|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al patrulea
și al cincilea: zgîrciții și
risipitorii; mînioșii
Pluto (1-15) Zgîrciții și risipitorii (16-66) Digresie despre soartã
(67-96) Balta stygianã: mînioșii și
leneșii (97-130)
1 „Papè Satàn, papè Satàn alepe!"
strigat-a Plut cu glasul lui cel gros,
iar dulcele-nțelept ce-atot-pricepe
4 mi-a zis spre-a mã-ntãri: - „Nu sta fricos!
oricît de tare-ar-fi, dar sã-ți astupe
nu poate-al nostru drum, pe stîncã-n jos".
7 Spre-acel cu gurã larg-apoi: - „Te rupe
cu furia ta 'nãuntru[l] tãu pe tine,
dar dã-ne drum și taci, spurcate lupe.
10 Nu fãrã cauzã-n Iad acesta vine:
așa e vrerea-n cerul unde-a pus
trufașei culpe-Arhanghelul o fine".
13 Cînd e catargul rupt, cum cad de sus
grãmadã pînzele de vînt umflate,
cumplitul monstru-așa cãzu rãpus.
16 Iar noi pe malul vãii-ndurerate
intram acu-ntr-a patra vãgãunã
ce-nfundã-n ea a-ntregii lumi pãcate.
19 Atîta chin și caznã cine-adunã,
tu, veșnicã justiție-aici; și-astfel
de-amar al nostru rãu cine-l rãzbunã?
22 Precum se frînge-un val izbit de-acel
ce-n contra-i vine, la Caribde-n mare,
așa se-ntoarce-aici ãst neam mișel.
25 Popor decît aiuri cu mult mai mare
poveri rostogoleau cu pieptu-n munci
din douã pãrți venind cu urlet mare.
28 Deodatã se ciocneau și tot atunci
cu toții se-ntorceau, pornind spre-afarã
strigînd: „Ce tot aduni?", „Ce tot arunci?".
31 Și-așa veneau prin neagra vale iarã
spre-apusul punct din nou fãcînd ocolul,
mereu strigîndu-și versul lor de-ocarã;
34 și iarãși se ciocnea și-acolo stolul
cu-alt stol, fiind la miezul vãii-ajuns;
și, ca și trist, vãzîndu-le-acum zolul:
37 - „Maestre,-am zis, te rog sã-mi dai rãspuns
ce neam e el? Și-n stînga noastrã, tatã,
sînt clerici toți acești cu pãrul tuns?".
40 - „Au fost cu minte-atît de-ntunecatã
în primul trai - mi-a zis - c-au strîns și-au dat
ce-nseamnã-n lume-a da cu judecatã.
43 Destul de clar o spune-a[l] lor lãtrat
cînd ei spre douã puncte-a vãii curã
și-aci-i desparte-opusul lor pãcat.
46 Toți papi și cardinali și clerici furã
acești ce de-orice pãr au creștet gol,
și-n ei zgîrcenia-nvinse-orice mãsurã."
49 Și-am zis: - „Eu cred cã dintr-atîta stol
cunosc, maestre, multe-atari ființe
spurcate sus de-așa de trist nãmol".
52 Iar el: - „Hrãnești zadarnice credințe.
Obscura viaț-atîta solz le dete
cã bruni îi face-oricãrei cunoștințe.
55 Ciocni-se-vor etern aceste cete
astfel, și-ieși-vor unii din morminte
cu pumnii-nchiși, iar alții fãr' de plete.
58 I-a smuls «a da» și-«a strînge» fãrã minte
din dulcea lume, de se bat mereu
cum vezi aici, cã-ți stau aci 'nainte.
61 Aici vezi scurtul joc ce-au, fãtul meu,
averile ce Sorții-s rînduite,
cari zbuciumã pe om atît de greu.
64 Acum oricîte-averi sînt grãmãdite
și-au fost sub lunã n-ar putea sã dea
odihn-acestor suflete-ostenite".
67 Iar eu: - „Maestre, sã-mi explici aș vrea
ce-i Soarta despre care-ai prins a spune
cã-ntregul lumii bun e-n mîini la ea?".
70 Iar el: - „Oh, lume-a minților nebune,
ce grea-i orbia-n care ea petrece!
Deci vreau s-asculți spre-a prinde-nțelepciune.
73 Acel a cui științã totu-ntrece
creîndu-și ceruri, duce El le-a pus,
prin orice parte-oricare parte-ar trece
76 spre-a-și da egal lumina ei de sus,
tot astfel un stãpîn a dat splendorii
umanei vieți și-un duce i-a prepus,
79 la timp spre-a permuta averi și glorii
din neam în neam, și-ntruna printre voi,
oricît s-opun cu mintea muritorii.
82 De aceea se ridic-ori dã 'napoi
un neam și-alt neam, cum Ea voi sã fie,
ce-ascunsã e ca șarpele sub foi.
85 În contrã-i mintea-vã nimic nu știe;
iar ea prevede, judecã și-așeazã,
ca și-alți Eterni pe-a lor, a sa domnie.
88 Schimbãrile nicicînd nu-i înceteazã;
nevoia-i dã aripi, atît de des
se schimb,-acei ce sorților urmeazã.
91 Ea este cui atîtea hule-i ies,
cãci cei ce-ar trebui elogii-a-i face
o blastemã și-o-njurã prin eres.
94 Dar ea, ferice,-aude tot și tace;
și-n rînd cu-alți Primi ce mîn-ale lor sfere,
ea-și mîn-a sa-ntru neștirbitã pace.
97 Sã-ntrãm acum la mult mai grea durere;
cad stelele cari rãsãreau pe cînd
plecam, iar timpul grabã-n mers ne cere".
100 Și-am dat, prin cerc spre-opusul mal trecînd,
de-un mic izvor ce-n clocot pe-o sãpatã
de dînsul groapã se vãrsa, scurgînd
103 o apã roșie-adînc de-ntunecatã,
și-așa urmîndu-i tulburi[le] unde
intrarãm, jos pe-o cale-nfricoșatã.
106 Un smîrc se face, Stix numitul, unde
ãst jalnic rîu, ajuns sub poalã jos
la tristul mal silit e sã se-nfunde.
109 Și-atent cãtînd spre malul noroios
vãzui mișei, cu totul goi, și-n fațã
vãdind cu toții-un suflet mînios.
112 Și toți se bat, și nu numai din brațã,
ci-n cap și-n piept și cu genunchii ei,
fîșii cu dinții rup de-unde se-nhațã.
115 Și-atunci Virgil: - „Tu vezi aici pe-acei
a cãror furie-a-nvins într-înșii firea
și-așa voiesc sã știi c-acești mișei
118 supt apã chiar urmeazã zvîrcolirea
și fac de ies bãșici pe lac, pe cum
vezi însuți tu oriunde-ntorci privirea.
121 «Am fost - zic ei - înfipți în glod acum,
tot triști în dulcea soarelui luminã
purtînd în noi mereu amarul fum,
124 și-aici noi ne-ntristãm în neagra tinã!»
Ãst imn le gîlgîia din gît bol-bol,
cãci n-au putinț-a spune-o vorbã plinã".
127 Dînd mlaștinii-mpuțite-un mare-ocol
așa-ntre rîpa seacã și rovine,
cu ochii-ntorși spre-acei ce-nghit nãmol,
130 soseam sub poala unui turn în fine.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
