Divina Comedie - Infernul: Cîntul XXIV Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Infernul: Cîntul XXIV
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cercul al optulea. Valea a șaptea: hoții

Frica zadarnicã a lui Dante (1-21) Cei doi poeți se urcã pe colnicea a șaptea (22-60) Hoții (61-96) Vanni Fucci (97-151)

1 Pe-acel rãstimp al tînãrului an,
cînd Feb își udã-n Urn-ale lui plete
iar noaptea-ncepe-a da spre meridian,

4 cînd bruma pe cîmpii vrea sã repete
frumoasa faț-a albei ei surori
ci-aripile-n curînd îi pier muiete,

7 lipsit de-orice nutreț se scoalã-n zori
țãranul trist și vede alb tot locul,
și-oftînd își bate șoldu-adeseori,

10 acasã-ntors în vai își varsã focul
ca bieții-acei ce n-au ce sã-și mai facã,
ci-ncet începe sã-și aline focul

13 vãzînd cum lumea-ntr-alt vestmînt se-mbracã
în scurt rãstimp, și ia toiagul lui
și-[a] turmei foame-n cîmp acum o-mpacã;

16 așa înspãimîntat de-al meu maestru fui
de-atîta nor ce i-l vedeam pe frunte,
ci-al spaimei plastru tot așa-l avui.

19 Cã-ndatã ce-am ajuns la rupta punte
s-a-ntors cu-acele dulci priviri spre mine,
precum le-avu dintîi sub tristul munte.

22 Și-atent aici privind peste ruine
și-n minte multe cumpãnind de toate,
el brațe-a-ntins strîngîndu-mã la sine,

25 și ca și-acel ce face și socoate
și-apururi pare-a ști și-apoi ce vrea,
astfel spre vîrf trudindu-se-a mã scoate

28 pe-o stînc-a stat și-alt stei de dupã ea
vãzînd, mi-a zis: - „Tu treci pe-aceea stanã,
dar vezi dintîi de poate-a te ținea".

31 Ah, n-a fost drum de-acei [ce] poartã blanã,
cãci greu de tot, el cel ușor, eu dus
din colț în colț, urcam acea corhanã.

34 Și dacã n-ar fi fost decît mai sus
într-alt ponor mai scurt-aici ruptura,
eu nu știu el, dar eu m-aș fi rãpus.

37 Cum îns-al Malebolgii fiind spre gura
acelui puț adînc, pieziș se-ntinde
oricare-o bolgie-și are-astfel fãptura

40 cã suie-un mal, iar celãlalt descinde.
Și-ajunsem astfel și-unde-am cunoscut
cã cea din urmã piatrã se desprinde.

43 Cînd fui pe vîrf, deloc n-am mai putut
sã merg, și-am fost atît fãr' de suflare
cã unde-am fost ajuns, am și șezut.

46 - „Se cade-aici sã-nvingi orice-amînare,
cãci stînd pe puf sub cald coperãmînt
n-ajungi la gloria cea fãrã de care,

49 cîți mistuie-a lor viațã pe pãmînt
pe urma lor aceleași urme lasã,
ca spumele pe-un rîu sau fumu-n vînt!

52 Deci sus! Și-nvinge truda ce te-apasã
prin vrerea cea ce-nvinge-orice bãtãi,
cînd ei de-al trudei chin nimic nu-i pasã.

55 Cãci nu-i de-ajuns sã pleci dintr-aste vãi;
mai lung-o scarã drum pe ea ne cere!
De știi ce-ți spui, grãbește pașii tãi."

58 Plecai atunci și-am zis, pe cînd putere
mai multã fãțãream s-arãt decum
aveam: - „Deci mergi! Am și puteri și vrere!".

61 Pe stînci luarãm deci din nou un drum
și greu și strîmt și-n totul stãrii sale
mai rãu și decît cel de pînã acum.

64 Spre-a nu-i pãrea trudit vorbeam pe cale,
cînd iat-un glas, pãrînd cã nici nu știe
vorbi deplin, ieși dintr-altã vale.

67 Ce-a zis, deși eram pe-acea stinghie
ce-i punte-aici, eu n-am putut sã știu,
dar cel care vorbea-mi pãru-n mînie.

70 Plecat privii spre-adînc, dar ochiul viu
nimic prin neguri n-a putut învinge,
deci zisei: - „Duce,-o, fã te rog sã viu

73 la zidul cel ce-a șasea vale-o-ncinge.
C-aud, dar sã-nțeleg eu n-am putere,
și stau și vãd și tot nu pot distinge".

76 - „Rãspunsu-mi este-atît cã-ți fac pe vrere,
cã ruga cea onestã nu se neagã -
rãspunse el -, ci-o stîmperi în tãcere."

79 La capul punții pe-unde ea se leagã
cu-a opta rîpã deci ne-am dus, și-n fine
vãzui atunci deschisã bolgia-ntreagã,

82 și-ntr-însa șerpi, și-oriunde șerpi, și pline
grãmezi, de-atîtea specii,-ncît de ei
simt sîngele și-azi sloi de gheațã-n mine!

85 Sã-mi tacã Libia de pustiul ei,
cãci orișicît foiesc în el scîrboșii
jaculi, [chelidri], cencri și farei

88 n-avu mai rãi și mulți ca furioșii
de-aici, nici el, nici golul etiop,
nici malul sterp din preajma Mãrii Roșii!

91 Și-aci-ntr-acest scîrbos și crud potop
fug umbre goale-urlînd de-nspãimîntate
și scorburi nu-s și nu-i heliotrop!

94 Și-au mîinile-ndãrãt cu șerpi legate
ce-n spline-nfig și cap și cozi și-apoi
ieșind fac nod pe burtã ca și-n spate.

97 Și iat-atunci, pe-un duh de lîngã noi
sãrind un șarpe,-l sfredeli prin locul
ce leagã gîtul de-umerii-amîndoi.

100 A scrie-un „O" sau „I" mai scurt e jocul
decum s-aprinse el și-arzînd cãzu
și-ntreg îl prefãcu-n cenușã focul.

103 Și-așa cum sta distrus [astfel] acu
de sineși spuza prinse sã s-adune
și-n sus sãri și-a fost acel ce fu.

106 Astfel de oamenii-nvãțați se spune
cã moare-un fenix, și la fel și-nvie
pe cînd și-a cincea sutã de-ani apune.

109 [La iarbã și la grîne nu se-mbie],
ci-amom și lacrimi de tãmîie-alege
[și nard și mir îi țes funebra ie],

112 și-așa cum cade-un om și nu-nțelege
de-a fost el tras de-o iazmã inimicã
sau de-alt vrun rãu ce poate pe-om sã lege,

115 se uitã-n jur mirat cînd se ridicã
oftînd confuz de groaza mare-a lui
prin care-a fost și-i plin de-avuta fricã;

118 pe hoț cînd a-nviat așa-l vãzui.
Vai, asprã-i, Doamne, sfînta-ți loviturã
ce-n dreapta ta mînie-o-mparți oricui!

121 Ceru Virgil acestui mort de-arsurã
sã-i spuie cine-a fost? Iar el: - „De-abia
plouai din Tosca-n trista asta gurã.

124 Nu om sã fiu, ci bestie-mi plãcea
ca mul ce fui, și Fucci e-al meu nume
și demnul grajd al meu Pistoia fu".

127 Eu lui Virgil: - „Sã nu mai facã glume!
Sã-ntrebi ce culpã-l trase-aici, cã-n viațã
îl știu cumplit și gata sã sugrume".

130 N-avu, cînd ne-auzi, minciunã-n fațã,
ci drept privi și sincer vru sã fie,
cu-obrajii-aprinși de-o jalnicã roșațã:

133 - „Cã tu mã afli-aci-n ticãloșie
cum vezi cã sînt, mã doare mult mai tare
decît cã fui gonit din lumea vie.

136 Nu pot sã neg ce-mi cere-a ta-ntrebare.
Atît de jos în Iad eu fost-am pus
ca fur de sfinte-odãjdii din altare;

139 iar furtu-mi fu nãpastã pe-alții pus.
Spre-a nu te bucura de-a mea-ntîlnire,
de-o fi sã ieși din groapa asta sus,

142 tu ia-n urechi și-ascult-o prevestire:
de Negri-ntîi Pistoia se desparte,
Florența-și schimb-apoi popor și fire,

145 din Val de Magra neguri Marte-adunã
și-n negri nori el învãlit apoi,
nãvalã dînd cu groaznicã furtunã,

148 pe Cîmpul Piceean va da rãzboi,
spãrgînd în prip-a norului putere,
spre-a fi strivit oricine-i Alb ca voi.

151 Și-ți spui acestea ca sã-ți fac durere!".


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!