Divina Comedie - Purgatoriul: Cîntul XXXI Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Purgatoriul: Cîntul XXXI
   

Conținut: "Divina Comedie"


Raiul pãmîntesc

Noile imputãri ale Beatricei. Rușinarea, spovedania și pocãirea lui Dante (1-90) Imersiunea în apa rîului Lete (91-111) Oglindirea grifonului în apele lui Lete (112-132) Dezvãluirea Beatricei (133-145)

1 - „Tu, cel ce-aștepți a trece rîul sacru -
și-a-ntors spre mine-al vorbei vîrf subțire,
ce și tãind, așa-mi pãru de acru,

4 și fãr-a mã cruța, urmã-n vorbire -,
e drept? Sã-mi spui, e drept? Sînt mari acuze,
și-i just s-ascult și-a ta mãrturisire."

7 Puterile-mi erau însã confuze
așa cã vocea-mi se mișcã spre grai
ci-n drumul ei s-a stins pînã la buze,

10 puțin stãtu, și-apoi: - „De ce mai stai?
Rãspunde-acum, cãci Lete încã-n tine
n-a șters urîtele-amintiri ce ai!".

13 Dar groaza mea-n amestec cu rușine
atare-un „da" mi-au scos cu voce stinsã,
c-a fost nevoie de-ochi spre-a-l prinde bine.

16 Precum cînd se destinde-o prea întinsã
balistã, rupe coardã și-arc, și-atare
de fier e ținta mult mai slab atinsã,

19 așa m-a frînt povara mea cea mare
și-așa de plin de plîns și-oftaturi fui
cã gura-nchise vocii-orice cãrare.

22 Și iarãși ea: - „Dorințelor ce-avui,
și cari fãceau sã cați supremul Bine,
mai sus de care-alt bun nici unul nu-i,

25 ce gropi gãsit-ai tu,-mpiedecãminte,
sau ce cãtușe-astfel cã trebuiai
sã pierzi speranța mergerii 'nainte?

28 [Și ce-nlesniri], [chemãri] în drum gãsit-ai
pe-a altor frunte-așa ți s-arãtarã,
c-ai fost silit [s-alergi ca sã le ai?]".

31 Tîrziu și dup-o lung-oftare-amarã
cu greu avui și glas se[nin] de-ajuns,
ce-abia cu trudã buzele-l formarã.

34 Plîngînd: - „De-a lumii bunuri - am rãspuns -
atras eu fui spre-o falsã bucurie
de-ndat-atunci cînd tu mi te-ai ascuns".

37 - „De-ai fi negat tãcînd ce-mi spui tu mie,
mai neștiutã tot n-avea sã poatã
sã-ți fie culpa ta. Alt jude-o știe!

40 Fiindcã îns-acuzã culpa toatã
chiar gura ta, în sfîntul nostru sfat
se-ntoarce spre-ascuțiș dușmana roatã.

43 Dar de-alte dãți spre-a fi tu mai bãrbat,
sirene cînd auzi, și și mai multã
rușine spre-a simți de-al tãu pãcat,

46 descarc-al plînsului temei și-ascultã
și-auzi cum trebuia pe-opusul drum
sã-mi fi urmat cînd fui din lume smultã.

49 Natura și-arta farmec pîn-acum
nu-ți dete-așa cã-n mîndrul trup ce-mi fuse
prinsoare-atunci și-n țãrnã-i astãzi scrum.

52 Supremu-ți farmec deci de se pierduse
prin moartea mea, ce bun lumesc fu-n stare
s-abatã-n lãturi mințile-ți seduse?

55 Dator ai fost la prima sãgetare
a falselor plãceri sã urci în pripã
pe urma mea ce nu mai fui atare.

58 Ce-aveai sã lași în jos a ta aripã
s-aștepți loviri ori vro duduie poate
sau alte-atari [momeli] ce țin o clipã?

61 Nici dou-ori trei un pui nu le socoate,
ci laț a-ntinde paserii bãtrîne
și-a trage-n ea sãgeți, degeaba-s toate."

64 Așa cum stã, și ochii-n jos îi ține
și-ascultã mut un prunc, recunoscînd
greșeala sa și pocãit rãmîne;

67 așa stam eu, și iar îmi zise: - „Cînd
te doare-așa c-auzi, ridicã barba
ca și mai mare-amar sã ai vãzînd!".

70 Pe-un vechi stejar, cum smulge-o mînã iarba,
l-ar smulge mai ușor un vînt adus
din Alpi sau vînt din țara lui Iharba,

73 de cum 'nãlțai eu barba, cînd mi-a spus;
dar cînd prin barbã fața mi-o-nțelese,
vãzui ce-otravã-n vorbe ea mi-a pus!

76 Cînd fața mea 'nãlțat-apoi fusese,
vãzui pe-acei ce-s primã creaturã
cã jocului de flori sfîrșit pusese,

79 și-a mea vedere, nu de tot sigurã,
s-a-ntors spre Doamna ce privind stãtea
spre cel cu douã firi într-o fãpturã.

82 Sub vãlul ei, și peste rîu, pãrea
cã-ntrece-atît ființa ei anticã
pe cît, trãind, pe toate le-ntrecea.

85 M-au ars cãințele cu-a lor urzicã,
încît simțeam suprema ur-acu
pe ce m-a smuls mai mult de-a mea amicã,

88 iar inima-mi atari mustrãri avu
cã-nvins cãzui, și ce-a mai fost de mine
o știe-aceea care cauzã-mi fu.

91 Și-n fire-apoi cînd mi-am venit în fine,
frumoasa ce-o-ntîlnii venind agale
deasuprã-mi sta, și: - „Prinde-m-acum bine"

94 zicînd, mã-mpinse pînã-n gît în vale,
și, tras de ea prin rîu, ușor pluti
ca și-o suveicã pe-apã ca pe-o cale.

97 Și-atît de dulce-un cîntec s-auzi
„spãla-mã voi", cînd lîngã mal ea stete
cã nu sã-l scriu, dar nu-l pot nici gîndi:

100 și capu-n brațele frumoasei fete
avîndu-mi-l cuprins aici, mã puse,
scufuns cu el întreg, sã beau din Lete.

103 M-a scos apoi scãldat și-apoi mã duse
la cele patru zîne-n hora lor,
și-un braț pe mine fiecare-și puse.

106 - „Noi, stele-n cer și nimfe-aici în cor,
Beatricei tale serve i-am fost date
cînd nici n-a fost descins la cei ce mor.

109 Te-om duce-n ochii ei; dar spre-a strãbate
lumina lor, vor ageri pe-a ta
acele trei, cãci vãd mai luminate."

112 Și-apoi mã duse corul ce cînta
la pieptul fiarei, unde,-ntoars-airea,
ci-acum privind spre noi, Beatrice sta.

115 Și-au zis: - „Acum tu nu cruța privirea
cã-n fațã ai smaraldele din care
sãgeți cîndva-ți trimise-n piept Iubirea!".

118 Și doruri, mii și toate-o-nflãcãrare,
lipirã ochii mei de-ai ei, ce țîntã,
ce fix stãteau asupra sfintei fiare,

121 și-n ei se reflecta acuila sfîntã
ca soarele-n oglinzi, acum divin,
acum uman pãrînd cã se-nvestmîntã!

124 De-am fost mirat, socoat-orice creștin
vãzînd cã-n el imobil lucrul zace
și numai chipu-l schimb-așa deplin!

127 Și-n timpul ce-n uimire-așa și-n pace
gustam acum din alimentul sfînt
ce dîndu-ți saț mereu flãmînd te face,

130 prin actul lor ce le-arãta cã sînt
prin mult mai 'nalt un trib, acea triadã
veni dansînd pe-angelicul ei cînt:

133 - „Fã ochii sfinți, Beatrice,-o, fã-i sã cadã -
așa cîntau - spre cel cui drag tu-i ești
și-atîta drum veni ca sã te vadã;

136 din grație,-o, fã-ne dar sã-i dezvãlești
și gura ta, sã-ți vadã vorbitoare
și-a dou-a ta frumsețe ce-o-nvãlești!".

139 A veșnicei lumini, o, tu, splendoare!
Din cîți, Parnase,-ngãlbenesc subt tine
la umbra ta și-ți beau de prin izvoare,

142 ah, cine n-ar fi tulburat ca mine
de-ar vrea s-arate cum mi te-ai ivit,
cînd tu, umbritã de-armonii divine,

145 aci,-n deschis vãzduh, te-ai dezvãlit!


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!