Divina Comedie - Paradisul: Cîntul VI Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul VI
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul al doilea, al lui Mercur: sufletele active

Împãratul Iustinian și legislația romanã (1-36) Zborul acvilei romane (37-86) Guelfii și ghibelinii (87-111) Sufletele active (112-126) Romeo di Villanova (127-142)

1 - „De cînd întoarse Constantin aquila
din nou spre Ostul unde-a fost urmat
pe-acel ce-i smulse lui Latin copila,

4 doi secoli și mai mult vulturu-a stat
extremul Europei apãrîndu-l,
vecin acelor munți de-unde-a plecat,

7 din mînã-n mîn-al lumii sceptru dîndu-l,
sub umbra sfînt-a aripilor lui;
și-așa veni și-n mîna mea, cu rîndul.

10 Eu sînt Iustinian și Cezar fui.
Și-Amorul prim ce-l simt mi-a dat putințã
sã scot ce-absurd și gol în legi vãzui.

13 Ci-acestui lucru pîn-a-i da ființã
credeam cã-n Crist e numai o naturã,
și-aceasta-mi fu mult timp a mea credințã.

16 Dar dusu-m-a, cu-al sãu cuvînt din gurã,
fericele-Agapet pe-atuncea [sus,]
[încît apoi] la dreapta-nvãțãturã,

19 eu l-am crezut și-n cele ce mi-a spus
vãd clar acum, cum tu-n contradicțiune
vezi clar cã și-adevãr și fals e pus.

22 De-ndatã deci ce-urmai credinței bune,
a vrut prin har sã-mi sufle Dumnezeu
ãst lucru 'nalt și voie-n mine-a pune.

25 Deci oști am dat lui Belizarie-al meu
cui ceru-i dete-atît-ajutorare
cã semn îmi fu sã m-odihnesc și eu.

28 Legat îmi e de prima ta-ntrebare
acest rãspuns, ci-mi cat-acum sã-ți spun
și-altce, silit de-aceastã-mprejurare.

31 Și-astfel sã vezi de fac vrun lucru bun
cîți sacrosanctul semn îl fac de-ocarã,
cãci ori îl țiu de-al lor, ori i s-opun.

34 Sã vezi ce mari virtuți îl afirmarã
de-atîta stimã demn, din timpii-acei
de cînd muri Pallant spre-a-i da o țarã.

37 Tu știi cã stete-n Alba cuibul ei
trei veacuri și mai mult pînã ce-n fine
s-oștirã pentru ea cei trei cu trei.

40 Prin șapte regi, de cînd rãpi sabine
și pînã cînd Lucreția fu-ngropatã
știi cum supuse-n jur cetãți vecine,

43 și ce-a fãcut ea, de romani purtatã,
cu Bren, cu Piru-ntr-al Italiei prag,
și-alți regi, sau și cu soții cîteodatã,

46 din cari Torquat, și Decii, Fabii-și trag,
și Quintu-așa numit din crețe plete,
al lor renume ce-l admir cu drag.

49 Strivi mîndria punicelor cete
cari pe-Anibal urmîndu-l invadarã
pe piscul cel ce Padul ni-l trimete.

52 Cu ea Pompei și Scipio triumfarã
de-abia flãcãi, și coastei de-unde tu
nãscut ai fost, așa-i pãru de-amarã.

55 Aproape vremii,-apoi cînd cerul vru
sã-ntoarcã lumea-n drumul ei senin,
prin vrerea Romei Cezar o ținu.

58 Și ce-a fãcut din Varo pînã-n Rin
știu vãile Saonei și-ale Senei
și-acele-o știu cari fac Rodanul plin.

61 Cum ea ieșind din porțile Ravenei
prin Rubicon trecu, grãbit cum nu-i
nici cursa limbii-așa, necum a penei.

64 Ea duse-apoi în Spania oastea lui,
Durazzo-apoi, Farsala fu-mpumnatã,
cã Nilul scoase de durere-un hui!

67 Vãzu iar Troia, de-unde-a fost plecatã,
și pe-unde-i mort nãscutul din Hecuba;
și-apoi s-a-ntors pe Ptolemeu sã-l batã.

70 De-acolo fulgerînd trãsni pe Iuba,
și iar s-a-ntors spre-apusul unde-și strînse
pe-ai sãi Pompei, din nou sã-i sune tuba.

73 Cu-al lui urmaș ce-oștiri ea le mai frînse,
le latrã Brut și Casiu-n Caina
și-oftã Perugia și Modena plînse.

76 Și-a plîns, fugind de ea, spãșindu-și vina
prin trista moarte grabnicã ce-și dete
cu-o viperã-n Egiptul ei regina.

79 Și pînã-n Marea Roșie-ale lui cete
le-a dus, și-aduse-n lume-atîta pace
cã-nchisã capiștea lui Ianus stete.

82 Dar ce ãst semn, care-a vorbi mã face,
fãcu-n trecut și-avea a fi fãcînd
în regnul sãu lumesc ce-n mîini îi zace,

85 par toate fãr' de preț și-obscure, cînd
cu-al treilea Cezar vezi ce-avu sã fie,
de-o vezi cu ochi curați și liber gînd.

88 Justiția sfîntã, ce-mi dã vorbe-azi mie,
acelui braț de care-ți spui, i-a dat
mãrirea sã-i rãzbune-a ei mînie.

91 Și-admir-acum și ceea ce-a urmat:
cu Tit ca sã rãzbune-apoi se duse
acel rãzbun al vechiului pãcat!

94 Cînd sfînta lege-apoi mușcatã fuse
de dinții longobarzi, subt umbra ei
Carol cel Mare biruind o puse.

97 Acum tu poți sã vezi cine-s acei
pe cari i-acuz, cãci au porniri nebune
cum toate-a voastre rele-au cauza-n ei.

100 Un rege-acum crini galbeni îi opune,
iar alții-o iau ca steag al lor aparte;
iar cine-i mai greșit, nu-i lesne-a spune.

103 O, facã-și ghibelinii-ale lor arte
subt alt vrun semn, cãci prea greșește greu
acel ce de bisericã-l desparte;

106 și nu-l combatã cu-ai sãi guelfi mereu
ãst Carol nou, și teama aib-o plinã
de gheare cari-au smuls mai tare-un leu.

109 Copiii-adese-au plîns a tatei vinã!
Nu creadã deci cã Dumnezeu va vrea
pe crini sã-și schimbe stema sa divinã!

112 S-orneazã îns-a noastrã micã stea
cu duhuri bune ce-au lucrat cu dorul
în lume-onor și glorie sã-și dea.

115 Dar vrerile cînd iau spre-acestea zborul,
greșind astfel, nu poate-o ridicare
mai vie-avea spre primul Bine-amorul.

118 Ci-a-i face plãții noastre-alãturare
cu meritul, ni-e-n parte-o veselie,
cãci nu-l vedem mai mic și nici mai mare,

121 și-așa-ndulcește-aci Justiția vie
pornirea noastr-astfel, încît nu poate
nicicînd a se-ndrepta spre-o rea mîndrie.

124 Din voci diverse-un dulce cînt se scoate;
și-n stãri diverse viața-ne-ngrãditã
dã dulcea armonie-ntr-aste roate.

127 Lucește-aci-ntr-a noastrã mãrgãritã
lumina lui Romeu, lucrarea cui
frumoas-a fost și grea, dar rãu plãtitã.

130 Dar cei cãror le fu-n Provența cui
azi n-au de rîs, cãci rãu sfîrșește cine
al altui bine-l ia ca rãu al lui.

133 Din patru fete-a scos patru regine
Raimondo graful, [braț fiind la fapte]
Romeu, un om umil din țãri strãine.

136 [Dar mai tîrziu l-au pus piezișe șoapte,
acestui drept socoțile sã cearã,
ce-i dete-n loc de zece cinci și șapte.

139 Și el plecã sãrac bãtrîn prin țarã,
iar dacã i-ar ști țara inima,
cum a cerșit o pîine sã nu piarã,

142 din cît îl laudã, l-ar mai lãuda."]


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!