|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al șaselea: ereticii
Epicurienii (1-21) Farinata
degli Uberti și Cavalcante dei
Cavalcanti (22-93) Prevederea
damnaților și îngrijorarea lui Dante pentru surghiunul ce-i este
prevestit (94-136)
1 Urmam acum îngustei cãrãrui
ce e-ntre zid și focul fãr' de fine,
maestrul meu și eu, în urma lui.
4 - „O, 'nalte geniu ce mã porți cu tine
prin vãile impii, cum ție-ți place,
vorbește,-am zis, și-alinã doru-n mine.
7 Putem vedea pe-acel popor ce zace
aci-n sicrie? Cãci pãzite nu-s
și toate-și au deschise-a lor capace."
10 - „Închide-se-vor toate - el mi-a spus -,
din Iosafat cînd s-or întoarce iarã
tot insu-n trupul ce-l avuse sus.
13 De-aceastã parte-un cimitir separã
pe toți, cu Epicur pe-ai sãi ciraci
cari sufletul prin trup îl fac sã piarã.
16 Iar altor întrebãri ce mi le faci
rãspuns avea-vei chiar aci-n genune,
ca și dorinții-acelei ce mi-o taci."
19 - „Nimic n-ascund, ci vreau, pãrinte bune,
cum însuți tu ai vrut sã mã dispui,
și nu demult, puține vorbe-a spune."
22 - „Tu cel ce-așa-de-oneste vorbe spui
și treci vãzînd cetatea-nflãcãratã,
te rog, toscane,-oprire-n pas sã pui,
25 cãci ești nãscut, cum graiul tãu te-aratã,
din nobila cetate, cãrui eu
[prea grea] povarã poate-i fui odatã."
28 La glasul ãsta fãrã ca sã vreu,
cînd el ieși dintr-un sicriu, cu fricã
m-am strîns puțin [mai mult] de domnul meu.
31 Dar el: - „Întoarce-te! - 'ncepu sã-mi zicã.
Ce faci? Nu vezi pe Farinata care
din brîu în sus din groapã se ridicã?".
34 Fixai deci ochii-n ochii-acestui mare.
El sta semeț cu capul și cu pieptul
pãrînd cã Iadu-ntru nimic îl are.
37 M-a-mpins atunci spre groapa lui de-a dreptul
Virgil cu mîna sa ca inimoșii,
zicîndu-mi scurt: - „Vorbește ca-nțeleptul".
40 Cînd fui sub poala groapei sale roșii,
în treacãt m-a privit, pãrînd cu crunte
priviri, puțin: - „Ce neam ți-au fost strãmoșii?".
43 Eu vrînd sã-i spun de toate-n amãnunte,
nimic nu i-am ascuns și i-am vorbit.
Și-atunci el a-ncrețit puțin din frunte.
46 Și-a zis: - „Cu mine-ai tãi pãrinți cumplit
ca și cu-ai mei cu toții se purtarã,
de-aceea-n douã dãți i-am și gonit!".
49 - „Deși goniți, cu toții se-nturnarã -
rãspunsei eu -, și-ntîiul și-al doilea rînd,
dar arta ast-ai tãi nu ți-o-nvãțarã."
52 Vãzui pînã-n bãrbie-atunci scoțînd
o umbrã capu-n groapa cea aprinsã
și cred cã ea-n genunchi era șezînd,
55 și-n jurul meu privi pãrînd cuprinsã
de-un gînd c-ar fi și-altcineva cu mine,
dar cînd speranța-ntreagã-n ea fu stinsã,
58 plîngînd mi-a zis: - „Ingeniul tãu de vine
de sine-adus prin neagra-ne-nchisoare,
de ce nu e și Guid-al meu cu tine?".
61 Rãspunsei eu: - „Nu vin cu-a mea valoare.
M-aduce-acest ce-așteapt-aici, și cui
al vostru Guido nu prea-i dete-onoare".
64 Și-al sãu cuvînt și felul caznei lui
mi-au spus de-ajuns pe cine-l am în fațã
de-aceea-n vorbe-așa de plin eu fui.
67 Atunci sãrind în sus: - „El nu-i în viațã?
«Nu-i dete»-ai zis; deci Guido mi-a murit
și-n dulce soare nu se mai rãsfațã?".
70 Iar cînd apoi vãzu cã m-am oprit
și-un preget scurt amîn-a mea vorbire,
cãzu-ndãrãt și nu s-a mai ivit.
73 Dar celãlalt mãreț, el care-oprire
mi-a pus în mers, nici coastã n-a mișcat,
nici cap el nu, nimic nici în privire.
76 - „Cã ei - vorbi-ntregind de-unde-a-ncetat -
nu-nvaț-al vostru chip de-ntors acasã,
mai mare-amar îmi e decît ãst pat.
79 Dar Doamna cea de-aici nici n-o sã iasã
de cinci ori zece dãți din cuibul ei,
și-ei ști ce greu aceastã art-apasã!
82 Ci-așa cum iarã-n lume sus te vrei,
sã-mi spui de ce-i cumplit ne-ndurãtorul
popor în orice lege-a sa cu-ai mei?"
85 - „Mãcelul face,-am zis atunci, și-omorul
ce roș fãcu al Arbiei rîu, prin tine,
s-aducã-n temple-asemeni legi poporul!"
88 Iar el, clãtindu-și capul, cu suspine:
- „Nu singur fui, și cu-alții de m-am dus
nu fãr-o cauz-am mers cu ei, vezi bine!
91 Dar singur [eu], cînd ceilalți au propus
cã trebuie Florența dãrîmatã,
fui cel ce-o apãrai cu fruntea sus!".
94 - „Gãseasc-a ta sãmînțã pace-odatã -
rãspunsei eu - și rogu-te, din minte
sã-mi rupi un nor ce-o ține-ntunecatã.
97 Voi parc-ați prevedea de mai 'nainte
ce timpu-n viitor cu sine-aduce,
dar altfel parc-ar fi cu ce-i prezinte?"
100 - „Vedem cît poate și-un miop s-apuce,
vedem ce vouã-n viitor vã pare,
atît ne-a mai lãsat supremul Duce.
103 Dar cînd s-apropie-ori sînt, ni-e oarb-oricare
științã-ncît strãini de nu ne-ar spune,
n-am ști nimic de-umana voastrã stare.
106 Deci poți vedea cã-ntreg ne va apune
și daru-acesta-n clipa cînd zãvor
pe poarta vieții secolii vor pune."
109 Atunci, ca și strãpuns de-al culpei zor:
- „Celui cãzut sã-i spui acum, fã bine,
cã fiul lui e viu la cei ce mor.
112 Și preget la rãspuns de-avui în mine
sã-i spui c-am fost gîndind cu dubiu-acel
de-a cui eroare-s alb acum, prin tine".
115 Maestrul m-a chemat atunci la el.
Grãbit deci mai cerui sã-mi spuie mie
ce soț mai are-arzînd în acest fel.
118 - „Cu mine-acolea zac mai mulți de-o mie,
aici e și-Ubaldin, și Frideric
al doilea - zise -, și de-ajuns sã-ți fie."
121 S-ascunse-apoi, iar eu spre-al meu antic
poet mã-ntoarsei, frãmîntînd în minte
cuvîntul lui, pãrîndu-mi inimic.
124 Porni Virgil și-n mers așa 'nainte
mi-a zis: - „Ce ai c-așa te-abate gîndul?".
Iar cînd i-am spus acele tari cuvinte:
127 - „Pãstreazã-n minte tot ce-auzi [de-a rîndul]
în contra ta, și-ascult-acum aci,
mi-a zis Virgil, un deget ridicîndu-l:
130 În fața dulcei raze cînd vei fi
ai cãrei ochi vãd tot, al vieții tale
întregul drum prin ea tu ți-l vei ști".
133 Spre stînga-ntoarse iar a noastrã cale,
lãsînd în urmã zidul, și ne-am dus
spre centru-apoi pe-un drum ce da-ntr-o vale
136 ce pîn-aci-și zvîrlea putoarea-n sus.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
