Divina Comedie - Purgatoriul: Cîntul XIX Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Purgatoriul: Cîntul XIX
   

Conținut: "Divina Comedie"


Brîul al patrulea și al cincilea: leneșii, zgîrciții și risipitorii

Somnul și visul lui Dante: femeia bîlbîitã, simbolul necumpãtãrii, și Doamna cea sprintenã ce vine s-o facã de rușine (1-69) Zgîrciții și Adrian al V-lea (70-144)

1 Pe timpul cînd cãldura zilei n-are
putere-a domoli al lunei ger,
de Terra-nvins ori de Saturn arare,

4 cînd cel mai mare semn al lor pe cer
geomanții-l vãd, cu-al zilei fapt deodatã,
pe-un drum pe care-a nopții umbre pier,

7 vãzui în vis o bîlbîitã fatã
pe glezne strîmbe, și de ochi sașie,
cu ciunte mîni și-o fațã [scoloratã].

10 Priveam la ea. Și-un trup precum învie
de-al nopții frig înțepenit, în soare,
așa privirea-mi o fãcu mlãdie

13 și dreaptã-n stat, cu limbã vorbitoare,
și-obrajii ei, pe cum îi vrea iubirea
în scurtã vreme-au cãpãtat coloare.

16 Cînd liberã-și avu apoi vorbirea,
cînta, și-așa, cã mi-ar fi fost cu greu
s-abat acum atenția mea airea.

19 - „Sirenã sînt - cînta - cea dulce eu
ce-n largul mãrii amãgesc pilotul,
așa-i de plin de vrajã glasul meu.

22 Prin cînt am tras pe-Ulis s-abatã 'notul
cãrãrii lui, și cîți se prind cu mine,
rar pot pleca, așa-i vrãjesc cu totul."

25 Dar nu-și închise-al gurii cîntec bine,
și-o Doamnã sfîntã-n zbor fãrã de veste
veni sã facã p-asta de rușine.

28 - „Virgile,-o, tu, Virgil, ea cine este?",
vorbi rãstit. Iar el venind, privea
mereu în ochii-acelei Doamne-oneste.

31 Și-a rupt Sirenei, nãvãlind la ea,
din fațã haina și-arãtatul vintre
m-a smuls din vis cu ce putori scotea.

34 Întoarsei ochii. Iar Virgil: - „De-altmintre,
i-am zis, hai sus, și de trei ori, sã vinã,
s-aflãm și poarta pe-unde-avea sã intre".

37 Atunci plecai. Și-ntreg în zi deplinã
scãldat era tutindeni sfîntul munte,
și-n spate-aveam pe drum noua luminã.

40 Și-urmîndu-i lui, țineam plecata frunte
cum cel silit de gînduri sã și-o plece
din sineși face-un semicerc de punte.

43 Cînd vorbe-am auzit: - „Pe-aici se trece;
veniți!", rostite-așa de cald și blînd
cum nu s-aude-n lumea asta rece.

46 Cu-ntinse-aripi, de lebãdã pãrînd,
veni cel ce le-a spus, ca sã ne-mbie
sã-ntrãm pe scocul asprei stînci, și, dînd

49 din aripi lin, un vînt fãcea s-adie.
De cei ce plîng cã-s fericiți ne-a spus,
cãci fii ai mîngîierii au sã fie.

52 - „Dar ce-ai, cã ochii tu-n pãmînt i-ai pus?",
vorbi Virgil, cînd noi pe sol lãsîndu-l,
eram pe-acele scãri puțin mai sus.

55 - „Mi-e sufletul nedumerit, avîndu-l
vrãjit de-o nouã viziune-a mea,
cã nu mai pot sã mut odatã gîndul."

58 Iar el: - „Vãzuși strigoaia veche-acea
din cauza cui mai sus ne arde focul?
Vãzuși și cum te poți scãpa de ea?

61 Destul, acum! Cu talpa bate locul,
și vezi momeala sus, cum îi rotește
eternul rege-n mari orbite jocul".

64 Precum un șoim la gheare-ntîi privește,
se-ntoarce-apoi spre strigãt și se-ntinde
aprins de dorul prãzii ce-l momește,

67 așa fui eu, și-așa pe cît se-ntinde
crãpatul stei, am mers cãrarea toatã,
cît urci spre punctu-ntrãrii-acelei tinde.

70 Iar cînd avui sub tãlpi și-a cincea roatã,
vãzui o gloatã care-amar plîngea
și-n pulvere-avînd fața-ntreaga gloatã.

73 „Lipit-am de pãmînt inima mea",
așa-și oftau, și-atît de-adînc, suspinul
cã vorba noastrã nici nu s-auzea.

76 - „Voi, cui justiția și nãdejdea chinul
vi-l face,-aleși de cer, mai blînd sã parã,
ce loc de-urcuș ne dã pe-acoalea clinul?"

79 - „De n-ați venit spre-a zace-aici, și-o scarã
cãtați, pe unde mai curînd se iese,
vã fie-ntruna brațul drept spre-afarã."

82 Așa-ntrebã Virgil, și-așa-i spusese
un duh ce sta puțin mai sus, iar eu
din grai i-am cunoscut și ce-ascunsese.

85 Întoarsei ochii deci spre domnul meu;
și-mi dete vesel voie-al meu pãrinte
prin semn la ce-i pãrea din ochi cã vreu.

88 Cînd liber fui sã fac ce-mi fu aminte,
m-am dus spre-acel a cãrui cuvîntare
fãcu sã-l recunosc mai înainte.

91 - „Tu, cel ce-n plîns coci cele fãr' de care
nu poți sã te re-ntorci la Tatãl Sfînt,
sã-ți curmi o clipã grija ta mai mare,

94 și spune-mi cine-ai fost? De ce vã sînt
a voastre spete-n sus, de-mi vrei prinosul
acolo de-unde viu în viu vestmînt."

97 - „De ce ne cere ceru-a-ntoarce dosul
spre el, vei ști. Dar aflã-ntîia oarã
cã fui lui Petru-urmaș eu, pãcãtosul.

100 Frumoasã între Chiaveri scoboarã
și Sestri-o gîrlã, iar familia mea
își are titlul dup-aceast-apșoarã.

103 Cercai și eu - curatã cui o vrea -
ce grea-i mantaua, vreme cam de-o lunã,
cã-i fulg oricare-alt greu pe lîngã ea.

106 Tîrziu, vai, prinsei mintea cea mai bunã,
cãci numai dupã ce pastor eu fui,
vãzui cã viața-ntreagã-i o minciunã!

109 Vãzui cã-n viațã altã culme nu-i,
cã-n ea nicicînd n-ai inim-odihnitã,
și-atunci cuprins de dor de-aceasta fui.

112 Iar pîn-atunci fui inimã-mpietritã,
de cer departe, și cumplit de-avarã,
și-acum, tu vezi, ce-amar mi-e chinuitã.

115 Zgîrcenia ce-i, o vezi aici tu clarã
din felu-n care cazna ne-a dispus,
și-ãst munte-o caznã n-are mai amarã.

118 Cum ochiul nostru n-a privit în sus,
ci tot în țãrnã spre lumești destine,
aci dreptatea-n țãrnã ni l-a pus,

121 și cum zgîrcenia stinse spre-orice bine
iubirea-n noi, spre-a nu fi lucrãtoare,
așa dreptatea-ntinși aici ne ține

124 legați și prinși de mîini și de picioare,
și-atîta timp cît Domnul va dispune
noi strînși vom sta-n imobila prinsoare."

127 Eram acu-n genunchi, voind a spune;
de-abia însã-ncepui și-a observat
prin ce-auzi, a mea venerațiune.

130 - „Ce cauzã ai - mi-a zis -, de stai plecat?"
Iar eu: - „De-a voastrã 'naltã demnitate
durere-mi simte sufletul curat".

133 - „Ridic-ai tãi genunchi! Te scoalã, frate,
și nu greși! Cãci serv ca tine sînt
și ca și toți, Puterii neschimbate.

136 Vrodat-al evangheliei sunet sfînt
cu neque nubent de ți-a-ntrat în minte,
tu știi de ce ți-am zis acest cuvînt.

139 Dar nu mai sta, și drumu-ți fie-aminte,
cãci stînd, tu-mpiedici plînsul meu, prin care
spre culme duc ce-ai spus tu mai 'nainte.

142 Nepoatã am și-Alagia nume are,
cu fire bunã, dac-al nostru neam
n-o va strica prin reaua lui purtare.

145 Pe-aceasta-n lume singur, o mai am."


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!