Divina Comedie - Paradisul: Cîntul XXVII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul XXVII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul al optulea, înstelat: sufletele triumfãtoare. Cerul al nouãlea, primul mobil: stihiile îngerești

Slava Sfintei Treimi și invectiva Sfîntului Petru împotriva papilor (1-66) Privirea lui Dante spre Pãmînt (67-108) Firea cerului al nouãlea și invectiva împotriva poftelor omenești (109-148)

1 Pe Tatãl, Fiul și pe Duhul Sfînt
cînta tot Paradisu-ntru mãrire
așa cã mã-mbãta suavul cînt.

4 Iar ce vedeam pãrea cã-i o zîmbire
a-ntregii lumi, fiindc-a mea beție
mi-a-ntrat și prin auz, și prin privire.

7 O, dulce-a dulcii lumi împãrãție,
o, viațã plinã de amor și pace,
o, fãr' de griji vegheatã bogãție!

10 Și-au stat acele patru lãmpi vivace
în fața mea, iar cea ce-ntîi veni
vãzui cum tot mai de lucori se face,

13 și-așa era cum cred c-ar deveni
și Jupiter de-ar fi, și el și Marte,
vulturi în cer și cu-alte pene-ar fi.

16 Prevãzul cel divin ce-aici împarte
și timp și-oficii, i-a silit sã tacã
pe toți din sfîntul cor și-n orice parte,

19 și-un glas vorbi: - „Sã nu te mire dacã
mã schimb așa, cã-n toți, pe cît timp eu
voi spune-aici, schimbare-o sã se facã.

22 Acel ce-n lume-urzupã locul meu,
al meu, al meu, cã e vacant oficiu
în fața Fiului lui Dumnezeu,

25 fãcu din cimiteriul meu ospiciu
de sînge și putori, cari pentru-acel
pervers zvîrlit de-aici sînt un deliciu!".

28 Vãzui tot ceru-atunci luînd la fel
coloarea cea ce Feb o zugrãvește
în zori și-amurg pe norii-opuși cu el.

31 Și cum femeia demnã ce-și pãzește
vegheat virtutea, chiar numai cînd ea
aude-al[e-]altei greșuri, se-ngrozește,

34 așa s-a-ngãlbenit și Doamna mea,
și-așa s-a-ntunecat și ceru-mi pare,
pe cînd supremul Domn ne pãtimea.

37 Apoi din nou purcese-o cuvîntare,
avînd o voce-atîta de schimbatã
cum chipul lui nu-i fu schimbat mai tare:

40 - „N-a fost mireasa lui Cristos pãstratã
printr-al meu sînge și-a[l] lui Clet și Linul,
spre-a fi la-ngrãmãdiri de-averi uzatã,

43 ci Sixt și Piu, Calist și-Urban suspinul
din urm-al lor cu sînge și-l vãrsarã,
ãst cer spre-a-l dobîndi mai cu deplinul.

46 N-a fost al nostru gînd ca pe popor
sã-l ție-acei ce-n scaun ne urmarã
pe-o parte-n dreapta, pe-alta-n stînga lor,

49 nici cheile cari mie mi se darã,
s-ajung-un semn pe steaguri ce stîrpesc
pe-acei ce drepți creștini se botezarã,

52 nici eu figurã de sigil prostesc
pe bule pline de minciuni vîndute,
de cari mã rușinez și mã-ngrozesc!

55 Pãșunile sînt toate-acum umplute
de lupi rapaci în haina ciobãneascã -
mînie sfîntã, cum nu cazi mai iute!

58 Sã bea al nostru sînge-o sã porneascã
gasconi și basci! Oh, bunule-nceput,
ce trist sfîrșit ți-e scris sã te-njoseascã!

61 Ci 'nalt Prevãzul, cel ce-a susținut
prin Scipio gloria Romei, va rãspunde
curînd, cred eu, cu ajutorul vrut.

64 Iar tu, acel ce iar vei merge de-unde
veniși în lut, acestea sã le spui,
și ce n-ascund nici eu, nici tu n-ascunde".

67 Cum fulguie vãzduhul nostru-ai cui
vapori îngheațã sus, cînd Cãpriorul
atinge soarele cu cornul lui,

70 așa-n eter ningea frumos tot norul
de fulgi triumfãtori, suind, acei
ce-au fost cu noi 'nainte-a-ncepe zborul.

73 Și-urmînd suirea lor cu ochii mei
i-am tot urmat pînã la mediu-n care
a pus un vãl distanța peste ei.

76 Ci-mi zise Doamna mea, vãzînd cã-n zare
mereu privesc tot numai spre 'nãlțime:
- „Privește-n jos și-ți vezi a ta cãrare".

79 Din clipa deci a reprivirii prime
fãcui întregul arc care separã
o margine de miezu-ntîiei clime.

82 Vedeam dincoace pe-unde-avu povarã
iubitã Zeus, dincolo-n zãri deșarte
la Gade-a lui Ulise cale-amarã.

85 Și-aș fi putut sã vãd mai multã parte
dintr-ãst pãmînt, dar soarele stãtea
mai mult decît c-un semn, sub noi, departe.

88 Ci-apururi îndrãgitã mintea mea
de-a mea Stãpînã n-arse niciodatã
de-atîta dor ca sã privesc la ea:

91 oricîte firea și-arta noastrã catã
momeli de-a prinde mintea, prin vedere,
în cartea vie, ca și-n cea pictatã,

94 nimic nu sînt pe lîng-acea plãcere
divin-acum, ce-ntreg m-a luminat
privindu-i fața ce zîmbea-n tãcere.

97 Puterea deci, ce ochii ei mi-au dat,
m-a smuls din mîndrul cuib ce-al Ledei fuse
și-n cel mai iute cer m-a ridicat.

100 Dar pãrțile-i extrem de iuți și suse
atît e de-uniform, încît e greu
sã spui în care parte-a lui mã puse.

103 Dar ea-ncepu, vãzîndu-mi dorul meu,
și-așa zîmbea, cã-n zîmbetele-i pline
pãrea cã rîde însuși Dumnezeu:

106 - „Ființa lumii care centru-l ține
etern pe loc, dar totu-n jur mișcîndu-l,
de-aici începe ca din datã fine.

109 Ãst cer nu-i nicãieri decît în gîndul
lui Dumnezeu, din care-amor s-aprinde
spre-a-i da mișcãri, și curs spre-a fi plouîndu-l.

112 Lumina și iubirea-n cerc îl prinde
cum el pe toate; dar cuprinsul lui
îl știe singur Cel care-l cuprinde.

115 Mișcarea-i prin nimic distinctã nu-i;
ci toate-a lor cu-a sa-și mãsoarã pasul,
precum pe cinci și doi în zece-i pui.

118 Cum are timpul rãdãcini în vasul
de-aici, și-ntr-altul foile-i altunde,
ți-e clar acum ca datã cu compasul.

121 Ah, pofta ea cum poate sã-l scufunde
pe om în ea, și-s toți fãrã putere
sã scoaț-afarã capul de subt unde!

124 Dã bune flori, ce-i drept, umana vrere
dar multe ploi ce varsã ne-ncetat
din prune dulci le face-urlupi de fiere.

127 Gãsești credințã azi și gînd curat
de-abia la prunci, dar ambele-mpreunã
se pierd, cînd nici mustațã nu le-a dat.

130 Cît timp mai bîlbîiește-un prunc, ajunã;
cu limba-ntreagã stã numai sã-ndoape
orice mîncare-n orișicare lunã.

133 Ca mic copil ascultã, stã aproape
de mama lui, dar clar cînd el vorbește
el nu hrãnește-alt dor decît s-o-ngroape.

136 Și pielea, albã-ntîi, i se-nnegrește
tot astfel mîndrei fiice-a celui care
ne vine-n zori și-n murg ne pãrãsește.

139 Gîndește-acum spre-a nu-ți mai fi mirare
cã neamul vostru deviaz-așa,
fiindcã el cîrmaci pe nimeni n-are.

142 Ci-ntreg ghenaru-n martie nu va-ntra
pentru sutimea cea nesocotitã,
și-aceste roți de sus vor rãsuna

145 așa cã soarta cea de mult doritã
va-ntoarce-a navei pupã-n locul prorii,
și drept pluti-va flota cîrmuitã

148 și fruct adevãrat urma-va florii".


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!