|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al șaptelea.
Cerculețul al treilea
Șesul silnicilor împotriva lui
Dumnezeu (1-42) Capaneul
(43-75) Rîul Flegeton (76-93)
Originea rîurilor din Infern
(94-142)
1 Acele risipite foi le-am strîns
și-mpins de-a locului natal iubire
le-am dus sub cel ce-a rãgușit de plîns.
4 De-aci sosim la punctul de-ntîlnire
cu-al treilea cerc, și unde-apare-ntreagã
a sfintei vreri o groaznicã-ntocmire.
7 Dar lucrul nou mai clar sã se-nțeleagã
vã spui c-am fost pe-un șes, pãmîntul cui
oricãrei plante viața-n el i-o neagã.
10 Cununã-n jur pãdurea o vãzui,
precum și ea de șanț e-ncunjuratã;
și-am stat aci-n extremul punct al lui.
13 Un sterp nisip, uscat și des, s-aratã
pe-ntregul șes, și nu altfel de cum
ne spune Cato cã-l vãzuse-odatã.
16 O, sfîntã rãzbunare, cît acum
vei fi-ngrozind pe-oricine-i cel ce-aude
ce-amare stãri vãzui și pe-acest drum!
19 Erau mari gloate-aici de umbre nude
și toate-amar plîngînd cu plînset mare,
avînd, pe cum pãrea, gradate trude.
22 Zãceau pe spate-o seamã-n nemișcare,
și mulți ședeau stîrcind fãptura toatã.
Iar alții-n jur fugeau fãrã-ncetare.
25 Acei ce fug sînt cea mai mare gloatã
iar cei ce zac sînt turma mai puținã,
ci-n schimb ei pot mai mare plîns sã scoatã.
28 Și fulgi de foc pe-ntregul șes, cu linã
cãdere ning, și cad cu nescãzut
potop ca-n Alpi cînd orice vînt s-alinã.
31 Și-așa precum ningîndu-i a vãzut
pe oști la Ind, și Alexandru-odatã,
ce-ardea mereu chiar și fiind cãzut,
34 de-aceea puse-ostașii sãi sã batã
cu tãlpile-acel foc, cãci se stingea
mai lesne-astfel vãpaia divizatã;
37 așa sub ei tot șesu-l aprindea
ca iasca sub amnar acolea focul
etern, și-un chin din douã pãrți fãcea.
40 Și fãr-odihnã-n veci le era jocul
sãrmanelor lor mîini cari focul nins
îl mãturã, dar altu-i prinde locul.
43 Și-am zis: - „Tu, cel ce toate le-ai învins,
maestre,-afarã de cumplita droaie
ce stã strãjer la zidul cel aprins,
46 ce mare duh stã fãrã sã se-ndoaie,
dispreț avînd și inima semeațã,
de parcã nici n-ar sta-ntr-aceastã ploaie?".
49 Și însuși el, vãzînd cã-i stau în fațã
și-a mea-ntrebare-a fost de starea lui:
- „Eu sînt - strigã - și mort cum fui în viațã!
52 Speteascã-și Zeus pe cel din mîna cui
a prins un fulger cînd de-a lui mînie,
în ultima mea zi trãsnit eu fui,
55 speteascã-și el, în neagra-i fierãrie
sub Mont Gibel, pe toți pe cîți îi are
strigînd ca și la Flegra-n bãtãlie:
58 - «O, dã-mi, Vulcane,-o, dã-mi ajutorare!».
Trãsneascã-mã cît vrea, cã tot nu-i las,
eu tot nu-i las întreaga rãzbunare!".
61 Și-atunci Virgil, cu-atît de tare glas
cum nu-l mai auzii: - „Cãci nu mai piere
și, și-aici, Capanee, ți-a rãmas
64 trufia ta, ți-e și mai grea durere!
Cãci nu-i alt chin ca furia-n focul ei
sã-ți dea-ngîmfãrii-ntreaga caznei fiere!".
67 Spre mine-apoi mai blînd: - „E dintre-acei
cari șapte-au mers la Teba ca s-o batã,
și-avu, și pare-a mai avea, pe zei
70 și-acu-n dispreț, cum vorbele-l aratã.
Dar cum am zis, nevolnicele-i furii
podoabã-i sînt, și cea mai meritatã.
73 Și-acum sã mergem. Dar sã-ți fie-aminte
pe-aprinsul prund sã nu-ți așezi piciorul
ci tot pe sub pãdure-o ia 'nainte".
76 Ajunserãm tãcînd unde-n priporul
pãdurii-n șes se vars-un rîurel
de-a cui roșațã ș-azi mã ia fiorul.
79 Precum din Bulicame curge-acel
ce apã-n bãi stricatelor împarte,
așa pe-aprinsul prund curgea și el.
82 Și fund de piatr-avea și de-orice parte
și maluri și costiș, și sigur fui
cã numai el dã drum și mai departe.
85- „Din tot ce-aici știut eu îți fãcui,
de cînd trecurãm pragul ce nu pune
zãgaz nicicînd intrãrii nimãnui,
88 tu n-ai vãzut nimic mai de minune -
mi-a zis - decît acest izvor prezinte,
cãci orice foc deasupra lui apune."
91 Vorbi maestrul meu atari cuvinte;
deci îl rugai sã-mi dea și-acea bucatã
de care-mi dete-o poftã-așa fierbinte.
94 - „Pustie-o țarã zace-ncunjuratã
de mãri; numitã Creta - m-a-nvãțat -
subt domnul cui fu lumea mai curatã.
97 Și-un munte, Ida, este-n ea, bogat
în codri mari cîndva și-n rîuri dese,
dar astãzi e pustiu ca loc uitat.
100 Lui Zeus ca leagãn Rea și-l alese
și, cînd plîngea, dispuse-a face hui
spre-a nu se ști-n ce loc îl ascunsese.
103 Și-un moș stã drept în munte-adînc, a cui
spinare-acum îi stã spre Damiete,
privind spre Roma ca spre-oglinda lui.
106 De aur fin e capu-i; piept și spete
de-argint curat, iar brațele-i la fel,
și-ncolo trunchi de-aramã i se dete,
109 și-apoi în jos piciorul stîng de-oțel,
cel drept de-argilã coaptã prin arsurã
și stã mai mult, de mult, numai pe el.
112 Și-afarã de-aur toate-au crãpãturã,
și lacrimi prin spãrturi se distileazã
cari muntele-l strãbat și-unite curã
115 în Iad aici, și pe-Aheron formeazã,
pe Stix și Flegeton și drum își fac
pe strîmtul scoc ce-l vezi, pînã-nceteazã
118 oricare-al lumii scoborîș, și-un lac
o balt-acolo, ce-i Cocit chematã;
dar pentru c-o sã-l vezi, de-aceasta tac."
121 Iar eu: - „De e din lumea noastrã, tatã,
pornit acest pîrîu, de ce pe prund
de-abia sub ãst pripor numai s-aratã?".
124 Iar el: - „Tu știi cã Iadul e rotund,
și-oricît de mult venit-ai tu la vale,
mereu la stînga scoborînd spre fund,
127 tot n-ai trecut întregul roții sale.
Deci dacã vei vedea și lucruri noi
nu da pe fațã glas mirãrii tale!".
130 - „Dar unde-i Flegeton și Lete-apoi?
De-acesta taci, de-acela spui cã-l face
acel pîrîu fãcut de-acele ploi?"
133 - „Orice-ntrebãri îmi pui - mi-a zis - îmi place.
Ci-al apei roșii curs clocotitor
putea din ele pe-una sã ți-o-mpace,
136 și vei vedea, dar nu-ntr-acest ponor,
pe Lete-acel ce spalã duhuri care
spãșitã-și au și-iertatã culpa lor."
139 Mai zise-apoi: - „E timpul de plecare
de-aici acum, și-urmeze-mi pașii tãi.
Ãst mal nenins de foc ne dã cãrare,
142 și-asupra lui se sting orice vãpãi".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
