|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al optulea, înstelat:
sufletele triumfãtoare
Oastea triumfului lui Cristos (1-21)
Frumusețea cereascã a Beatricei (22-54)
Încoronarea Sfintei Fecioare (55-126)
Cîntecul sufletelor sfinte (127-139)
1 Ca paserea-n frunzișul drag al ei
prin noaptea care-ascunde-ntreaga zare,
la cuib pãzindu-și puii golãșei
4 spre-a-i tot vedea-n iubirea ei cea mare
și hranã sã le caute spre-a-i crește
și dulce-aceast-amarã trudã-i pare,
7 pe-un ram deschis ea timpul și-l pîndește
și-așteaptã soarele cu dor și catã
țintit spre nori cã doarã-doar-albește;
10 așa și Doamna mea sta ridicatã
și-atent privind spre partea de luminã
în care Feb puținã grab-aratã;
13 încît de-atîta dor vãzînd-o plinã
eu fui asemeni celui ce-așteptînd
vrea și-altceva și-așa sperînd s-alinã.
16 Puțin rãstimp trecu-ntre cînd și-alt cînd,
eu zic, între-așteptare-mi și vedere,
cînd ceru-ntreg se limpezi pe rînd.
19 Și-mi zise ea: - „Vezi oastea ce nu piere,
a-nvingerii lui Crist, și tot ce crugul
culege-aici ca rod al ãstor sfere".
22 De foc în faț-atît îi fu belșugul
și-a ei priviri de-așa plãcere pline,
cã-mi cat-aici sã pui deoparte jugul.
25 Cum Febe-n clara noapte-a lunii pline
zîmbește-n corul nimfelor acele
ce-orneazã ceru-n toate-ale lui cline,
28 vãzui așa-ntre mii de flãcãrele
nou soare-acum, și-asemeni foc le da
cum face-al nostru cu-ale noastre stele.
31 Prin via lui luminã s-arãta
așa de-aprins substanța lucitoare
în ochii mei cã n-o putui rãbda:
34 - „Beatrice,-o dulce,-o dragã-ndrumãtoare...".
Iar ea: - „Ce-atît ți-a-nvins acum ființa
putere e cã-n lume-obstacol n-are.
37 Aci-i înțelepciunea și putința,
ce-ntre pãmînt și cer deschise-o cale
de care-aveam de-atîta timp dorința".
40 Precum în urma dilatãrii sale
nu-ncape focu-n nor, pînã-l sfîșie
și-n contra firii lui s-azvîrle-n vale,
43 așa,-ntr-acel ospãț, sporindu-mi mie,
întregul duh își rupse-al sãu vestmînt
și ce-a mai fost, nimic apoi nu știe.
46 - „Deschide-ți ochii sã mã vezi cum sînt!
Vãzut-ai stãri atari, cã ești în stare
sã poți de-acum rãbda surîsu-mi sfînt!"
49 Eu fui ca omul care-n simțuri are
impresia veche-a unui vis avut
și-ndar se zbate-a-l prinde-n linii clare,
52 cînd lucru-atît de demn de-a-mi fi plãcut,
mi-l dete-așa cã nu va mai apune
din cartea-n care-mi scriu cîte-au trecut.
55 Acum chiar toate-acele guri sã sune
în cari Polimnia cu-al ei stol de fete
al ei nectar pe cel mai dulce-l pune,
58 și nici a mia parte s-o arete
din sfîntu-i zîmbet n-ar ajunge graiul,
nici ce lumini el sfintei fete-i dete.
61 Și-astfel acum, reprezentînd eu Raiul,
un salt va face-aci poema mea
cum face-acel ce rupt gãsește plaiul.
64 Dar cîți vor judeca și tema grea
și umerii mortali cari o ridicã,
nu-i vor huli cã-mi tremurã sub ea.
67 Pe unde prora mea-ndrãznind despicã
nu-i drum sã-l facã vas ce șovãiește
și nici vîslaș cui trudele-i fac fricã.
70 -„De ce-ntr-atîta fața mea te-orbește
și nu te-ntorci spre parcul cel frumos
ce-n razele lui Crist aci-nflorește?
73 Aici e roza-n care-acolo jos
fu om divinul Verb, sînt crinii care
ne duc pe dreptul drum cu-al lor miros."
76 Așa mi-a zis. Eu, gata de-ascultare
la sfatul ei, mai îndrãznii o datã
cu ochii-mi slabi în lupta asta mare.
79 Precum la raza soarelui, vãrsatã
prin norii rupți, vãzuse-un cîmp de flori
cîndva privirea-mi de-umbre-ntunecatã,
82 așa vãzui mari cete de splendori
și-aprins un foc de sus cum le-nvestmîntã,
dar nu vedeam izvoru-acei lucori.
85 Tu, cel ce-astfel le-aprinzi, Virtute sfîntã,
te 'nalți atîta, ca sã aibã loc
și ochii mei ce-atît de slab s-avîntã!
88 Frumosul nume-al florii ce-o invoc
și-n zori și seara, sufletu-mi împinse
s-alerg cãtînd pe cel mai mare foc.
91 Iar cînd în ambii ochi mi se destinse
și cum și cît al stelei vii, al cei
ce-nvinge-n cer cum pe pãmînt învinse,
94 prin cer vãzur-o faclã ochii mei
venind, formatã-n cer ca o cununã,
și-o-ncinse-apoi, rotind în jurul ei.
97 Chiar cel mai dulce cînt, ce-aici rãsunã
și-a cui dulcoare sufletul mi-l mirã,
un nor ți-ar fi pãrut cînd rupt el tunã,
100 alãturi cu-acel cînt din dulcea lirã
ce-aci-ncingea safirul scump, odorul
ce mult mai clar tot ceru-l însafirã.
103 - „Amor angelic sînt, rotind cu zborul
înaltul har, din trupul de luminã
nãscut, în care-ospel gãsi-ne dorul.
106 Și voi roti, cît timp urmezi, Reginã,
pe fiul tãu, și sfera-ne sã fie -
intrînd în ea - ne-o faci și mai divinã!"
109 Cu-acestea,-n cor cîntata melodie
tãcu, și-acele facle-n urmã toate
fãceau sã sune numele Marie.
112 Regeascã mantie-a tutor altor sfere
cea mai de foc și cea mai viu mișcatã
și cea mai vie printr-a Lui putere
115 avea deasupra noastrã-ndepãrtatã
interna poal-atît, cã de-unde-am stat
eu n-o puteam vedea nici cum aratã;
118 de-aceea deci nici focu-ncoronat
n-avui puteri sã-l urmãresc de-acinde,
cînd sus lîng-al Ei fiu s-a ridicat.
121 Și ca și-un prunc ce brațele-și întinde
spre mama lui, sãtul dup-alãptare:
prin spiritul ce tot spre-afar-aprinde,
124 așa tindeau și vîrfu-i fiecare
în sus aceste lãmpi, vãdindu-mi bine,
de sfînta Maic-a lor iubire mare.
127 Și-n fațã-mi stînd cîntar-apoi senine
Regina Coeli, note-avînd atari
cã-n veci va fi dulcoarea lor în mine!
130 O, ce prisos de-agonisite mari
au toate-aici cãmarã de cãmarã,
ce-au fost, spre-a sãmãna, voinici plugari!
133 Aici trãiesc gustînd comoara rarã
ce-o strînserã cu lacrimi în robia
din Babel, unde-averea și-o lãsarã.
136 Aici, cu Sfîntul Fiu și cu Maria,
triumf își are-al veșnicei victorii
cu vechi și nou sobor avînd domnia
139 acel ce ține cheia ãstei glorii.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
