Divina Comedie - Purgatoriul: Cîntul XXII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Purgatoriul: Cîntul XXII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Brîul al șaselea: lacomii

Pe cînd se urcã în brîul al șaselea, Stațiu explicã din ce cauzã se gãsește în brîul al cincilea (1-54) și cum s-a convertit la creștinism (55-114) Ajung în brîul lacomilor și aud strigîndu-se pilde de cum- pãtare (115-154)

1 Era acum în urmã-ne rãmas
și solul ce ne-a dus pe-a șasea scarã,
acel ce de pe frunte-alt P mi-a ras.

4 Și Beati el pe cei ce cãutarã
dreptatea i-a numit; iar dînșii lui
un sitiunt, dar fãr-altce, strigarã.

7 Iar eu urcînd urmam, nu greu cum fui
într-alte guri, pe-ai mei, în umblet iute
și nici o trudã nu simțeam cã sui.

10 Și-atunci Virgil: - „Aprinsã de virtute
orice iubire-aprinde pe-alta-n cale,
de-ndatã ce ea flacãri dã, vãzute.

13 Așa, din clipa ce-ntr-a noastrã vale
sosit-a Juvenal care-mi spunea
ce drag obiect îți sînt iubirii tale,

16 s-a-ntors spre tine-atît de mult a mea
un om necunoscut mai drag sã-ți fie,
și scurt acum și-ãst drum îmi va pãrea.

19 Dar spune-mi tu (și-mi iartã-n prietenie
de las eu frîul prea-ncrezut de-a dreptul,
și ca și-amic vorbește-mi și tu mie)

22 cum tu, prin multa rîvn-a ta-nțeleptul
cel plin de simț, pierdut-ai buna fire
sã lași zgîrcenie-atît sã-ți ardã pieptul?".

25 Mișcar-aceste vorbe la zîmbire
pe Stațiu-ntîi, și dete-apoi rãspuns:
- „Orice-mi vorbești mi-e drag semn de iubire.

28 E drept c-aori vezi lucruri ce-s de-ajuns
sã fie-un fals obiect de dubitare,
temeiul lor real fiind ascuns.

31 Tu crezi, cum dovedește-a ta-ntrebare,
din cauza poate-a stãrii ce-o avui,
cã-n viaț-aș fi hrãnit porniri avare.

34 Ci-acestui viciu eu strãin îi fui
așa de mult cã multã desmãsurã
cu mii de luni de cazne-o [petrecui].

37 Și dacã n-ar fi fost sã-l am în urã,
de cînd știui cum tu strigași odatã,
ca și-ndîrjit pe-umana-ne naturã:

40 «La ce nu-mpingi tu, foame blãstematã
de-argint, în oameni poftele perfide»,
urlînd împinge-aș și-azi povara datã.

43 Atunci simții cã prea se pot deschide
a mele mîini, și seama eu mi-am tras
cum poate-ãst rãu ca și-altele ucide.

46 O, cîți vor învia cu capul ras,
din neștiințã, ce le-opri și-n viațã
cãința lor și și-n extremul pas!

49 Sã știi cã orice rãu ce este-o fațã
direct opusã altui rãu, fac cor
și usuc-aci-mpreun-a lor verdeațã.

52 Și dac-am fost aci-ntr-acel popor
ce-și plînge viciul avariției sale,
eu fui pentru acel opus cu-al lor".

55 - „Pe cînd însã cîntai tu dupla jale
ce-avu Iocasta-n luptele haine -
vorbi poetul doinei pastorale -,

58 din cîte Clio ne-a cîntat prin tine
nu pari credinții-a-i fi primit tu harul
ce, fãr' de ea, știrbește-oricare bine.

61 De este-așa, al cui fu felinarul,
ce soare-avuși, luminã ca sã-ți dea
sã-ntinzi vintrele spre-a urma Pescarul?"

64 „Din peșteri pe Parnas m-ai dus a bea
tu-ntîi de toți, și-așa mi-ai fost deci mie
tu, dupã Dumnezeu, lumina mea.

67 Ai fost ca-n noapte-un om ce-avînd fãclie
în dosul sãu, lui nu-i e de folos,
ci-aratã calea celor ce-au sã vie.

70 Cînd «Timpii se prefac - strigare-ai scos -
dreptatea și-aureul veac revine
și-un proaspãt neam din cer scoboarã jos».

73 Poet prin tine fui, creștin prin tine
dar clar spre-a face ce-am schițat puțin,
eu mîna-ntind sã dau colori depline.

76 Era de-acum întreg pãmîntul plin
de-acel cuvînt ce-n lume sãmãnîndu-l
l-au dus trimișii-acelui regn divin,

79 și-așa de mult îți concorda și gîndul
de care-am spus, cu-apostolii cei noi,
cã drag îmi fu sã-i tot aud spunîndu-l.

82 Și-atît de sfinți mi se pãrur-apoi,
încît, goniți de Domițian cînd furã,
nu fãrã plîns vedeam a lor nevoi.

85 Cît timp fui viu, ei și-ajutor avurã
din partea mea, și-a lor curate-opinii
fãceam sã am orice-altã sectã-n urã.

88 Deși chiar pîn-a nu-mi fi dus elinii,
în vers la Teba-n cîmp m-am botezat;
de fricã îns-am ocolit creștinii,

91 și tot pãgîn mult timp m-am arãtat,
și-n rîp-a patra pentru-a mea scãldare
eu patru veacuri și mai mult am stat.

94 Și-acum tu, cel ce-mi rupseși vãlul care
mi-ascunse bunul ce l-am spus, tu, bune,
fiindc-avem destul timp de urcare,

97 de știi, de vechiu-ne Terențiu-mi spune
în ce loc e? Și Varo, Plaut, Cecil,
sînt dînșii condamnați și-n ce genune?"

100 - „Ei, Persiu și-eu - a zis Virgil -
și mulți sîntem cu grecul ce fusese
al muzei noastre cel mai drag copil,

103 în primul cerc al Iadului, și-adese
de munte-acolo vorbã se deschide,
[pe care-a noastre doici sãlaș alese]

106 și-Anacreon cu noi și-Euripide
și mulți din grecii-a cãror frunte-avu
cununi de mirt, și-Agat și Simonide;

109 sînt și de-acei pe cari-i cînți și tu
Antigona, Deifila și Argia
și-Ismene, tristã tot așa cum fu,

112 și cea ce-odat-a arãtat Langia,
și fiica lui Tiresias și Tete
și-n rînd cu-a ei surori Deidamia."

115 Tãcut acum și-unul și altul stete,
din nou atenți ce loc au sub picioare,
scãpați de-urcuș și liberi de pãrete.

118 Erau rãmase patru servitoare
de-a zilei, jos, și-a cincea sta la car
în sus țintindu-și oiștea-n dogoare,

121 cînd zise el: - „Spre gol ne catã iar
sã-ntoarcem umãrul cel drept, și steiul
și-aici sã-l ocolim ca-ntr-alt hotar".

124 Aci-ndreptar ne-a fost deci obiceiul,
și-avînd și-asensu-acelei umbre sfinte,
luarãm drum mergînd cu tot temeiul;

127 eu singur, îndãrãt, ei mai 'nainte,
și multe-așa din ce vorbeau mergînd
din arta noastr-am prins învãțãminte.

130 Dar dulcea vorbã le-o curmã curînd
un pom ce-aflarãm drept în cãrãruie
cu bun miros și mîndre mere-avînd.

133 Din ram în ram, cum bradul se gurguie
spre vîrf, acesta-n jos se-nrãmura,
ca nimeni, cred, în el sã nu se suie.

136 Pe partea-n care drumu-nchis era
cãdea din deal șivoi de apã clarã
ce numai sus prin foi se rãsfira.

139 De pom poeții-ncet s-apropiarã.
Dar iat-un glas strigat-a dintre foi:
- „Din pomu-acesta nu gustați!", și iarã:

142 - „Sta-n gînd mai mult Mariei - zise-apoi -
sã iasã nunta-n rînd și-n toate bune,
nu gura ei, ce-azi plînge pentru voi.

145 Iar ap-a bea romanelor strãbune
de-ajuns le-a fost: mîncãrile-n amar
le-avu Danil și-a strîns înțelepciune.

148 Fu primul veac ca aurul cel rar,
și ghinda,-n foame-i, dulce-i fu s-o guste
și-orice pîrîu în sete-i fu nectar.

151 Avu premîndã miere și lãcuste,
din cari trãi-n pustiu Ion odatã,
de-aceea-n veci el glorie-o sã guste

154 și-i mare-atît cum cãrțile-l aratã".


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!