Divina Comedie - Infernul: Cîntul XXXI Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul XXXI
   

Conținut: "Divina Comedie"


Puțul giganților

Falsa închipuire a lui Dante apro- piindu-se de puțul infernal (1-33) Giganții (34-57) Nimrod (58-81) Fialte (82 -111) Anteu (112-145)

1 Aceeași limbã-ntîi m-a mursecat
încît crezui cã foc pe-obraji îmi pune,
și-apoi tot ea și leacul mi l-a dat.

4 Atare-o lance-aveau, precum se spune,
Pelops și-Ahil, cã darurile sale
cumplite-ntîi erau și-n urmã bune.

7 Iar noi ieșind din dureroasa vale
treceam pe 'naltul mal ce-o-ncunjura
și fãrã de-a vorbi nimic pe cale.

10 Nici noapte-aici, nici ziuã nu era,
așa cã ochii-aveau puținã zare,
ci-un corn eu auzeam, ce-astfel urla,

13 c-ar fi-ntrecut și-un tunet cît de tare.
Deci ochii-atunci spre sunet îndreptînd
urmai un drum opus cu-a lui cãrare.

16 N-a plîns, în urma fugii triste, cînd
pierdut-a Carol sfînta sa armatã,
Roland din bucium mai cumplit sunînd.

19 Nu mult privii acolo și deodatã
pãru cã turnuri multe vãd ivite
și: - „Duce,-am zis, ce țarã ni s-aratã?".

22 Iar el: - „Fiindcã-n zãrile-amurgite
tu prea departe-ai vrea sã cercetezi,
te-nșalã deci vederi închipuite.

25 Cînd vom ajunge-acolo ai sã vezi
la mari distanțe simțul cum te minte,
deci fã și tu mai iute sã-mi urmezi".

28 De mîn-apoi m-a prins vorbind cuvinte:
„Spre-a nu-ți pãrea ciudat cu totul ce-i
acolo-n fund îți spui mai dinainte

31 cã nu sînt turnuri, ci giganții-acei
ce stau în puț sub rîpa ce-l rotește
toți pînã la buric în malul ei".

34 Așa precum cînd ceața se rãrește
treptat privirea tot mai clar rãspicã
ce-ascuns e-n fum ce zarea ne-o-nvãlește,

37 așa, distanț-avînd mereu mai micã
spre puț, prin negrul și-ndesitul fum,
scãdeam eroarea și spoream în fricã.

40 Pe culmea sa rotundã-ntocmai cum
Monteregion cu turnuri se-ncununã,
așa, ca turnuri, pînã-n brîu acum

43 vãzui sub mal stînd cerc în vãgãunã
cumpliți giganți, cui Joe furios
și-acum le-azvîrle-amenințãri cînd tunã.

46 Vedeam la unii și-al lor chip scîrbos,
și piept și umeri și din vintre-o parte,
și brațele-atîrnînd pe coaste-n jos.

49 Cuminte-a fost cã firea ãstei arte
de-a naște-asemeni monștri-i puse-o fine,
lipsind de-atari executori pe Marte,

52 balene însã și-elefanți de ține
și-acum, cu mult mai dreaptã ea s-aratã
și și prudent oricui gîndește bine,

55 cãci unde sînt puteri și judecatã
cu vrere rea unite-ntr-o fãpturã,
n-ai scut tu, oame,-n contra-i niciodatã.

58 Obrajii lungi și lați mi se pãrurã
cît pinul pe San Pietru, și-ncleiete
el membre-avea cu fața-i pe-o mãsurã,

61 așa cã malul cel ce i se dete
drept sorț lãsa vãzut ochilor mei
pe-atîta-n sus, și, cã-i ajung la plete,

64 în dar s-ar fi fãlit frisoni chiar trei,
cãci bine-am mãsurat treizeci de palme
de sus de unde-n copci o mantie-o închei.

67 - „Rafél mai améch izábi zálme",
așa-ncepu zbierînd cumplita gurã
ce nu știa-ngãima decît sudalme.

70 Și-atunci Virgil i-a zis: - „Tu, stîrpiturã!
Rãmîi la corn și-n el îți varsã focul,
cînd ori mînie-ori alt imbold te furã!

73 La gît îți e, tu, duh confuz, la locul
știut, cureaua; cautã-ți-o nițel
și vezi cã ea-ți încinge larg mijlocul!".

76 Spre mine-apoi: - „Ce-a fost, o spune el.
Nimrod e, printr-a cãrui nebunie
nu toți vorbim în lume la un fel.

79 Dar sã-l lãsãm, cãci vorba ni-e pustie!
Lui orice limb-a orișicui îi pare
ca nou-a lui, cãci nime nu i-o știe".

82 Nu mult am mers, vrun drum, poate cît are
sãgeata-n zbor, spre stînga-ntorși, și-am dat
de-un mult mai fioros gigant mai mare.

85 N-aș ști sã spui ce maistru l-a legat,
dar spui atît cã brațul drept la spate,
la piept cel stîng avîndu-l ferecat

88 c-un lanț ce-avea de gît; el jumãtate
din trup, pe cît îl vezi, îl încingea
cu cercuri mari de cinci ori repetate.

91 - „Cu Zeus, cu suveranul zeu, voia
sã-ncerce-acesta brațele-i trufașe,
și plata care-o vezi acum și-o ia.

94 Fialte-a fost, și lucruri uriașe
cu alți giganți fãcu-ngrozind pe zei,
ci-n veci de-acum va fi-ntr-aceste fașe."

97 - „Aș vrea, maestre,-am zis, de poți și vrei,
sã vãd și pe Briar nemãsuratul
spre-a fi convins de el cu ochii mei."

100 - „Vedea-vei tu-n curînd pe nelegatul
Anteu - mi-a zis - și poți sã-i și vorbești,
și el ne-o duce-n fundu-a tot pãcatul.

103 Departe-i cel pe care tu-l dorești,
la fel legat, la fel și-n celelalte,
atît cã-i mult mai groaznic sã-l privești."

106 Nu zguduie-un cutremur turnuri 'nalte
nicicînd așa cumplit, precum vãzui
cã-n lanțuri scutur-al sãu trup Fialte;

109 mai tari fiori cã mor, nicicînd n-avui
, și ca sã mor de-ajuns ei mã-nghețarã,
de n-aș fi fost convins de lanțul lui.

112 Plecînd de-aici gãsirãm așadarã
pe-Anteu, ieșit deasupra de colinã
cinci coți, fãrã de cap, din groap-afarã.

115 - „Tu, cel ce-n valea cea de plînset plinã,
în care Hanibal ursit sã cadã
lãsã lui Scipio gloria deplinã,

118 tu lei o mie ți-ai ucis drept pradã,
și cel ce, de-ajutai și tu-n cumplitul
rãzboi pe frați, și-azi pare sã se vadã

121 cã Zeus era sã fie biruitul;
tu du-ne jos, și nu cu greu s-o-nghiți,
acolo unde-i gheațã-ntreg Cocitul.

124 La Tiziu-ori Tif sã nu ne mai trimiți;
apleacã-te spre noi și nu mai screme,
și-acesta-ți poate da ce-aici doriți:

127 o faimã-n lume pe-ndelungã vreme,
cã-i viu și zile lungi îi sînt menite,
cu zile-n cer Cel Sfînt de n-o sã-l cheme."

130 A zis Virgil, și brațele-i cumplite
de cari gemu Heracle, el spre noi,
prinzîndu-l pe Virgil, le-a-ntins grãbite.

133 Și: - „Fã-te-ncoa' sã te cuprind", - apoi
a rîs Virgil, cînd fu cuprins, și-ndatã
fãcu sã fim o sarcin-amîndoi.

136 Așa cum Garisenda ți s-aratã,
cînd stai sub ea și-un nor spre dînsa vine,
cã tot mai mult spre tine-o vezi plecatã;

139 privind atent, așa-mi pãru spre mine
plecat Anteu, și-a fost și-o clipã cînd
doream sã ne fi dus pe-alt drum mai bine.

142 Ci-n fundul ce-nghiți pe Dis, el blînd
ne puse jos din brațe, și zãbavã
plecat așa cum fu nemaifãcînd,

145 se-ntinse drept ca și-un catarg de navã.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!