|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al șaptelea.
Cerculețul al treilea
Silnicii contra naturii sau sodomiții
(1-21) Brunetto Latini și con-
vorbirea lui cu Dante (22-99) Alți
sodomiți (100-124)
1 Ne duce-acum un țãrm al ãstui scoc,
iar fumul din pîrîu deasupra-i zace
scutind și maluri și-apa jos de foc.
4 Precum de teama undelor fugace
spre ei, între Cassand și Brugg flamanii
fac stavilã ce mãrii-oprire-i face,
7 sau cum de-a lungul Brentei paduanii
le fac ferind și vile și castele,
cînd intrã-n martie-omãtul Chiarentanii,
10 astfel erau fãcute-aici și-acele,
dar nici înalte-atît, nici groase nu,
oricine-a fost cel ce-a clãdit la ele.
13 Era departe-n urmã crîngu-acu,
încît de m-aș fi-ntors, dorindu-l iarã,
eu n-aș mai vãzut nici unde fu,
16 cînd duhuri multe-n stol s-apropiarã
și toți, pãrînd c-ar fi cu vãz sãrac,
priveau la noi, trecînd, cum într-o searã
19 cu luna nouã-n mers drumeții fac,
sau cum bãtrînul croitor cînd pune
în ac un fir, țintit privește-n ac.
22 Privit de-atare bandã prin genune,
un duh mã cunoscu, iar el mã prinse
de hainã și-a strigat: - „Ei, ce minune!".
25 Iar eu, vãzînd cã stã cu brațe-ntinse,
privii adînc în fața-i coaptã care
n-avea pe chip conture-atît de stinse
28 spre-a-mi fi-n a-l recunoaște-o-mpiedecare,
și-atunci, plecat, privii la el mai bine;
- „Oh, ser Brunet, ești dumneata, îmi pare!".
31 - „Sã nu te superi, fiul meu, pe mine -
mi-a zis apoi -, cã-și lasã puțintel
pe soți, Latini spre-a vorbi cu tine."
34 - „Te rog s-o faci - rãspunsei eu cu zel -;
de vrei, voi sta și-n loc, dacã, firește,
mã las-acesta, cãci eu merg cu el."
37 - „O, zise,-oricine din ãst stol s-oprește
o clipã-n loc, stã-n loc apoi o stanã
o sutã de-ani în ploaia ce-l izbește.
40 Deci mergi, și-ncet voi merge sub pulpanã
și-n goan-apoi umplea-voi ãst popas,
s-ajung pe cei ce-și plîng eterna ranã."
43 Eu nu-ndrãzneam al vãii mal sã-l las,
sã merg la el, dar fruntea-mi sta plecatã
cu-acel respect ce-umilu-l are-n pas.
46 - „Dar ce-ntîmplare,-a zis, ce soartã datã
te-aduce-aici cît timp mai ai luminã?
Și cine-i cel ce drumul ți-l aratã?"
49 - „Acolo sus în viața cea seninã
pierdutu-m-am - rãspunsei - într-o vale,
pe cînd n-aveam etatea încã plinã.
52 De ieri din zori strãin luminii sale,
pe cînd eu mã-ntorceam, ãst duh venit-a
și-acas-acum mã-ntorc pe-aceastã cale."
55 Iar el atunci: - „De-ți vei urma ursita -
în dulce[a] viațã clar de-am deslușit -
nu poți greși al gloriei port - vorbit-a -
58 și-așa-n curînd de n-aș fi fost murit
vãzînd [eu] ceru-n cît favor te are
la munca ta cu mult te-aș fi-ntãrit.
61 Dar neamul cel ingrat și rãu și care
descins din Fiesole-ab antiquo ține
și-acum tot firea ce din munți o are,
64 cu rãu îți va plãti fãcutul bine.
Dar drept va fi: prin spini cu boab-amarã
ce caut-un pom cu dulcile-i smochine?
67 Porecla «orbi» din vechi strãvechi le-o darã
cã-i neam semeț și-avar și plin de urã;
de-a lor nãravuri vezi de te dezbarã!
70 Tu glorie-avea-vei într-așa mãsurã,
cãci toți te vor vîna flãmînzi cu zor,
dar iarba asta n-o s-o aibã-n gurã!
73 Sã-și fac-acești mișei nutreț cît vor
din înșiși ei, dar cruțe planta vie,
de crește vruna prin gunoiul lor,
76 a cui sãmînțã sfînt-o sã re-nvie
pe foștii-aici de-originã romanã,
cînd cuib ajunse-a orice mișelie!".
79 - „Sã nu-mi fi fost dorința-n totul vanã
tu n-ai fi fost respins - rãspunsei eu -
așa-n curînd din firea cea umanã.
82 Cãci stã și-acum adînc în gîndul meu
și trist mã face plinul de iubire
și scumpu-ți chip patern, cînd tu mereu,
85 tu mã-ndrumai sã tind spre nemurire,
și cît îți datorez nu voi tãcea,
cît timp voi fi, s-o spui cu mulțãmire.
88 Pãstrez și scriu ce-mi spui de soarta mea,
spre-a-mi tîlcui ce-alt text în sine-mbracã
o Doamnã-n cer, de-o fi s-ajung la ea.
91 Ci-atîta vreau sã știi curat, cã, dacã
cu propria-mi conștiințã voi fi una,
rãbda-voi sorții tot ce-ar vrea sã-mi facã.
94 Și poți sã știi cã nu mi-e nouã-arvuna;
deci de-orice-ar fi nimic nu-mi va pãsa
și poarte-și roata-n placul ei Fortuna."
97 Virgil atunci s-a-ntors spre dreapta sa,
privindu-mã și: - „Bine știu s-asculte -
îmi zise rar - acei ce știu pãstra".
100 Dar eu mergeam, dorind sã știu mai multe,
cu ser Brunetto, și-ntrebai ce soți
mai are-aici, distinse minți și culte.
103 - „E bine pe-unii sã-i cunoști; dar poți
sã lași pe mulți uitãrii sã-i consume,
și-ar fi și timpul scurt sã-i spui pe toți.
106 Pe scurt, au fost toți clerici cu renume
și oameni mari din lumea literatã,
și toți murdari de-același viciu-n lume.
109 Priscian e-n rînd cu tabãra-ntristatã
și-Acursius e, și-aici și pestilența
puteai s-o vezi, vrun dor de-aveai vrodatã
112 s-o vezi, pe cea ce scoasã din Florența
de primul serv și-a dus sã-i aibã scrumul
din rãu întinșii nervi ai sãi Vicența.
115 Mai multe-aș spune, dar de-aici nici drumul,
nici vorba s-o lungesc eu n-am putințã,
cãci vãd pe prund suind de colo fumul:
118 vin cei la cari eu n-am îngãduințã.
Tresoro meu la inimã ți-l pui
cã-n el trãiesc, și n-am altã dorințã."
121 Se-ntoarse-apoi pãrînd în fuga lui
de-acei ce-aleargã spre postavul verde
pe cîmpul veronez, și-așa-l vãzui
124 cum fuge-acel ce-a-nvins, nu cel ce pierde.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
