Divina Comedie - Infernul: Cîntul XXV Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul XXV
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cercul al optulea. Valea a șaptea: hoții

Gest obscen al lui Vanni Fucci și pedeapsa lui imediatã (1-18) Tîlharul Cacco (19-33) Transfor- marea reciprocã a unui șarpe în om și a unui om în șarpe (34-151)

1 Și-a zis, cînd vorbelor le-a pus o fine:
- „Mai na și ție, Doamne!" și-a fãcut
cu ambele lui mîini spre cer smochine.

4 De-atunci încoace șerpii mi-au plãcut,
cãci iatã unul gîtul i-l încinse,
pãrînd c-ar zice: - „Fii de-acum tãcut!".

7 Iar altul peste brațe-astfel îl prinse
fãcînd la pieptul lui din sineși nod,
încît mișcãrii-orice putințã-i stinse.

10 Pistoia, tu! De ce nu cați vrun mod
[sã te-nmormînți sub a cenușii zgurã],
cã-mpingi spre crime-așa pe-al tãu norod!

13 Alt duh, prin toat-a morții vale-obscurã,
n-aflai nici chiar la Teba-n porți trãsnitul,
superb cu Cerul într-așa mãsurã.

16 Iar el fugi, și-atît i-a fost grãitul.
Ci-n furie-un centaur iat-apoi
venea cãtîndu-l: - „Unde e cumplitul?".

19 Nu cred cã au Maremele-n noroi
atîția șerpi cîți el avea pe crupã
și pînã unde-ncepe-a fi ca noi,

22 iar ceafa lui dragonul i-o astupã
cu-ntinse-aripi, și foc din gurã-i iese
ce-aprinde tot ce cãile-i ocupã.

25 Virgil atunci: - „Acesta-și alesese
sub muntele-Aventin o vizuinã
și bãlți de sînge-n ea fãcuse-adese;

28 el n-are-un drum cu frații sãi, și-o vinã,
din cauza furãturii-acei mișele
a marii turme cînd îi fu vecinã;

31 atunci însã-i sfîrși ale lui rele
mãciuca lui Hercul, ce-o sutã-i puse
și n-a simțit nici zece, cred, din ele".

34 Pe cînd vorbea, iar celãlalt trecuse,
trei inși ajunserã tiptil sub noi,
pe cari nici eu, nici maistrul nu-i vãzuse,

37 decît cînd au strigat: - „Dar ce-i cu voi?".
Și-și rupse-atunci vorbirea bunul tatã
și-atent numai la ele-am stat apoi.

40 Eu nu le cunoșteam; ci-așa cum catã
sã strigi pe nume-aori, a trebuit
și-aici sã strige-un soț pe-alt soț deodatã,

43 zicînd: - „Dar Cianfa unde-o fi rãmas?".
Și-atunci, spre-a fi atent Virgil ce vede,
mi-am pus pe gurã degetul sub nas.

46 Creștine-acum, din vorbe-mi de-ar purcede
ceva ce-i greu sã crezi, sã nu te mire,
cãci eu, care-am vãzut, abia pot crede!

49 Vãzui, cum sta pe dînșii-a mea privire,
sãrind pe-un duh un șarpe cum s-agațã
și-ntreg cu șase labe-l ia-n primire.

52 Cu labele de sus l-a prins de brațã,
cu alte douã pîntecu-i încinse
și-ntr-ambii-obraji i-a-nfipt și dinții-n fațã.

55 Cu alte douã coapsele-i cuprinse,
și coada lui vîrîndu-i-o-ntre șale,
pe spete-n sus de-a lungul lor o-ntinse.

58 Nicicînd n-au strîns a iederei spirale,
pe-un pom astfel, cum trista fiar-avu
pe-a altui membre strînse-acum pe-a sale.

61 Și-asemeni caldei ceri lipiți acu,
și-avînd amestecat-a lor coloare,
nici unul n-a mai fost acel ce fu.

64 Așa 'naintea flacãrii-arzãtoare
se-ntinde pe hîrtie-o dungã surã
ce neagrã încã nu-i, dar albu-i moare.

67 Cei doi priveau mirați, strigînd din gurã:
- „O, vai, Agnel, cum iai o fațã nouã!
Nici doi nu e, nici unu-a ta fãpturã".

70 Din douã țeste-o țeastã fu cu douã
figuri pe ea, cari apãreau pierdute
pe-un singur chip ce-avea-nsușite douã.

73 Iar patru labe brațe-au fost fãcute,
și piept și pulpi și vintre-au dat atari
ciudate pãrți cum n-au mai fost vãzute,

76 fiind nici unul și-ambii-acei tîlhari
ãst chip confuz al formelor primare
și-așa s-a dus greoi, cu pașii rari.

79 Precum șopîrla pe cãldurã mare,
schimbîndu-și gardul ei, o vezi sclipind
cînd trece peste drum și-un fulger pare,

82 așa-mi pãru un șerpuleț sãrind
aprins, spre burta altor doi, deodatã,
și sur ca firul de piper fiind,

85 și-ntr-unu-n partea pe-unde ne e datã
întîia hranã, capul și-l înfise,
și-ntins cãzu și-n stare nemișcatã.

88 Privi strãpunsul, dar nimic nu zise
ci, nemișcat și el, cãscînd stãtea
pãrînd cã febr-ori somn îl nãpãdise,

91 și-n jos la fiarã, fiara-n sus privea;
prin ranã el, iar fiara fum din gurã
scoteau mereu, iar fumul se-ntîlnea.

94 Sã tac-aici Lucan cu-acea lecturã
de bietul sãu Nasid și de Sabel,
și-asculte-atent ce ochii-aci-mi vãzurã!

97 Sã tac-Ovid, cînd șarpe face el
pe Cadm, iar pe-Aretusa apa mutã:
scorni ce-a spus și nu-s gelos defel,

100 cãci douã firi el tot nu le transmutã
spre-a fi din douã forme un
cu-ntreaga lor materie prefãcutã.

103 Dar toate-aici astfel ș-au corespuns,
cã-n douã coada i-a crãpat la fiarã,
iar gleznele s-au strîns la cel strãpuns,

106 și pînã-n tãlpi din coapse s-adunarã
în scurtã vreme-ncît de-o-ncheieturã
nici semn n-a mai rãmas mãcar sã parã:

109 iar coada, ce-a crãpat, luã fãpturã
de glezne-aici, iar pielea s-a fãcut
pe șarpe moale, iar pe spirit durã.

112 Intrînd sub umeri brațele-am vãzut,
și-a fiarei scurte brînci i se lungirã,
atît de mult cît brațele-au scãzut,

115 iar alte douã brînci i se-mpletirã
fãcîndu-i membru cel ascuns vederii,
și labe dintr-al sãu la om ieșirã.

118 Și-n timp ce fumu-i învãlea-n mizerii
cu-n nou aspect, pe-ncet a-mpãroșat
un trup, iar altuia-i luã toți perii;

121 cãzut-a unul și-altul s-a 'nãlțat,
dar fix ținînd luminile spurcate,
sub cari acum și-obrajii i-au schimbat.

124 Și-a tras spre tîmple-ngustul bot, spre spate,
acel de sus, și, din prisosul tras,
urechi ieșirã-n fãlcile-acum late,

127 iar cît n-a curs spre tîmple și-a rãmas
ca alt prisos, se strînse-n sine ciotul,
cît trebuie, și buze-a dat și nas.

130 Iar cel care zãcea-și împinse botul,
trãgînd spre tîmple-urechile-i, precum
retrage-un melc cornițele-i cu totul.

133 Iar limba lui cea-ntreagã pîn-acum,
și iute-n grai, crãpã; dincoa' se-nchise
crãpatu-i vîrf și nu mai dete fum.

136 Iar duhul cel ce bestie devenise
porni la fugã șuierînd prin vale;
și-n urma lui scuipã-njurînd și zise,

139 întors spre el cu proaspetele-i șale,
spre-alt soț: - „Mai facã precum eu fãcui
și Buoso drum pe brînci pe-aceastã cale!".

142 Așa-ntr-al șaptelea coteț vãzui
rãschimb și schimb, și scuza-n noutate
s-o am, de e cam tulbure ce spui.

145 Deși priviri puțin cam înnorate
și duh trudit aveam, tot n-au putut
fugi așa-n curînd și-așa schimbate,

148 încît pe Pucci-a nu-l fi cunoscut.
Cãci singur el, din cele trei tiptile
venite duhuri, nu s-a prefãcut.

151 Și-al tãu cãlãu al treilea fu, Gavile.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!