Divina Comedie - Purgatoriul: Cîntul XX Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Purgatoriul: Cîntul XX
   

Conținut: "Divina Comedie"


Brîul al cincilea: avarii și risipitorii

Invectivã împotriva „lupoaicei vechi" (1-15) Pilde de sãrãcie și dãrnicie (16-33) Ugo Capet (34-81) Pilde de zgîrcenie (82-123) Cutremurul (124-144) Curiozitatea lui Dante (145-151)

1 Mai bunã vrere-a-nvins pe cea sãracã,
deci nesãtul de ap-al meu burete
l-am scos, spre-a-i fi pe plac, fãrã sã-mi placã.

4 Și-așa plecai, și-a lungul stîncii dete
Virgil prin locul liber, prin strîmturã,
cum mergi pe-un zid, lipit de parapete,

7 cãci neamul cui cu strop de strop îi curã
prin ochi un rãu ce-ntreaga lume-o-mbatã
sta-n partea dreapt-aproape-n surpãturã.

10 Lupoaicã veche, fire-ai blãstematã!
Cît toate alte bestii-ai prãzi mai bune,
cãci foamea ta e-n veci nesãturatã!

13 O, cer, de-a cãrui roți ne place-a spune
cã pot sã schimbe-orice-omeneascã stare,
cînd va veni și-acel ce-o va rãpune?

16 Mergeam acum cu pasul rar și mare,
iar eu atent numai la umbre-acuma
cum triste plîng cu-adîncã vãietare.

19 Și-un glas am auzit, cã-n treacãt numa',
„Mario dulce"-n fațã-ne, și frînt
ca-n ceasul nașterii cum plînge muma.

22 Și-apoi: „Sãracã fost-ai pe pãmînt
cum poți vedea din mizerul ospiciu
în care ți-ai depus tu fructul sfînt".

25 Și-alt glas apoi: „O, vrednice Fabriciu,
mai bine-ai vrut sãrac întru virtute
decît avînd bogate-averi cu viciu".

28 Mi-au fost aceste-atîta de plãcute
cã tot trecui, dorind știut sã-mi fie
acel din gura cui pãreau nãscute.

31 El mai cînta de larga dãrnicie
ce-a fapt-o Nicolai cu trei fecioare,
spre-onoare vrînd sã duc-a lor junie.

34 - „Tu, cel cu vorbe-atît de 'nãlțãtoare,
ce om ai fost? De ce numai de tine
sînt spuse-aceste demne-elogii, oare?

37 N-o fi rãspunsu-ți fãr' de nici un bine
de-o fi sã-ntorn sã-mi torc puținul tort
al vieții cei ce zboarã cãtr-o fine."

40 - „Voi spune,-a zis, dar nu pentru cã port
vrun dor ca sã m-ajuți, ci pentru-acele
ce date-ți sînt mainte-a fi tu mort.

43 Eu sînt sãmînț-acelei plante rele
ce-n umbrã țãri creștine-astfel le-mbracã
încît fruct bun azi rar culegi din ele.

46 Dar Gand, Douai și Lille și Brugia dacã
ar fi-n puteri, s-ar rãzbuna curînd!
Și-l rog pe-Acel ce știe tot, s-o facã!

49 Ugo Capet fui nume-n lume-avînd;
Filipii-urmași și Ludovicii-mi furã
ce-n Francia-s regi acum, de-al doilea rînd.

52 Fui fiu de mãcelar. Cînd dispãrurã
toți vechii regi pînã la unul cui
i-a fost mai drag sã-mbrace hainã surã,

55 cu-a țãrii cîrmã-n mîini eu mã vãzui.
Prin nouã cuceriri dînd spor averii
și plin de-amici, așa putere-avui

58 încît trecui și frînele puterii
lui fiu-meu, și mantia regalã,
și-acesta-i capul blãstematei serii.

61 Cît timp bogata zestre provensalã
n-a stins rușinea-n neamul meu, putu
puține el, dar nu cãzu-n greșalã.

64 Prin silã și minciuni de-aci-ncepu
sã facã jaf: rãpite, drept amendã,
Ponthieu, Normania și Gasconia fu;

67 veni-n Italia Carol și, spre-amendã,
jertfi pe Conradin; pe Toma-n fine
în ceruri l-a respins, tot drept amendã.

70 Eu vãd, și nu-i departe,-un timp ce vine
cînd alt Carol din Francia se ridicã,
spre-a fi și el și-ai lui știuți mai bine.

73 Nu oști avînd, ci lancea inimicã
ce-a Iudei fu, și-mpunge-astfel cu ea
încît Florenței burta i-o despicã.

76 Nu țãri de-aici, ci-ocarã va avea
și crime el pe-atîta lui mai grave,
pe cît lui toate-un moft îi vor pãrea.

79 Pe cel ce iese rob al propriei nave
îl vãd vînzîndu-și fata, ca s-apuce
pe dînsa bani, ca hoții pe-alte sclave.

82 Zgîrcenie, tu, la ce-i mai poți seduce,
cînd neamul mi l-ai tras în lanțul tãu
încît în tîrg el propria carne-o duce!

85 Spre-a mai spãla ce-or face-ori fac ei rãu,
vãd crinul în Alagna cum scoboarã
pe Crist robindu-l în vicarul sãu.

88 Îl vãd batjocorit a doua oarã,
și fiere vãd cã-i dau, și-i dau oțet
și-așa-ntre vii tîlhari ei ni-l omoarã.

91 Și vãd pe-acest un nou Pilat, proclet,
cum, nesãtul cu-atît, în lãcomie
pãtrunde-n temple fãrã de decret.

94 Cînd, Doamne-al meu, avea-voi bucurie
sã-ți vãd și rãzbunarea ce-nvãlitã
în taina ta-ndulcește-a ta mînie!

97 Acum, ce-am spus de-unica logoditã
a Spiritului Sfînt și ce te pune
sã-mi ceri spre-a-ți fi de mine lãmuritã,

100 în orice rug-a noastrã ni se-mpune,
cît timp e zi; ci-ndatã ce-nnopteazã,
în locul ei, contraru-i scris sã sune.

103 Pigmalion ne ține gura treazã
atunci, cum, nesãtul de-avere, furã,
devine paricid și-apoi trãdeazã,

106 și-avarul Mida-n trista-ncurcãturã,
a cui nebunã cerere-mboldește
etern pe om a hohoti din gurã.

109 De-Acam nebunu-oricare-și amintește
cum el furã din spolii,-ncît mînia
lui Iosua și-aici parcã-l lovește.

112 Pîrîm cu pe Safora pe-Anania;
slãvim ce moarte-avu Eliodor
și-ntregul munte-l umple infamia

115 acelui ce-a ucis pe Polidor.
Și-apoi: - «Al aurului gust cum pare,
sã spui, tu, Crass, cã ești cunoscãtor»".

118 Aori cîntãm încet și-aori mai tare
precum ne-ndeamn-afectul a vorbi,
cu pas mai mic, și iar cu pas mai mare.

121 Deci binele ce-l spunem peste zi
nu singur îl cîntam, dar de-astã datã
cîntînd pe-aproape-alt ins nu s-auzi".

124 Eram acum plecat cu bunul tatã,
zorind pe cît aveam puteri din fire,
sã facem spor cãrãrii, cînd deodatã

127 simții un tremur, ca de-o prãbușire,
trecînd prin deal, și-atunci m-a prins la fel
un ger cum simte dusul la pierire.

130 Nu cred c-a fost mai zguduit nici Del
mainte-a ce Latona cuib a-și pune
spre-a naște-ai cerului doi ochi în el;

133 și-atare chiu tutinde-a prins sã sune
încît m-a strîns Virgil, lipit sã-i stau:
- „Cît timp eu te conduc sînt toate bune".

136 „Mãrire întru cei de sus", cîntau
cu toți, cum auzii din locu-n care
putui s-aud de-aproape ce strigau.

139 Nesiguri noi stãteam, și-n nemișcare,
ca și-ascultînd pãstorii-același cînt,
pîn-a-ncetat și tremur, și cîntare.

142 Apoi urmarãm drumul nostru sfînt,
privind la cei ce-ntorși ca și 'nainte
la plîns, zãceau cu fețele-n pãmînt.

145 De nu mã-nșal-aducerile-aminte,
cu dorul meu de-a ști vro neștiințã
nicicînd n-a dus o luptã mai fierbinte,

148 decît acum, gîndind, și-a mea dorințã
nici nu-ndrãznea-ntrebãri, de-al cãii zor,
și nici prin mine-a ști n-avui putințã.

151 Și-așa mergeam timid și gînditor.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!