Divina Comedie - Paradisul: Cîntul XXXIII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul XXXIII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul Empireu: Dumnezeu și sufletele fericite

Rugãciunea Sfîntului Bernard cãtre Sfînta Fecioarã (1-39) Viziunea Divinitãții (40-114) Sfînta Treime și Isus Cristos (115-141) Iubirea care mișcã sori și stele (142-145)

1 - „Fecioarã mam,-a fiului tãu fatã
umilã și mai sus de-orice fãpturã
și-a veșnicului sfat țintã fixatã!

4 Tu-nnobilezi a omului naturã
atît încît al dînsei ziditor
n-avu dispreț sã-și fie-a sa fãpturã.

7 În sînul tãu s-aprinse-acel amor
a cui cãldurã-n pace de vecie
ne crește floarea ãstui sfînt popor.

10 A milei tu ne ești aici fãclie
de miez de zi, și-n lumea care moare
speranței ești fîntîn-apururi vie.

13 Ești mare-atît și-atotdispunãtoare,
cãci grație vrînd un om, și nu prin tine,
e cel ce fãr' de-aripi ar vrea sã zboare,

16 cãci mila ta, ea nu numai cã vine
oricînd o ceri, ci-adese-n prisosințã
chiar nerugat-aleargã ea de sine.

19 În tine-i milã,-n tine-ngãduințã,
evlavie-n tine e, și-n tine toate,
tot ce-i pe lume bun într-o ființã.

22 Din cea mai jos a-ntregii lumi lacunã,
venind vãzu acesta pîn-aci
pe cîte spirite trei lumi le-adunã,

25 te roag-acum, prin grație-a-i dãrui
privirii sale-avînt spre-a fi-n putere
la cel din urmã bine-a și-o sui.

28 Eu cel ce n-arsei pentru-a mea vedere
nicicînd, ca pentru-a lui, cu rugi plecate
te rog, cerînd a nu le-avea-n scãdere,

31 ca norii prinși de-a lui mortalitate
prin ruga ta sã-i spulberi, ca-n luminã
supremul bun de sus sã i s-arate.

34 Și te mai rog, cã poți ce vrei, Reginã,
cã dup-asemeni vis tu sã-i pãzești
iubirea lui mereu de-acum seninã,

37 veghind sã-i rupi pornirile-omenești -
Beatrice, vezi, și cîte-s fericite
înalțã mîini ca ruga sã-ți primești!"

40 Fixînd spre rugãtor priviri slãvite
și dragi lui Dumnezeu, îmi arãtarã
ce mult iubește Ea rugãri smerite;

43 spre veșnica lumin-apoi cãtarã
cum nu credeam sã poat-un muritor
sã cate-n ea cu-așa luminã clarã.

46 Și-aproape-acum de ținta tuturor
dorințelor, așa cum mi se scrise
am stins vãpaia multului meu dor.

49 Bernard îmi dete semn și blînd surise
sã cat în sus, dar însumi eu de mine
eram dispus sã fac precum voise.

52 Cãci ochii mei, avînd puteri depline,
adînc s-au scufundat în punctul care
luminã e, etern perfectã-n sine.

55 Iar cum vãzui apoi, și tot mai tare,
de-atare vãz nici n-avem noi cuvinte
nici minte-a-nvinge-atîta-mbelșugare.

58 Precum cînd vezi în vis o-ntîmplãminte
și-i porți și treaz impresia avutã,
dar de-altceva tu nu-ți aduci aminte,

61 așa sînt eu acum, cã-i dispãrutã
viziunea mea, ci-n inim-o dulcoare
îmi picurã și-acum din ea nãscutã.

64 Așa zãpada se topește-n soare,
în vînt așa se-mprãștie ce scrie
Sibila profețind pe foi ușoare!

67 Luminã-n veci, ce-ntreci cu-o veșnicie
umanul gînd, dã-mi duhului puțin
din cum și cît mi te-arãtaseși mie!

70 Dã limbii mele-atîta foc divin
sã pot lãsa din gloria-ți fãrã fine
mãcar și-un strop acelora ce vin.

73 Cãci și puțin în minte de-mi revine
și glas în vers oricît de slab sã scot,
pricepe-ți-vor mãrirea ta mai bine.

76 De-acea lucoare-a razei vii, socot,
ce-mi dete-n ochi vrînd numai și-o clipitã
sã-i duci airi, aș fi orbit de tot.

79 Ci-aminte țiu cã și mai cu-ndrãznitã
privire-o sufeream pînã ce-avui
unitã ei puterea infinitã.

82 O, har prisositor prin care-avui
curaj ca-n focul razei cei eterne
s-afund privirea pînã ce mi-o-mplui!

85 Aci-n adîncu-i am putut discerne
într-un volum unite prin iubire
tot ce rãzleț prin univers se cerne,

88 substanțe și-accident și-a lor pornire,
topite-ntr-una și-ntr-atare fel,
cã tot ce spui e numai licãrire.

91 În forma-i generalã nodu-acel
etern cred cã-l vãzui, cãci mult mai mare
plãcere simt, acum cînd spui de el.

94 Mai mult, m-afund o clip-acu-n uitare
decît trei mii de ani drumu-ntreprins
ce-i fu cu Argo lui Neptun mirare.

97 Așa și sufletu-mi și-ntreg suspins
privea, și-atent și fix și totodatã
mereu de-a tot privi tot mai aprins.

100 Devii astfel de razã-nflãcãratã
încît spre-a-ntoarce vãzul spre-alt aspect
cu neputințã-i sã consimți vrodatã,

103 cãci bunul cel ce-al vrerii este-obiect,
întreg e ca-n cuprins și-ntr-însa numa'
și-afarã-i e corupt ce-n ea-i perfect.

106 Mai scurte vorbe voi avea de-acuma
spre-a spune numai ce-mi rãmase-n minte,
decît un prunc ce-l mai lãpteazã muma.

109 Dar nu c-aspectu-acelei raze sfinte
era mai mult ca simplu-n el mereu
cãci el de-a pururi e ce fu 'nainte,

112 ci pentru cã-ntãrindu-mi vãzul meu
privind în ea, unica-i aparențã
pãru schimbatã, cãci schimbat fui eu:

115 și-n clara ei și-adînca-i subzistențã
vãzui trei cercuri în lumina-i vie,
de trei colori și-aceeași continențã,

118 ca-n dublul curcubeu pãrea sã fie
reflexu-n douã; foc al treilea, care
egal suflînd dintr-ambe ia tãrie.

121 Ce slabã-i vorba pentru-atît de tare
concept! Și cît vãzui poți sã gîndești,
puțin ce-a fost din cît era de mare!

124 Luminã-n veci, ce numa-n tine-ți ești,
și singurã te știi, și-așa știutã,
etern știind, surîzi și te iubești!

127 Rotirea ta, ce-n tine conținutã
ca și-un reflex de raze se pãrea
puțin de mine-n jur cînd fu vãzutã,

130 pãru-n coloarea proprie ce-avea
cã-n ea al nostru chip îl zugrãvește,
deci și mai adîncit privii în ea.

133 Precum un geometru s-adîncește
sã mãsure un cerc și trudã pune
și n-afl-acel principiu ce-i lipsește,

136 așa fui eu cu nou-aparițiune.
Voiam sã vãd care-i raportul lor,
cum poate chipu-n cerc sã se-mpreune,

139 dar n-ajungea spre-aceasta propriu-mi zbor,
de n-ar fi fost de-un fulger luminatã
puterea mea și-i stinse-avutul dor.

142 Înaltul vis se rupse-aici deodatã;
ci-mi și porni și-al meu și dor și velle,
asemeni roții ce-i egal mișcatã,

145 iubirea care mișcã sori și stele.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!