Divina Comedie - Infernul: Cîntul XIII Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul XIII
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cercul al șaptelea. Cerculețul al doilea

Pãdurea sinucigașilor și Harpiile (1-21) Pier della Vigna (22-108) Sîlnicii împotriva propriilor bunuri sau risipitorii (109-151)

1 Nici n-apucase Nes a trece-acum,
cînd noi într-o pãdure-ntram grozavã
ce n-avea nici un semn de nici un drum.

4 Iar frunza ei nu verde, ci bolnavã,
nu linse crengi, ci strîmbe și-nnodate,
nu fructe-n pomi, ci numai spini și-otravã.

7 Între Cornet și Cecina-nfundate
pãduri ca asta n-au, nici mai pustii
acei mistreți ce-urãsc cîmpii arate.

10 Aici au cuib spurcatele Harpii
cari, dînd de știre-amarul ce-o sã-l pațã,
din insule-au gonit pe-ai Troiei fii.

13 Au aripi mari, dar de-om și piept, și fațã,
cu pene-un pîntec larg și gheare-avînd
și-apururi plîng prin pomii fãr' de viațã.

16 - „Sã știi de-aicea, pîn-a nu fi-ntrînd,
cã ești acu-ntr-a vãii-acea genune
ce-a doua e, și fi-vei pînã cînd

19 pe-aprinsul prund piciorul ți-l vei pune.
Deci catã bine și vedea-vei stãri
ce nu le-ai crede numai de le-aș spune."

22 Simțeam acum din orice parte-oftãri,
dar nevãzînd de unde-ar putea purcede,
stãteam un rob al mutei tulburãri.

25 Eu cred cã el credea cã poate-aș crede
c-atîta vai un neam ar fi gemîndu-l
ce stã printre copaci și nu se vede.

28 De-aceea-mi zise el: - „Un spin rupîndu-l
dintr-aste plante-ori de-unde-ți este placul,
vedea-ți-vei fals întreg în tine gîndul".

31 Întinsei mîna deci și-am rupt din cracul
cu foi o creang-a unui mare spine;
Și-atunci: - „De ce mã rupi?", striga copacul,

34 și-umplut de sînge negru ca din vine
din nou striga: - „De ce mã mai despoi,
or nici un simț de milã n-ai tu-n tine?

37 Noi oameni fost-am și-azi copaci cu foi;
de noi îns-ar putea mai mult sã-ți pese
chiar suflete de șarpe de-ar fi-n noi".

40 Cum vezi și la tãciunii verzi adese
cã arde-un cãpãtîi, iar altul geme
și sfîrîie prin vînt ce-ntruna iese,

43 cuvînt și sînge-așa-ntr-aceeași vreme
ieșea din trunchi; iar eu, lãsînd sã-mi cadã
ce-am rupt, stãteam ca omul ce se teme.

46 Și-a zis Virgil: - „De-ar [fi] putut sã creadã,
rãnite duh, ce n-am voit sã-i spui
ci-n versul meu putu-ntr-un loc sã vadã,

49 el n-ar fi pus pe tine mîna lui.
Dar necrezutul fapt mã-mpinse-a face
prin el un act ce nici eu nu-l crezui.

52 Dar spune-i cine-ai fost ca sã te-mpace
și faima ta s-o-mprospãteze-altinde
în lumea-n care-i scris sã iasã-n pace".

55 Iar el: - „Nu pot sã tac, atît m-aprinde
frumosu-ți grai, deci nu vã parã greu
cã-n vorbe-acum puțin mã voi întinde.

58 La inima lui Frideric sînt eu
acel ce cheie-avui, și-așa cu-ncetul
știam sã-ncui și sã descui cum vreu,

61 încît eu singur îi aveam secretul;
fidel purtat-am slujba cea regeascã
încît pieream de-atîta muncã, bietul!

64 Dar cutra cea tot treazã sã pîndeascã
la curți de regi cu ochi fãr' de rușine,
un viciu-al curților și-o cium-obșteascã,

67 pe toți cu vremea-i asmuțea pe mine,
și-aprinșii-apoi aprinserã pe-August
cã-n negru-abis cãzui din culmi senine.

70 Crezînd, cuprins de-acroare și dezgust,
sã-mi aflu-n moarte leac la dezonoare,
injust îmi fui eu cel de-a pururi just.

73 Și jur pe-aceastã nou-a mea-nchisoare
cã nici un fel de-ofensã n-am adus
acestui rege demn de-orice onoare.

76 Și-oricare dintre voi va merge sus
ridice-mi numele cel bun ce-mi zace
și-acum de-a pizmei lovituri rãpus".

79 Tãcu apoi puțin. - „Fiindcã tace -
mi-a zis Virgil -, ai vreme-acum, socot,
de vrei sã știi mai mult, sã-ntrebi ce-ți place."

82 Iar eu: - „Întreabã-l tu mai bine tot
ce crezi și știi c-a mea dorinț-o-mpacã;
eu prea mã simt mișcat, și n-am sã pot".

85 Deci zise-așa: - „Robite suflet, dacã
voiești ca-n lume el cu drag sã-și puie
cuvîntul pentru tine,-atunci sã-ți placã

88 sã spui cum poate-un suflet sã se-ncuie
într-ãști copaci? Și din prinsoarea lui
mai e putințã de-a scãpa, sau nu e?".

91 Suflat-a trunchiul tare-atunci, și-a lui
suflare-n glas se-ntoarse spre-a ne spune
și-așa ne-a zis: - „Pe scurt o sã vã spui.

94 Pe-un suflet mînios, cînd își rãpune
el singur al sãu trup ce-i fu copacul,
Minos, aci-ntr-a șaptea gurã-l pune.

97 El cade-n crîng, nu unde i-ar fi placul,
ci-acolo unde-l azvîrli destinul,
și-aci-ncolțind, ca-n brazda lui alacul,

100 vlãstar el crește și devine spinul
pe care-l pasc Harpiile de foi
și-i dau dureri, dar și durerii-alinul.

103 Ca și-alții-ale lor spolii,-așa și noi
cãta-le-vom, dar nu spre-a fi-mbrãcate,
cã-i just sã n-ai ce singur îți despoi.

106 Aici le vom tîrî și spînzurate
în crîng le vom avea, oricare ins
de propriu-i trunchi al umbrei turmentate".

109 Noi stam mereu la spin, cu capu-ntins,
crezînd cã vrea și-altce sã ne mai spunã
cînd fãr' de veste-un zgomot ne-a surprins

112 ca și pe-acei ce simt ca pe-o furtunã
venind mistrețu-n partea pe-unde stau
și-aud și cîini, și crengile cum sunã,

115 și iatã-n stînga doi care-alergau
și goi și sfîșiați, fugind orbește
cã-n crîng ei orice piedic-o sfãrmau

118 iar cel gonit: - „O, moarte-acum, sosește!".
Dar celãlalt, crezînd cã poate calcã
prea-ncet: - „O, Lan', așa de voinicește

121 tu n-ai fugit la Toppo-n joc de halcã".
Și poate-apoi, nemaisuflînd ușor,
fãcu un grup din trupul sãu și-o salcã.

124 Ci-n urma lui tot cîmpul fu un nor
flãmînd de negre și de iuți cãțele,
pãrînd ogari scãpați din lanțul lor.

127 Sãrind au rupt bucãți și bucãțele
cu dinții-n cel ce-ascuns în salcã fuse
și triste membre-au dus în guri cu ele.

130 M-a prins atunci de-o mînã și mã duse
Virgil la salcia ce-n zadar plîngea
prin crengi pe care sînge-acu le-umpluse.

133 - „O, Iacob da Sanct Andrea - el se bocea -,
știai, cã-ntrînd în mine, tot te-nhațã,
de-ai fost trãind mișel, ce-i vina mea?"

136 Cînd ferm îi stete-apoi Virgil în fațã:
- „Tu, cel ce printre-atîtea rãni cumplite
și plîns și sînge scoți, ce-ai fost în viațã?".

139 Iar el atunci: - „Oh, suflete venite
ca sã vedeți mãcelul de rușine
prin care-atîtea foi mi-au fost rãpite,

142 sã le-adunați sub tristul trunchi sub mine.
Eu fui din urbea cui Botezãtorul
schimbatu-i-a patronul prim cu sine,

145 de-aceea primul cu-arta sa dã zorul
s-o bîntuie mereu; și-un rest ferice
de nu i-ar fi pãstrat pe-un pod poporul,

148 acei ce-o reclãdirã-n vremi propice
pe spuza dînsei, dupã huni rãmasã,
degeab-ar fi muncit ca s-o ridice.

151 Eu furci mie-mi fãcui în propria casã".


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!