|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al nouãlea. Colnicea
a patra: trãdãtorii
„Giudecca" și trãdãtorii binefãcãtorilor
lor (1-15) Dis sau Lucifer (16-69)
Felul anevoios pe care îl întrebuințeazã Virgil și Dante pentru a se smulge din
centrul pãmîntului (70-139)
1 - „Stindardul regelui din Iad e-n drum
spre noi!" Așa-ncepu Virgil cuvîntul:
„privește deci de poți sã-l vezi de-acum".
4 Cum pare seara, cînd e sur pãmîntul,
sau cînd o ceațã dã sã se rãsfire,
departe-o moarã ce-o-nvîrtește vîntul,
7 așa-mi pãru cã vãd ceva clãdire.
Și-atunci dupã Virgil eu mã dãdui,
neavînd de vînt alt loc de-adãpostire.
10 Eram și unde, și cu groaz-o spui,
stau umbre-n gheaț-adînc acoperite
și-așa se vãd ca-n geam un nod al lui,
13 o seamã drepte și-altele trîntite,
și multe-n creștet, sau cu chipul feței
la tãlpi adus, ca arcu-ncolãcite.
16 Sosind și unde-adînc pe cîmpul gheții
Virgil crezu cã-i vreme-a-mi arãta
pe cel ce-a fost o culme-a frumuseții,
19 m-aduse-n fața lui și-n fațã-mi sta
și: - „Iatã Dis! Și iatã punctu-n care
cu mult curaj tu cat-a te 'narma!".
22 De-a mea și mutã și-nghețatã stare
sã nu mã-ntrebi acum, și nici n-o scriu,
cãci nu-i cuvînt sã poatã spune-atare.
25 Eu n-am murit, dar n-am rãmas nici viu;
socoți, de ai vrun strop de duh în tine,
ce-am fost cînd fui cum n-aș mai vrea sã fiu.
28 Stãpînul groazei cei fãrã de fine
ieșea pînã-n buric din gheața lui;
iar eu c-un uriaș conviu mai bine
31 decît un uriaș c-un braț de-al lui;
acum socoți tu-ntreaga lui fãpturã
cînd totului asemeni pãrți îi pui!
34 De-a fost frumos cît azi e stîrpiturã
de cînd privi dușman pe-al sãu pãrinte,
din el se scurge-a lumii-ntregi ordurã.
37 Ce-uimire-mi nãvãli deodatã-n minte
vãzînd la el trei fețe-avîndu-i țeasta!
Pãrea de sînge cea de dinainte,
40 iar alte douã ce s-uneau cu-aceasta
pe umeri drept la mijloc le-a avut,
și acolo se-ntîlneau unde-ar fi creasta.
43 Între-alb și galben dreapta mi-a pãrut,
iar cea din stînga-n felul cum o are
un om de pe-unde Nilul ia-nceput.
46 Și-un rînd de-aripi avea sub fiecare
cum n-am vãzut pe mãri mai mari vintrele,
și nici ca Dis corabie-așa de mare.
49 Nu pene-avînd, ci lucie-atare piele
cum vezi la liliac, și vînt stîrnea
în trei direcții cînd bãtea cu ele,
52 și-ntreg Cocitu-n gheațã-l prefãcea.
Din șase ochi, cu labe-nsîngerate
din guri, pe trei bãrbii el plîns scurgea.
55 Cum rupe in o melițã ce-l bate,
așa-n trei guri rupea și el pe trei,
[și-i mãcina pentru-ale lor pãcate].
58 La ãst dincoa-i pãrea mușcarea ei
nimic, în rînd cu-acea zgîrieturã
ce gol lãsa-l pe spete de-orice piei.
61 - „Acest cu-a muncii cea mai iute-arsurã -
mi-a spus Virgil - e Iuda Scariotul,
picioare-afar-avînd și capu-n gurã.
64 Din doi ce stau [cu] capu-n jos, din botul
cel negru-al lui, atîrn-afarã Brut,
și vezi-l cum se zbate mut cu totul.
67 Iar cel ce pare-așa de 'nalt crescut
e Casius. Dar noaptea suie,-mi zise,
și-i timp de mers, cãci toate le-am vãzut".
70 L-am prins de dupã gît cum el voise,
și loc pîndind și clipã priincioasã
cînd largi au fost aripile deschise,
73 Virgil s-a prins de coasta cea pãroasã,
și-apoi din pãr în pãr [mai cu folos],
descinse printre peri și gheața groasã.
76 Iar cînd era și unde-al coapsei os
din grosul șold începe-a face șale,
trudit Virgil întoarse capu-n jos,
79 cu mare greu, în locul tãlpii sale,
și prins de peri ca omul ce-ar sui
credeam de el cã iar mã-ntoarce-n vale.
82 Și greu suflînd ca-n lipsã de puteri:
- „Te ține strîns, cãci n-avem altã scarã
ieșind din lumea veșnicei dureri!".
85 Ieșind prin gura unei stînci afarã,
m-a pus sã șed pe-un mal apoi, și-n fine
pe fix pãmînt și-a sale tãlpi cãlcarã.
88 Privii în sus, crezînd sã vãd, vezi bine,
pe Dis cum l-am lãsat, dar îl vãzui
cu tãlpi în sus întinse, stînd sub mine.
91 Cel gros de cap va crede-acum cã fui
nãuc de-uimit, cã-n el putințã nu e
de-a ști ce punct fu pe-unde eu trecui.
94 - „Ridicã-te,-ncepu Virgil sã-mi spuie,
e drumul rãu, și lung-a noastrã cale,
iar soarele spre-al terței miez se suie."
97 N-am fost aici în vrun palat cu sale,
ci-ntr-un amurg și pe-un pãmînt eram
cum e prin munți în peșteri naturale.
100 - „Maestre,-am zis, pe cînd mã ridicam,
'nainte ce sã ies din Iad, mã-nvațã
și fã sã pierd eroarea care-o am:
103 cum șade-acesta-nfipt, fãr-a fi-n gheațã,
cu capu-n jos, și cerul cum ajunse
așa-n curînd din searã-n dimineațã?"
106 - „Te crezi și-acum dincolo - el rãspunse -
de centrul unde perii-i prinsei eu
ai viermelui ce lumea ne-o strãpunse.
109 Cît timp mã scoboram, erai mereu.
Cînd m-am întors treceam prin punctul care
din orice parte-atrage tot ce-i greu.
112 Și-acum tu ești sub ceru-a cãrui zare
ne-acoper-acel mare loc uscat,
pe-o culme-a cui muri cel cu nãscare
115 și cu viața om fãr' de pãcat.
Deci stai pe-opusa sfer-a-ngustei mese,
pe care tu-n Giudeca jos ai stat.
118 Cînd noaptea moare-aici, dincolo iese
iar cel ai cãrui peri ne-au fost urcãrii
drept scãri, stã-nfipt așa precum fusese.
121 Din cer cãzu pe-aceastã parte-a zãrii,
și-acel pãmînt, ce fu pe-aici, și-a pus
de spaima lui zãbranic apa mãrii,
124 și-a curs spre-al nostru emisfer opus
și poate, spre-a fugi lãsã și-aceste
deșerte locuri și-a zbucnit în sus.
127 Departe de Satan cam cît îi este
mormîntu-ntreg, e jos aici un loc
dar nu vãzut, ci dîndu-ți de el veste
130 un mic pîrîu ce scoborînd pe-un scoc,
de dînsul ros prin stînci crãpate-avîndu-l,
se pleacã lin în cotitoru-i joc."
133 Pe-ascunsu-i drum intrarãm deci și-urmîndu-l
[pornirãm sã ieșim iar la luminã]
și fãr-a ne mai sta spre-odihnã gîndul,
136 [urcarãm din adînca vizuinã,
și-ndatã s-arãtã privirii mele,
ca printr-un ochi, a cerului grãdinã]
139 și-aici ieșirãm spre-a vedea iar stele.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
