|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al optulea. Valea
a opta: sfãtuitorii de rele
Guido da Montefeltro întreabã pe
Virgil (1-30) Dante îl informeazã
despre starea politicã din Romagna
(31-54) Sfatul lui Guido cãtre
Bonifaciu al VIII-lea și osînda lui
Guido (55-136)
1 Fiindc-apoi sfîrșit vorbirii puse
și dreapta-n sus și-n liniște stãtea,
cu voia dulcelui poet se duse.
4 Cînd d-alta ce din dosul ei venea
spre vîrfu-i fuse-atenția-ne-ndreptatã
prin sunetul confuz care-l scotea.
7 Precum siculul bou, ce-ntîiași datã
mugi cu plînsul cui l-a plãsmuit
cu pila sa [și drept îi fu ca platã!]
10 urla cu glasul celui chinuit,
încît pãrea cuprins de suferințã
deși de-aramã-ntreg era cioplit,
13 astfel sã iasã neavînd putințã,
nici drum, din foc, cuvintele lui furã
în felul sãu dintîi [doar strãduințã].
16 Cînd ele-apoi drum liber își fãcurã
prin vîrful ce le da vibrații clare
cum limba lor le-o dete-odatã-n gurã,
19 cuvinte-am auzit: - „O, tu spre care
vorbesc, tu cel care-n lombardul meu:
poți merge,-ai zis, n-am altã-ce-ntrebare;
22 deși sosesc tîrziu, nu-ți parã greu
sã stai puțin și sã-ți amîi plecatul,
cãci eu voi sta cu drag, și ard mereu.
25 De ești cãzut de-acu-n întunecatul
locaș aici, din dulcea țãrișoarã
latinã de-unde-ntreg îmi port pãcatul;
28 au pace romagnolii-ori iar s-omoarã?
Eu fui din munții cei dintre Urbin
și de-unde Tibru ca izvor scoboarã".
31 Eu stam plecat, de-atenție încã plin,
cînd semn în coastã-mi dete-al meu pãrinte
și-a zis: - „Vorbește tu, cãci e latin".
34 Iar eu, avînd gãtit rãspunsu-n minte,
n-am stat sã preget și-am și zis îndatã:
- „O, duh ascuns în haina ta fierbinte,
37 în gîndul celor tari n-a fost vrodatã
și nu-i fãrã rãzboi Romagna ta.
Dar n-am lãsat vro luptã declaratã.
40 Ravena stã precum o știi cã sta:
vulturul din Polenta cuib și-o are,
umbrind și Cervia sub aripa sa.
43 Cetatea cea cu lung asediu, care
cumplit fãcut-a-ntre francezi mãcelul
o ține-un leu sub verzile lui gheare.
46 Zavozii-n Rimini, și vechiul și cãțelul,
ce-au fost ai lui Montagna cruzi cãlãi,
mai mușcã-n ce-au mușcat precum li-e felul.
49 Iar la Santerno și Lamone-n vãi,
din cuibul alb un pui de leu domnește,
schimbînd din varã-n iarnã soții sãi.
52 Iar cea pe unde Savio șerpuiește,
precum ea stã-ntre munte și cîmpie,
așa-ntre sclav și liber stat plutește.
55 Te rog acum, și tu rãspunde-mi mie,
ce-ai fost, cãci toți mi-au spus, deci fã la fel,
și faima-n lume-ani mulți s-o ai tu vie".
58 În propriu-i mod bolborosi nițel
ãst foc, bãtînd încolo-ntîi și-ncoace
lungitu-i vîrf, și-ãst glas a scos din el:
61 - „De-aș crede eu cã-ndrept aceastã voace
spre-un viu ce se va-ntoarce-n lume-acasã,
ãst vîrf zbãtut ar înceta sã joace.
64 Dar, cum nu pot de-aici nicicînd sã iasã
ființe vii, de-i drept ce-aud, sã-ți spui,
și-apoi cã-i fi infam puțin îmi pasã.
67 Oștean dintîi, și-apoi cãlugãr vrui
sã-mpac prin sfoarã ce-am greșit prin spadã,
și-ntreg s-ar fi-mplinit ce eu crezui,
70 dar marele pãstor - pe cap sã-i cadã! -
din nou m-a-ntors în primul Iad de culpe,
iar cum și cînd, vreau duhul tãu sã vadã.
73 Cît timp eu trupul de-oase și de pulpe,
cum mama mi l-a dat, îl mai avui,
n-am fost în fapte leu, ci-apururi vulpe.
76 Cãci lațuri și-uneltiri astfel știui
și-așa de meșter mã-nvîrteam cu ele,
cã-ntr-astea cred cã-ntîi în lume fui.
79 Dar cînd simții c-ajung spre-al vîrstei mele
acel rãstimp cînd catã fiecine
spre-a-ntra în port sã strîng-a lui vîntrele,
82 de ce-avui drag dintîi m-a prins rușine,
și-nchisei pentru lume ochii mei,
și bine mi-ar fi prins, sãrman de mine!
85 Dar prințul noii lumi de farisei,
avînd pe-atunci rãzboi la Laterani -
și nu cu saracini ori cu iudei,
88 cãci numai tot creștini i-au fost dușmanii,
și nu de-acei ce s-au oștit la Acre
sau fac negoț pe-unde domnesc sultanii -
91 nici lui nu-și respectã precepte sacre
și-oficiul 'nalt, nici mie-acel capestru
ce-adese face-atîtea trupuri macre,
94 ci, cum chemã Cezarul pe Silvestru
de la Soract, de leprã ca sã-l spele,
așa el m-a chemat ca pe-un maestru
97 sã-l scap de-ale trufiei friguri rele.
Dar eu tãcui, cãci prea-mi pãru cã-i vinul
ce-l face-a-mi cere-atari [pãreri] rebele.
100 Iar el atunci: - «S-alungi din suflet chinul,
cãci iatã, te dezleg, numai sã-mi spui
ce chip ar fi sã spulber Prenestinul.
103 Tu știi cã pot sã-ncui și sã descui
cu douã chei, dar cel ce-mi fu 'nainte
le-avu degeaba toatã viața lui».
106 Împins astfel de-așa de tari cuvinte,
vãzui c-aici e mult mai rea tãcerea,
și-am zis: «Fiindcã tu mã speli, pãrinte,
109 pãcatu-n care-acu-mi provoci cãderea:
promite tot și uit-apoi mereu,
și-a ta va fi și gloria și puterea».
112 Iar, cînd murii, veni Francisc al meu,
ci-un negru heruvim în drum îi stete
și-a zis: - «Îmi faci nedrept! Sã-l lași sã-l ieu
115 sã meargã-n Iad la servii mei, cãci dete
un sfat mișel în care-o fraudã sta,
iar eu de-atunci îi stau cu mîna-n plete!
118 Pe cel ce nu-i cãit nu-l poți ierta,
și-a se cãi și-n rãu pãstrîndu-și placul
nu poți, cã-i contradicția-n calea ta».
121 Vai mie-atunci, cum am sãltat, sãracul!
cînd el m-a prins zicînd: «Tu n-ai gîndit
c-ar ști atîta logicã și dracul!».
124 M-aduse-aici, iar Minos și-a-nvîrtit
de opt ori coada sa pe aspru-i spate
mușcînd apoi și-n ea de cãtrãnit:
127 - «E fur din cei pe care focu-i bate».
De-aceea-s unde vezi, un om pierdut,
și plîng purtînd atare hainã-n spate".
130 Iar cînd în urmã glasul i-a tãcut,
pleca ducînd cu el durerea-i plînsã
prin cornu-i cel în multe pãrți zbãtut.
133 Noi doi, Virgil și eu, trecurãm însã
pe stîncã-n sus pînã pe puntea care
e arc al bolgii unde-i gloata strînsã
136 acea, ce descãrcînd fãcu-ncãrcare.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
