|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul întîi, al Lunii: nestatornicii
în a pãstra jurãmintele
Sufletele celor care și-au rupt jurãmintele
(1-33) Piccarda Donati (34-108)
Împãrãteasa Constanța (109-130)
1 Ea, ce-mi scãldã-n iubire-odatã gîndul,
frumosul adevãr mi-l dezvãli
în dulce chip probînd și reprobîndu-l;
4 iar eu, spre-a m-arãta-ndreptat și-a fi
convins, 'nãlțai atît cît se cuvine
spre dînsa ochii gata de-a vorbi.
7 Ci-un lucru-mi apãru, trãgînd spre sine
atît de mult întreag-atenția mea,
cã gîndul de-a vorbi s-a dus din mine.
10 O sticlã netedã și-ntreagã-n ea,
sau cum o apã clarã și-odihnitã,
al cãrei fund sã-l poți însã vedea,
13 redã a noastrã fațã oglinditã
așa de slab, cã mai cu greu ne scapã
pe-o albã frunte-o perl-a fi zãritã:
16 vãzui pe mulți la vorbã vrînd sã-ncapã,
și-avui acea eroare-n sens contrar,
ce-aprinse-amor între-un flãcãu și-o apã
19 Crezînd cã sînt rãsfrîngeri așadar,
grãbit de-ndatã ce le-avui aminte
mã-ntoarsei ca sã vãd de unde-apar,
22 dar nu vãzui nimic. Și-așa 'nainte
privii din nou în dulcea Doamnei zare
ce-ardea zîmbind sub genele ei sfinte,
25 și-mi zise-apoi: - „Nu-ți fie de mirare,
de gîndu-ți pueril dac-am zîmbit;
el spre-adevãr pas sigur încã n-are,
28 ci, ca și de-obicei, îți e smintit.
Substanțe-aievea sînt ce ochiul vede
închise-aici prin votul ne-mplinit.
31 Vorbește-le, și-ascultã deci, și crede
cãci via razã care-i pacea lor,
sã ia alt drum de-al ei nu le concede!".
34 Spre-un duh care-mi pãrea mai plin de dor
de-a sta de vorbã m-am întors îndatã
cum face-un om împins de mare zor:
37 - „O, tu, pe care raza te desfatã
a veșnicei vieți, dulcoarea cui
n-o știu nicicînd decît numai gustatã,
40 mi-ai face-un dar de-ai binevrea sã-mi spui
ce nume ai? Ce soart-aici vã leagã?".
Iar el zîmbind cu toatã fața lui:
43 - „A noastrã milã nimãnui nu neagã
dorința justã, ca și Unul sfînt
ce vrea sã-i fie-asemeni curtea-ntreagã.
46 Fecioarã-n schit eu fost-am pe pãmînt;
mã poți cunoaște, de te uiți mai bine,
mãcar cã mai frumoas-acum eu sînt.
49 Și poți cunoaște pe Picarda-n mine:
sînt pus-aici cu alte fericite,
ferice-n sfera roții cei mai line.
52 Din singur Duhul Sfînt avînd pornite
orice dorințe-aici, și ne-ntrerupt
cã-n ordinul sãu sfînt am fost primite.
55 Ni-e dat în gradul cel mai dedesupt
al nostru cer, fiindcã-n jurãminte
tîrzii am fost și-n parte le-am și rupt".
58 Iar eu atunci: - „Pe-a voastre fețe sfinte
lucește-acum un nu știu ce divin
cã nu mai sînt cum furã mai 'nainte,
61 și chipul vostru-mi pare vãl strãin,
dar vorba ta veni sã mi-l ridice
și lesne-acum te recunosc deplin;
64 dar spune-mi tu, voi cele-aci ferice
n-aveți de-un loc mai bun voi nici un dor?
de-un vãz mai clar, mai mult de-a fi amice?".
67 Surîse-atunci și ea și multe-n cor
și-a scos cuvinte-așa de-nflãcãrate,
pãrînd c-ar arde-n primul foc de-amor:
70 - „Puterea dragostei alinã, frate,
al nostru dor, și-așa ni-e el dispus
cã vrea ce-avem, și spre-alta nu s-abate.
73 Cãci, dac-am vrea, dorind, sã fim mai sus,
n-ar fi conformã vrerea-ne-ntru toate
cu vrerea Celui care-aici m-a pus.
76 Și-aceasta-ntr-aste ceruri nu se poate,
cãci mila e necesse-acestor sfere,
cînd judeci clar natura ãstor roate.
79 Spre-a fi ferice negreșit se cere
a sta 'nãuntru-acelei Une vreri
ca toate-a noastre vreri sã fie-o vrere.
82 Și-așa cum ne-a cernit din sferi în sferi
în oastea lui, și-ntregii oști îi place
și-i place-Acelui ce ne dã plãceri
85 spre vrerea Sa, iar vrerea Lui ni-e pace:
ea este mare-n care toate curã,
ce-a fapt și El, și toatã firea face".
88 Acum fui clar cum orice-așezãturã
de-oriunde-n cer e Rai, deși n-au roua
divinei grații tot într-o mãsurã.
91 Ci-așa cum e, cã, și sãtul, cînd noua
mîncare tu o vezi și poftã-ți vine,
de-ntîia mulțãmești și ceri pe-a doua,
94 așa prin gest și vorbe,-un dor în mine
sã știu mai mult, ce tear-a fost prin care
suveica ei n-a tras-o pînã-n fine.
97 - „O sfîntã viațã și-al ei merit mare
au dus mai sus pe-o Doamn-a cui voințã
e normã-n vãl la voi, și-n îmbrãcare,
100 cã pînã-n moarte veghe și cãințã
sã stea cu Mirele, ce ia cu milã
oricare vot conform cu-a lui dorințã.
103 Acestei Doamne-urmînd, eu, o copilã,
fugii din lume, vãlul ei sã-l pui,
jurînd sã duc și viața ei umilã.
106 Ci-apoi din dragu-mi schit rãpitã fui
de oameni rãi și vãduvi de-orice bine,
și Domnul știe-apoi ce viaț-avui!
109 Lucoarea însã, asta, lîngã mine
la dreapta stînd, și-o vezi cã-i luminatã
de-ntreagã slava ãstei roți senine,
112 ce-arãt de mine, despre sine-aratã.
O sor-a fost, și-asemeni fu pierzînd
umbrișul sfîntului ei vãl odatã.
115 Deși re-ntoarsã-n lume-apoi, nevrînd,
în barbar chip lipsit de-orice-omenie,
ea-n suflet fãr' de vãl n-a fost nicicînd.
118 Constanța cea faimoas-a fost ea vie,
cu ea a Șvabilor a doua stîncã
avu pe-a treia și-ultimã tãrie."
121 Așa sfîrși. Și-apoi, cîntîndu-l încã,
un Ave ce-ncepu, pieri, cum greu
un lucru piere-afund în ap-adîncã.
124 Privirea mea ce-o urmãri mereu
pe cît putu, cînd n-a mai urmãrit-o
s-a-ntors spre-un dor cu mult mai mare-al meu,
127 întreg s-a-ntors spre tine-a mea, iubito;
ci-n ochii mei luceai cu-atîta slavã
cã-n clipele dintîi n-am suferit-o,
130 și-așa-ntrebãrii mele-ai pus zãbavã.
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
