Divina Comedie - Infernul: Cîntul XXXIII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul XXXIII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cercul al nouãlea. Valea a doua și a treia: trãdãtorii

Contele Ugolin povestește tragicul lui sfîrșit (1-78) Blestemul poetului împotriva Pisei (79-90) „Ptolomeia" și trãdãtorii oaspeților. Pãrintele Alberico și Branca d'Oria (91-157)

1 Lãsînd scîrbosu-i prînz acum acel
mișel își șterse gura-nsîngeratã
cu pãrul de pe capul ros de el.

4 - „Tu-mi ceri sã re-nnoiesc o desperatã
durere,-a zis, ce firea mi-o rãpune
gîndind-o numai, nu și cuvîntatã!

7 Dar vorbele de-aș ști cã pot s-adune
rușine-acestui trãdãtor pe care
îl rod, atunci voi plînge și voi spune.

10 Nu știu nici cine ești, nici felu-n care
scobori pe-aici; dar pari un florentin,
cãci graiul tãu te-arat-a fi atare.

13 Sã știi cã fost-am contele-Ugolin
și-acesta e Rugieri lîngã mine,
și-ascult-acum de ce-i sînt eu vecin.

16 Cã el prin intrigi și minciuni meschine
m-a prins deși-ncrezut amic al sãu,
ș-apoi cã m-a ucis, o știi tu bine.

19 Dar ce n-ajunse și-n auzul tãu,
ce crudã moarte-mi dete-adicã mie,
auzi și vezi de mi-a fãcut el rãu.

22 Un strîmt gîtlej din 'nalta colivie
ce-a foamei pentru mine-i azi chematã,
și-n care și-alții-nchiși au sã mai fie,

25 am stat mai multe luni pînã ce-odatã
în zori de zi cumplitul vis ce-avui
îmi rupse vãlul sorții ce-mi fu datã.

28 Stãpîn și domn pe-acesta mi-l vãzui
vînînd un lup cu pui pe mîndrul munte,
ce-nchide Pisei Luca-n dosul lui.

31 Iar pe Gualandi și Sismondi-n frunte
i-a pus cu pe Lafranc, și-așa pornirã
cãțele slabe-avînd și iuți și crunte,

34 și-acestea-n scurta goan-a lor trudirã
pe lup și pui, și colți apoi pãreau
cã-i spintecã și carnea le-o-mpãrțirã.

37 Iar cînd m-am deșteptat în zori, plîngeau
copiii mei, și ei aci-n prinsoare,
și pîine-n visul lor prin somn cereau.

40 Ah, crud ești tu, de nu simți cã te doare
presimțul sorții ce-o vãzui în gînd,
și dac-acum nu plîngi, cînd plîngi tu oare?

43 Erau deștepți și ei și-n ceasul cînd
veneau de-alt'datã pîinea sã ne-o suie,
dar groaza pentru vis cu toți avînd.

46 Și-atunci la poart-am auzit cã-ncuie
cumplitul turn și eu privii deodatã
la fiii mei, dar mut ca o statuie.

49 N-am plîns, cãci fui cu inima-nghețatã,
dar ei plîngeau, iar Anselmucio meu:
- «De ce te uiți așa? Ce-ai astãzi, tatã?».

52 Și tot n-am plîns, și-ntreaga zi mereu
și-ntreaga noapte mut am petrecut-o;
dar cînd veni și-alt soare-n cer, și eu

55 deodatã-n zarea slabã ce-a fãcut-o
o razã scursã-n trista-ne-ncãpere,
pe patru fețe, fața mi-am vãzut-o,

58 mușcai în mîini și-n brațe de durere,
iar ei, crezînd cã mușc fiindc-aș vrea
mîncare-astfel, au rupt a lor tãcere

61 și-au zis: - «Mai lesne-am suferi de-ai vrea
din noi sã muști, cãci tu ne-ai dat, pãrinte,
ãst mizer trup, deci rupe-ni-l și-l ia».

64 Și m-alinai, spre-a nu-i mîhni 'nainte.
Și alte douã zile-am stat tãcuți,
oh, cum nu te-ai deschis atunci, pãminte!

67 Și-a patra zi, ce ne gãsi tot muți,
întins cãzut-a Gado lîngã mine:
- «Vai, tatã drag - strigînd -, tu nu-mi ajuți?».

70 Și-apoi muri. Și cum mã vezi pe mine
vãzui spre-a șasea zi care-și-care
murind pe-alți trei, și orb de plîns, în fine

73 mergeam pe brînci cãtînd pe fiecare,
și, morți, trei zile-i tot chemai, și-apoi
decît durerea foamea fu mai tare."

76 Zicînd s-a-ntors și-a prins de dinapoi
din nou scîrboasa ceaf-a cãpãțînii
rozînd în ea cu dinți ca de copoi.

79 - „Ah, Pisa, Pisa, mlaștin-a rușinii
în mîndra țarã unde sunã sì!
De-ți sînt spre-a te stîrpi tîrzii vecinii,

82 Caprara și Gorgona de-ar sosi
s-astupe-odatã Arnul tãu de gurã,
sã-nece-n tine tot ce va gãsi!

85 Cã dacã de-Ugolin ei zvon fãcurã,
cã el prin cetãțui te-ar fi trãdat,
ce-aveai sã pui copiii-așa-n torturã?

88 Scutea, tu, Tebã nouã, de pãcat
pe Briga și-Ugo frageda etate,
și pe-alții doi pe cei ce i-am cîntat!"

91 De-aici trecînd la umbrele-ngropate
cu toții-n gheaț-am dat de-un alt popor,
și fața lor nu-n jos, ci-adînc pe spate.

94 Nu-i las-a plînge-aici chiar plînsul lor,
și drum prin ochi durerii i se neagã
se-ntoarce-n ei fãcînd durerii spor.

97 Cãci ca viziere de cristal se-ncheagã
orice-ar fi plîns de-ntîi, așa cã ele
le umplu sub pleoape cupa-ntreagã.

100 Deși, ca și-n bãtãtorita piele,
de ger pierise-oricare simțãmînt
din pielița-nghețat-a feței mele,

103 pãrea cã totuși simt c-ar bate-un vînt. Și-am zis: - „Cum poate-un vînt pe-aici pãtrunde?
Nu-i gol de-orice vapori acest pãmînt?".

106 - „Ce cauzã-l naște vei vedea tu-ndatã,
cãci ai s-o vezi cu proprii ochi și deci
vei ști pe-acel ce-l vînturã sã batã."

109 Și-atunci alt ticãlos al crustei reci:
- „Voi, suflete-ntr-atît de rele-n viațã
cã-n cel din urmã Iad veți geme-n veci,

112 luați-mi asprul vãl ce-mi stã pe fațã
s-alin pe-o clip-amaru-n care zac
'nainte-a-mi pune geru-alt vãl de gheațã".

115 - „Sã-mi spui ce-ai fost, de vrei sã ți-l desfac,
și-apoi - i-am zis -, de nu-ți voi face-un bine,
s-ajung în fundul gheții-acolo-n lac."

118 - „Eu, cel cu poama procletei grãdine -
rãspunse el - sînt fratele-Alberic,
și-n loc de nuci primesc acum smochine."

121 - „Ce spui? Ești mort?". Așa-ncepui sã zic.
Iar el: - „Ce soartã trupul meu mai are
în lume sus, eu nu mai știu nimic.

124 Favorul ãstei Ptolomei e-atare,
cã sufletul adese-n ea descinde
'nainte ce-Atropos sã-i dea mișcare.

127 Spre-a-ți fi cu mult mai drag deci a-mi desprinde
din fațã plînsul ce-nsticlat vã luce,
sã știi cã-n clipa-n care-un suflet vinde

130 cum eu fãcui, un demon se-ntroduce
în trupul lui, și-acesta-l guverneazã
cît timp nu-i plin tot timpul ce-are-a-l duce.

133 Iar el aci-n ponor se ruineazã
și poate-așa și trupul va fi stînd
al umbrei cei ce-n dos aci-mi ierneazã.

136 Tu-l știi, de vii prin Iad de mai curînd:
Sir Branco d'Oria e, și-n crust-adîncã
e-nchis cum vezi acolea, și de cînd!"

139 - „Eu cred cã tu mã-nșeli. Cãci știu cã încã
nu-i mort sir Branco d'Oria - i-am rãspuns -
el doarme, bea, se-mbracã și mãnîncã!"

142 - „Mai sus, la Gheare-Rele unde-ascuns
în groasa smoalã-l mistuiește focul,
Michele Zanche nici n-a fost ajuns,

145 cînd și lãsã pe-un drac sã-i ție locul
în trup, și-așa și-o rud-a lui la fel,
ce-acelei mari trãdãri i-a dat mijlocul.

148 Întinde-acum tu mîna puțintel
sã-mi rupi ãst vãl!" Dar nu l-am rupt anume,
cãci fui loial, sperjur fiind cu el.

151 Oh, neam strãin de-orice virtute-n lume
și de-orice viciu plin, Genov', al tãu!
Nu cade-un foc din cer sã vã consume!

154 În rînd cu romagniolul cel mai rãu
gãsii pe-atare-un genovez ce-și are,
scãldat aci-n Cocit sufletul sãu,

157 iar trupu-i sus, la noi, ca viu îi pare.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!