Divina Comedie - Paradisul: Cîntul XX Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul XX
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul al șaselea, al lui Jupiter: principii înțelepți și drepți

Cîntecul sufletelor fericite (1-30) Noile cuvinte ale vulturului (31-72) Îndoiala lui Dante și lãmurirea ei (73-129) Predestinația (130-148)

1 Cînd cel ce lumineazã-ntreaga lume
pe-al nostru emisfer coboar' și-ndatã
și-ncepe ziua-ncet sã se consume,

4 de mulții ochi în cari tot el s-aratã
se umple bolta cea ce mai 'nainte
de singur numai el fu luminatã.

7 Acest tablou ceresc mi-a dat prin minte
cînd semnul lumii și-al puterii ei
a pus tãcere-n rostrul gurii sfinte,

10 cãci mult mai mult lucind acum acei
de-a pururi vii, un cor au prins sã facã,
dar stins și-uitat mi-e ce cîntarã ei.

13 O, dulce-amor ce-n zîmbete se-mbracã,
ce-aprins pãreai aci-ntre-aceste zboruri
ce-au singur dorul Celui Sfînt sã-i placã!

16 Iar cînd acele dragi și dulci odoruri
de care-a șasea faclã se-mpurpurã
au pus tãcere-n sfintele lor coruri,

19 pãru c-aud o vale cum murmurã
din stînci în stînci cãzînd cu apa clarã,
vãdind prisosul culmii de-unde curã,

22 și cum la gît un sunet de ghitarã
ia forma sa, și-n gura de cimpoi
cum sunã vîntul cel pãtruns de-afarã;

25 așa, și fãrã de zãbav-apoi,
și-acel al paserii murmur suise
pe gît în sus, pãrînd a fi urloi

28 și voce-a devenit, și-apoi deschise
cuvinte-a scos, așa cum doritoare
le-ai vrut tu, inimã-mi, în care-s scrise.

31 - „Acel organ al meu ce vede soare
și-l rabd,-a zis, în vulturii ce mor,
privește-mi-l cu-atenție stãtãtoare.

34 Cãci dintre cîți mã fac cu focul lor
acei ce-n cap fac ochiul meu sînt regii
ce-s culme-acestor grade-a tuturor.

37 Acel ce-i centru-aceste[i] forme-a-ntregii,
e-al Spiritului Sfînt poetul care
din loc în loc purtat-a arca legii.

40 El știe-acum ce merit cîntu-i are
și cît de mult îi fãptui dojana,
din plata lui ce-i fu egal de mare.

43 Din cinci acei ce-alcãtuiesc sprînceana,
cel mai aproape de-al meu cioc fãcuse
sã nu-și mai plîngã pe-al ei fiu vãdana.

46 El știe-acum ce-amar lui i s-aduse
cã n-a urmat pe Crist, prin cunoștința
și-a dulcei vieți de-aici și-a cei opuse.

49 Acel ce-urmeaz-apoi circumferința
cum mergi pe arc în sus, putu s-amîne
sfîrșitul sãu, cãci dreaptã-i fu cãința.

52 El știe-acum ce neclintit rãmîne
în veci verdictul, chiar cînd dreapta rugã
acolo jos pe-un «azi» îl schimbã-n «mîine».

55 Iar celãlalt, și-al meu și-al legii slugã
cu bune gînduri, dar cu rea urmare,
trecu la greci, de Papa vrînd sã fugã.

58 El știe-acu cã rãul ce rãsare
din bunu-i fapt nu-i stric-aici nimic,
ci-n lume-aduse-așa de rea stricare!

61 Urmeaz-apoi pe-al arcului colnic
Guilelm cel plîns de țara ce-azi jãlește
Cã-i Carol încã viu, cu Frideric.

64 El știe-acum ce mult Cel Sfînt iubește
pe-un rege drept, iar ast-o și aratã
lucrarea sa ce-n foc îl învãlește.

67 Și cine-ar crede-n lumea cea stricatã
c-ar fi a cincea facl-aci-n rotundul
acestei sfere, de Rifeu purtatã?

70 El știe-acum atîtea ce-n afundul
eternei legi nu vede lumea vie,
deși privirea-i tot n-ajunge fundul."

73 Precum zburînd pe sus o ciocîrlie,
ea cîntã-ntîi și tace-apoi din cînt
cu saț din cea din urmã melodie,

76 așa-mi pãru acum și chipul sfînt
al veșnicei plãceri, a cãrei vrere
le face toate-a fi așa cum sînt.

79 Deși-ndoiala mea ieșea-n vedere
ca și-o coloare-n sticla care-o-mbracã,
nu-mi dete timp s-aștept însã-n tãcere;

82 ci-am și strigat: - „Dar asta cum se-mpacã?",
de-a ei greime cu putere-mpins,
iar ele-au prins mai vii lucori sã facã.

85 Apoi cu ochiul mult mai tare-aprins
fericele-acel semn așa-mi rãspunse
spre-a nu mai sta-n uimirea ce m-a prins:

88 - „Tu crezi aceste lucruri nepãtrunse,
cãci eu le spui, dar nu vezi «cum» adicã,
încît deși le crezi îți sînt ascunse;

91 ești ca și-un om ce știe cum sã zicã
pe nume-unui obiect, ce-n quiditate
nu-i poate-ntra cînd nimeni nu-i explicã.

94 Coelorum regnum violențã pate
prin cald amor și vrerea cum spereazã,
cari vrerea cea divin-o pot abate.

97 Dar nu cum om pe om îl asuprește,
ci-nvinge-așa cã rabd-a fi victimã
și,-nvins apoi, prin milã biruiește.

100 Ești prins de-uimire-acum de viața primã
și-a cincea tu nu poți pricepe dritul
cã ele-orneaz-aceastã stea sublimã.

103 Dar nu pãgîn, cum crezi, le-a fost sfîrșitul,
ci drepți creștini credinț-aveau curatã
în Crist ce va sosi, și-n Crist sositul.

106 Din Iad de unde-o vrere niciodatã
nu vrea ce-i just, și-a scos a sa ființã
Traian, și-aceasta-i fu speranței platã,

109 speranței vii ce-ntreaga ei putințã
o puse-n rugi la Cer, spre-a-l deștepta
și-așa din nou s-agite-a lui voințã.

112 Slãvitul duh ce-uimi gîndirea ta,
pe-un scurt rãstimp se-ntoarce-n carne vie,
crezînd în Cel în stare-a-l ajuta.

115 Și-adînc crezînd ardea cu-așa tãrie
iubirea lui, încît, la moartea nouã,
el demn a fost în hor-aici sã vie.

118 Alt duh, prin mila ce ne curge nouã
de-atît de sus, încît nici o zidire
n-ajunse norii de-unde ea ne plouã,

121 își puse-n Drept întreaga lui iubire,
de-aceea Tatãl vru gradat sã-i verse
lumina-n ochi, de Crist și mîntuire.

124 De-aceea și crezu și nici nu merse
pe-un drum c-un pãgînism de-ordurã plin
și-a dat dojeni popoarelor perverse.

127 Botez i-au fost trei Doamne care vin
cu sfîntul cor, de-a dreapta, c-o miime
de ani 'nainte-a fi botez creștin.

130 O, tu, predestinare,-n ce-adîncime
izvoru-l ai, departe de-ochii cui
nu vede-ntreaga tain-a cauzei prime!

133 Voi, oameni, deci, nu faceți nimãnui
județ, cãci noi ce-n Domnu-avem vedere
și tot nu știm pe toți aleșii Lui.

136 Dar dulce ni-e acest fel de scãdere,
cãci bunul ei sporește-al nostru bine,
încît ce Domnul vrea ni-e proprie vrere".

139 Așa deci semnul vrerii cei divine,
voind miopu-mi vãz mai clar a-l face,
mi-a-ntins paharul dulcei medicine.

142 Și cum urmeazã pe-un solist dibace
un bun celist cu-a strunelor vibrare
și cîntu-așa cu mult mai mult ne place,

145 așa îmi amintesc, cã-n timpu-n care
vorbea, acele douã flacãri sfinte,
precum concordã ochii-ntr-o mișcare,

148 mișcau a[l] lor focșor dupã cuvinte.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!