mai pot sã spere-n veci încai
nu stare-n loc, ci caznã mai scãzutã!

46 Și cum își plîng cocorii tristul lai
cînd fac pe drum coloane-ndelungate,
așa vedeam cã vin cu mare vai

49 și-aceste umbre de vîrtej purtate;
și-am zis: - „Maestre, cine-au fost acei
pe care-astfel ãst negru-amurg îi bate?".

52 - „Întîia-n stolul despre care vrei
sã știi a fost împãrãteas-odatã
și neamuri multe-avu sub sceptrul ei,

55 ci-atît fu-n viciu-acesta de 'necatã,
cã-n legi sancțiune unei crime-aduse,
spre-a fi și-a ei legal astfel scuzatã.

58 Ea e Semiramis, ce din cetite
o știm c-a fost urmașa și femeia
lui Nin în țãri de turci acum domnite.

61 Se-ucise-a doua din amor și-i ceea
ce spuzei lui Sicheu perfidã-i fuse:
perversa Cleopatrã este-a treia."

64 Vãzui și pe Elena care-aduse
cumplitul timp; pe-Ahil cel mare-al cui
rãzboi cu-amorul trist sfîrșit îi puse.

67 Pe Paris și Tristan, și mii vãzui
goniți din viața lor de-amor, pe care
Virgil mi-i arãta cu mîna lui.

70 Dupã ce [dat-am maestrului ascultare
de vechi femei și cavalerii mii,
a fost mai sã leșin de milã mare].

73 Și-așa-ncepui: - „Cu drag eu le-aș vorbi
acelor doi ce-aduși de vijelie
așa de-ușor pãreche par a fi".

76 Iar el: - „Tu-i vei vedea cînd au sã fie
aproape-aici și-atunci pe-acea putere
ce-i leag-astfel, sã-i chemi și au sã vie".

79 Cînd vîntul deci le dete-apropiere,
strigai spre dînșii: - „O, suflete-ntristate,
vorbiți de nu v-oprește-a altui vrere".

82 Precum prin aer pe-aripi nemișcate,
iau douã turturele-alãturi zbor
de-același dor spre cuibul drag purtate,

85 așa și ei, dintr-al Didonei cor
veneau prin noaptea ce-o frãmîntã vîntul;
atît cu ruga-nvinsei vrerea lor.

88 - „O, suflet bun și nobil ce-n mormîntul
cumplitei nopți te-oprești la noi, ce-odatã
cu-al nostru sînge-am înroșit pãmîntul,

91 amic de L-am avea pe-al lumii Tatã,
noi rugi I-am face pentru pacea ta,
cãci milã simți de-amara-ne rãsplatã.

94 De vrei sã ne vorbești, vom asculta
și vom vorbi, de-ai dorul de-ascultare,
cît timp stã vîntu-ntr-astã pace-a sa.

97 Nãscutã fost-am în cetatea care
stã-n malul mãrii unde Po de-acum,
trudit, cu-ai sãi, își cat-odihnã-n mare.

100 Amor, ce-n inimi iute-și face drum,
l-a prins cu-a mea frumsețe, ce rãpitã
mi-a fost astfel, cã și-azi mã doare cum.

103 Amor, ce-a sa iubire-o vrea iubitã,
plãceri de el atare-n mine-a pus,
cã sînt de el cum vezi și-acum robitã.

106 Amor spre-o moarte pe-amîndoi ne-a dus,
Caina pe-ucigaș va fi avîndu-l."
Atît și-aceste vorbe ei ne-au spus.

109 Și-astfel truditul suflet ascultîndu-l,
plecîndu-mi fața mi-o ținui plecatã,
pîn-a-ntrebat Virgil: - „La ce ți-e gîndul?".

112 Tîrziu, cînd am rãspuns, am zis: - „Vai, tatã,
ce visuri dulci, ce dor nepotolit
a-mpins pe-aceștia cãtre-amara platã!".

115 Spre dînșii-apoi mã-ntoarsei și-am vorbit:
- „Francesco, vai, a voastrã suferințã
cu plîns îmi umple sufletul mîhnit.

118 Dar spune-mi tu-n ce chip gãsi putințã
sã-și dea pe fațã-ascunsul dor al sãu
acea de mult nesigurã dorințã?".

121 Iar ea: „Nimic nu doare-atît de rãu
decît de-un timp ferice-a-ți fi aminte
în timp de-amar, și-o știe domnul tãu.

124 Dar vrerea ta de-ți este-așa fierbinte
sã știi al nostru-amor din focu-i prim
voi spune-amestecînd cu plîns cuvinte.

127 Spre-a pierde timpul stam ca sã cetim
de Lancelot, cum l-a-ncurcat iubirea,
noi singuri doi și fãr' sã bãnuim.

130 Fãcu sã ne privim ades, cetirea,
și ne-am surprins cu-obraz descolorat,
ci-un punct fãcut-a sã ne pierdem firea.

133 Cînd am cetit cum zîmbetu-așteptat
de mult, amantul și-l sãrutã-n fine,
atunci, în tremur tot, m-a sãrutat

136 acest ce-acum în veci va fi cu mine.
Galeot fu basmul și-autorul lui
și-aici am pus cetirii pe-astãzi fine".

139 Și-n timp ce unul povestea, vãzui
plîngînd pe-al doilea-ncît de-nduioșare
pãream c-aș fi murit, și-apoi cãzui

142 cum cade-un corp ce viațã-ntr-însul n-are.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!