|
Conținut: "Divina Comedie"
Cercul al optulea. Valea
a opta: sfãtuitorii de rele
Apostrofa lui Dante contra Florenței
(1-12) Sfãtuitorii de rele (13-48)
Ulise și Diomed (49-84) Ulise
povestește moartea sa (85-142)
1 Florențo, poți sãlta! Cãci mare-n lume
ești tu, și bați aripi pe-uscat și mare,
și-ncep și-n Iad sã știe de-al tãu nume!
4 Pe-atari de-ai tãi, pe cinci aci-n pierzare,
pe cinci aflai, de-aceea-mi fu rușine,
dar nu-ți fac ei nici ție cinste mare.
7 De are-un vis în zori izbînzi depline,
vedea-vei tu-n curînd - o, nu te teme! -
ce Prato vrea, nu și-alți dușmani cu tine.
10 De-ar fi și-acum cã n-ar fi prea devreme!
De ce nu e, cãci tot va fi odatã!
Tîrziu de-o fi, cu-atît mai greu voi geme.
13 Plecînd de-aici pe coasta dãrîmatã,
ce scãri ne-a dat dintîi în jos pe ea,
urcam tîrît de mînã de-al meu tatã,
16 și,-urmînd pustiul drum ce mã ducea
pe jgheaburi și pe stînci, n-aveam putere
decît fãcînd picior din mîna mea.
19 Durere-atunci simții, și simt durere
și-acum de ce-am vãzut aici, și-astfel
îmi țin ingeniu-n frîu mai cu putere
22 sã n-aibã cãi ce n-au virtutea țel,
cãci dac-o zodie-ori mila cea divinã
mi-a dat vrun dar, sã nu-mi bat joc de el.
25 Precum țãranul stînd pe vro colinã,
pe-un timp cînd suie spre zenit fugarii
Acel ce lumii-ntregi îi dã luminã,
28 cînd muștele s-ascund și ies țînțarii,
cîți vede licurici prin valea, poate,
pe unde-arase-ori puse viței parii;
31 așa-ntr-a opta bolgie-a tristei gloate
vãpãi luceau, precum vãzui de-afarã,
cînd fui de unde-n fund s-aratã toate.
34 Cum cel pe care urșii-l rãzbunarã
vãzu cã-i piere-n car conducãtorul,
cînd roibii drept spre cer îl ridicarã,
37 și nu-i putea urma cu ochii zborul,
cînd nu vãzu decît urcînd spre stele
un pumn de foc pierind încet ca norul;
40 așa la gura gropii-umblau și-acele
vãpãi, și-n toate-ascuns era vrun ins,
dar n-arãtau ce furt închid în ele.
43 Eu stînd pe punte ca sã vãd, m-am prins
de-un colț al asprei stînci, fãrã de care
puteam sã cad chiar fãrã de-a fi-mpins.
46 Virgil vãzînd atenta mea mirare:
- „În orice foc e cîte-un duh, al cui
vestmînt e tocmai cazna care-o are".
49 Rãspunsei eu: - „Acum, cãci tu mi-o spui,
sînt și mai sigur, dar știui de-ndatã,
cã este-așa, și tocma' vream sã spui:
52 Ce duh e-n flacãra la vîrf crãpatã,
cum fu ieșind pe-un rug, ce mistuise
cu frate-sãu pe Eteocle-odatã?".
55 - „În ea e Diomede,-a zis, și-Ulise,
uniți aici de-un foc mistuitor
precum, trãind, o furie-i unise.
58 Spãșesc în foc scornitã cursa lor
a calului ce-ntrînd fãcut-a poartã
sã ias-al Romei ne-ntrecut popor.
61 Plîng arta lor, din cauza cãrei, moartã,
și-azi plîngi pe-Ahile al tãu, tu, Didamie;
și-au și pentru Paladiu-aceastã soartã."
64 - „De au și-aici în foc vorbire vie,
te rog, maestre,-o, rogu-te sã vrei,
și-o rug-a mea te plece cît o mie,
67 sã stai cu mine s-așteptãm pe-acei,
ce ard acolea-n para cea cornutã,
cãci vezi aprinsul dor ce-l am de ei."
70 Rãspunse el: - „Mi-e ruga ta plãcutã,
și demnã e, și vreau a te-asculta,
dar gura ta de-acum sã-ți fie mutã.
73 Vorbi-voi însumi eu, cãci vrerea ta
eu bine-o știu, dar greci aceștia furã,
și poate-or fi semeți cu limba ta".
76 Cînd focul fu și-n locul unde-avurã
cuvintele și loc și timp în fine,
atari au fost din dulcea tatei gurã:
79 - „Voi doi, pe cari-același foc vã ține,
de-s vrednic eu rãspuns sã mi se deie,
și-ori mare-ori mic de v-am fãcut vrun bine
82 c-am scris trãind înalta-mi epopee,
sã stați, iar unul spuie dintre voi
pe unde-a mers prin sineși ca sã pieie!".
85 Și-al vechii flacãri cel mai lung vîlvoi
zbãtut porni sã scoatã murmurarea
cum face-un foc bãtut de vînt la noi.
88 Iar vîrful ei așa-și fãcea mișcarea,
pãrînd al unei limbi ce-ar fi vorbit,
și voce-a scos și-a zis: - „Dupã scãparea
91 de Circe-acea ce-un an m-a fost robit
aproape de Gaeta, mai 'nainte
de ce pe-aici troienii-au fost venit,
94 nici dor de fiu, nici mila de-un pãrinte
bãtrîn, pe-atunci, nici dragostea datoare
sã curme-al Penelopei plîns fierbinte
97 n-au fost în stare-a-nvinge-a mea ardoare
sã plec în lume ca sã știu și eu
și-a altor neamuri vicii și valoare.
100 Și-așa plecai cu-un singur vas al meu
pe-al mãrii sterp întins, numai c-o mînã
de soți ce-apoi cu mine-au fost mereu.
103 Vãzui și-un mal și-alt mal al mãrii, pînã
la sarzi și la ispani, vãzui Marocul
și cîte țãri au marea-n jur stãpînã.
106 Bãtrîn și eu și-ai mei eram, și focul
topit, cînd am ajuns [la] acea strîmtime
în care-a-nchis Heracle-odatã locul
109 ca mai spre-adînc sã nu cuteze nime.
Lãsai Sevila-n dreapta cãii mele,
și-n stînga Ceuta-n neguri de-adîncime.
112 «O, frați - am zis - prin mii de mii de grele
sosiți și-n cel din urm-apus acum,
cu slabul rest al vieții puțintele
115 ce licurã de-abia pierdutã-n scrum,
ce-ar fi, ca-n lumea cea fãr' de ființe
noi dincolo de soare-am face-un drum?
118 Voi fii sînteți ai nobilei semințe
și nu nãscuți spre trai de dobitoc,
ci-onoare sã cãtați și cunoștințe!»
121 Și-astfel redeșteptai atîta foc
cu-aceste vorbe cîte-avui a spune,
cã n-aș mai fi putut sã-i țiu pe loc.
124 Și-ntoarsem prora iar spre soare-apune,
și, tot la stînga-n larg pentru-alergare,
fãcurãm din lopeți aripi nebune.
127 Și toate stelele ce-alt pol le are
luceau prin nopți, și-al nostru pol apus,
și nici nu mai ieșea apoi din mare.
130 De cinci ori s-a aprins de jos în sus
și tot de-atîtea ori se stinse luna
de cînd urmam ãst drum de care-am spus,
133 cînd negr-un munte și-a ivit cununa
departe-n fund, prin zare-nneguratã
cum alta-n lume n-am vãzut nici una.
136 Și-un chiu ce-am scos se-ntoarse-n vai îndatã,
cãci noul mal o volburã nãscu
ce-a prins corabia-n prorã sã ne-o batã.
139 Trei roți cu marea-ntreagã el fãcu
și-a patra oarã pupa-n sus o-mpinse
și prora-n jos, cum Altuia-i plãcu.
142 Și-adîncul mãrii peste noi se-ntinse".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
