Divina Comedie - Paradisul: Cîntul XVIII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul XVIII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul al cincilea, al lui Marte: sufletele rãzboinicilor. Cerul al șaselea, al lui Jupiter: principii înțelepți și drepți

Alte suflete rãzboinice (1-48) În cerul lui Jupiter (49-93) Vulturul luminos și invo- cația lui Dante cãtre semnul imperial (94-136)

1 De-al sãu cuvînt avea plãcere mare
alesul duh, iar eu gustam, firește,
pe-al meu, amestecînd și dulci și-amare.

4 Dar Doamna ce spre ceruri mã-mboldește:
- „Gîndește-altce! Gîndește,-aproape sînt
de Cel ce-orice nedrept îl potolește".

7 Mã-ntoarsei deci la dulcele-i cuvînt
spre-a mea-ntãrire, și renunț a spune
ce-amor vãzui în chipul ei cel sfînt,

10 și nu numai cãci graiul s-ar opune,
dar duhu-i slab, și ce-i deasupra lui
nu poate-obști cînd altul nu-l dispune.

13 Atît e de-asta tot ce pot sã spui
cã-n vreme ce-o priveam, ca niciodatã
fui liber de-orice-alt dor, cît timp avui

16 plãcerea cea de veci, ce reflectatã
era-n Beatrice cu zîmbiri divine
din mîndru-i chip cu-al doile-aspect redatã.

19 C-un fulger de surîs m-a-nvins în fine
și: - „'Ntoarce-te și-ascultã - zise ea -,
cãci nu e Raiul numa-n ochi la mine!".

22 Precum la noi adese poți vedea
dorința-n ochi cînd fierbe-așa fierbinte
cã-ntregul suflet mi-e pãtruns de ea,

25 așa din focu-acelei flacãri sfinte
vãzui, cînd m-am întors spre dînsul iarã,
c-ar vrea puțin a-mi mai vorbi 'nainte.

28 Și-așa-ncepu: - „Pe-aceast-a cincea scarã
a pomului prin creștet trãitorul
ce-n veci dã rod și-n veci e primãvarã,

31 sînt duhuri ce 'nainte-a-ncepe zborul
spre cer au fost atît de cunoscute
c-ar face-oricãrei Muze-un rãu izvorul.

34 Spre-al crucii braț cu ochii deci tu du-te
și cel strigat va face-acum mișcarea
ce-o face-n nori și focul lor cel iute".

37 Vãzui pe cruce-un foc cum taie zarea,
și „Iosua" auzii, vãzînd cum fui,
(cãci nu-l vãzui cît timp nu fu chemarea).

40 La 'naltul nume „Macabeu" vãzui
alt foc apoi cãzînd cum se rotește,
și-i da sfîrlezii bici plãcerea lui.

43 Urmai pe Carol Magnu cum sclipește,
pe-Orland apoi și ambii-n zbor cum ard,
cum ochiu-n zbor pe-un șoim îl urmãrește.

46 Îmi fu apoi și Wilhelm și Renard
și dulcele Gotfrid privirii-o țîntã
pe cruce-n jos, și-apoi Robert Guiscard.

49 Intrînd apoi de-a valma-n gloata sfîntã
și-acel care-mi vorbi dovezi mi-a dat
ce-artist este-ntre-acei ce-n ceruri cîntã.

52 Spre dreapta m-am întors atunci sã cat
în ochii Doamnei ori prin semn povețe
ori din cuvînt, sã știu ce-am de lucrat,

55 și-așa-i vãzui de dulci, și-ai dulcii-i fețe
atîția nuri, cã-nvinse-acum pe-oricare
pe toate-aici, chiar și-ultima-i frumsețe.

58 Precum cînd simte-un om o tot mai mare
plãcere, zi cu zi, spre fapte bune,
își vede sporul ce-n virtute-l are,

61 așa simți urcarea mea cum pune
mai mare arc, prin cer rotind cu mine,
vãzînd cu mult mai mîndr-acea minune.

64 Și-n scurta vreme-apoi precum revine
albeața-n chipul palidei femei
cînd trece-a ei roșeațã de rușine,

67 așa cînd m-am întors în ochii mei
a șasea stea cu-alboarea-i temperatã
fãcu sã vãd cã sînt în sînul ei.

70 Vãzui acum iubirea-nflãcãratã
ce-aici lucește-n focul jovial,
în ochii mei cã-n litere s-aratã.

73 Și-așa cum zboarã paseri de pe mal
de-a lor pãșune-urmîndu-și între ele
formeaz-ori șiruri lungi, ori stol oval,

76 așa și-aici mulțimi de flãcãrele
zburau cîntînd în sfînta lor luminã
ori D, ori I, ori L fãcînd din ele.

79 Pluteau dintîi pe-un tact de horã linã,
apoi formînd o liter-a scrisorii
stãteau puțin, tãcere-avînd deplinã.

82 O, Muzo, tu, ce-nvecinești cu glorii
poeții tãi, și-i faci eterni sã fie
și-orașele prin ei, și-mperatorii,

85 o, dã-mi lumina ta sã pot descrie
aceste chipuri cum le-avui în vis
și-n scurtu-mi vers tu vars-a ta tãrie.

88 Vocale, ci și consonante-au scris
de cinci ori șapte, și-am ținut aminte
ce pãrți aveau, pe rînd cum s-au închis.

91 Diligite justitiam, mai 'nainte,
un verb și-un nume-au scris, apoi [fãcurã]:
qui judicatis terram, trei cuvinte.

94 Cu M din vorba ultim-ei stãturã
fixați așa, cã Joe a rãmas
pãrînd de-argint tivit cu-auriturã.

97 Veniți de mai [de] sus apoi, popas
în vîrfu-acestui M fãcurã unii,
cîntînd, cred, bunul ce spre el i-a tras.

100 Apoi, precum loviți cînd ard, tãciunii
rãsfirã-n jur nenumãr de schintei
din cari se-ncred a proroci nebunii,

103 așa sãltau mai mult de-o mie-acei
de-aici, mai jos, mai sus fãcîndu-și jocul,
precum li-e dat de-Acel ce arde-n ei.

106 Cînd toate-au stat pe loc, gãsindu-și locul,
vãzui un cap de vultur cum formeazã
și-un gît apoi, distinct, din sineși focul.

109 Acel ce scrie-aici nu imiteazã,
ci singur și-e izvor din care curã
virtutea-n veci ce cuiburi formuleazã.

112 Iar ceilalți aleși ce-ntîi pãrurã
c-ar sta pe loc, pe M ca sã-l încrine,
mișcați încet s-adaoserã-n figurã.

115 O, cîte perle-aci-mi vãdirã bine
cã jos Dreptatea este,-o, dulce stea,
efect al cerului ornat de tine!

118 De-aceea rog eu Mintea de-unde-și ia
puterea ta-nceput și curs, sã vadã
de unde-i fumul ce te-orbește-așa

121 și-urgia ei cumplit din nou sã cadã
pe-acei ce cumpãrã și vînd în templu
clãdit pe semne și-omorîți de spadã.

124 Oștire sfîntã, tu, ce te contemplu,
te roagã pentru toți cei fãr' de minte
ce pier în lume-urmînd un rãu exemplu.

127 Purtau rãzboi cu spada mai 'nainte,
iar azi negînd și-aici și-aici o pîine
ce nimãnui n-o neag-un bun Pãrinte.

130 Tu cel ce-azi scrii numai spre-a șterge mîine,
socoți c-acei doi principi ce-au murit
în via ce-o despoi sînt vii, stãpîne!

133 Ei, da! Tu zici: „Mi-e doru-așa-ntãrit
spre-acel ce vru sã n-aibã nici un staul
și-al cui martiriu-un dans i l-a gãtit;

136 ce-am eu sã-mpart cu Petru și cu Paul?".


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!