|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al patrulea, al Soarelui:
sufletele înțelepte
Dublul joc și cînt al sufletelor (1-30) Sfîntul
Toma vorbește lui Dante despre știința lui
Solomon, Adam și Isus Cristos (31-110)
Greșeala judecãților pripite (111-142)
1 Vrînd bine sã-nțelegi ce-acum vãzui,
imagini fã-ți în gînd, și neclintite
ca stînca sã le ții, cît timp îți spui.
4 Ia cincisprezece stele-n felurite
bucãți de cer, cari ard așa de clare
cã-nving și zãri oricît de-acoperite,
7 ia Carul cel ce zi și noapte are
atîta loc, cã-ntors în orice fel
proțapul sãu, el veșnic nu dispare,
10 și ia și gura cornului acel
ce-ncepe-n osie,-n vîrfu-i care-ascunde
un punct ce-a lumii osie-o ține-n el
13 și douã semne fã-ți apoi rotunde
cum fu fãcut și de-a lui Minos fatã
simțind al morții ger cum o pãtrunde,
16 și cum o roatã-i de-alta luminatã
și ambele rotesc și-așa cã-n drum
rotirea lor li-e cale-ntîmpinatã;
19 și-abia un palid chip avea-vei cum
fu grupa lor și dupla-le-nvîrtire
pe lîngã punctul unde stau acum,
22 cãci fu mai sus de-a noastr-orice privire,
pe cît mai sus de cursul linei Chiane
e cea mai iute-a cerului rotire.
25 Nu cînt-aici pe Bah, și nici peane,
ci trei persoane-n veșnica naturã
unind divinu-n trupul firii-umane.
28 Cînd joc și cînt apoi sfîrșite furã,
din griji în griji ferice-a-și trece zorul,
spre noi aceste lãmpi un front fãcurã;
31 același foc ce-mi fu povestitorul,
Francisce,-al vieții tale minunate,
a rupt tãcerea ce unea tot corul:
34 - „Cînd e bãtut un rînd de spice, frate,
și boabele-n grînar acum sînt puse,
mã-ndeamn-un dulce dor și-alt rînd a-l bate.
37 În pieptul, crezi, Cui scoas-o coastã-i fuse
din ea spre-a face-obrazul minunat
a cãrui gur-atîta plîns ne-aduse,
40 și-n pieptul Cui, de lance-nsîngerat,
și-ntîi și-apoi rãsplat-a dat deplinã
încît iertare-oricãrei culpe-a dat,
43 cît poate-umana fire-avea luminã
fu pusã toatã-n ei de-Acela care
zidit-a pe-ambii-n mila sa divinã.
46 Și deci ce-am spus mai sus ți-e de mirare,
cã «n-a vãzut alt om așa de-afund»
ca bunul cel ce-a cincea faclã-l are.
49 Deschide-ți ochii-acum la ce-ți rãspund
sã vezi, cã tu ce crezi și-a mea rostire
sînt una-n tot ca centru-ntr-un rotund.
52 Tot ce-i Etern, sau poate-avea pierire,
nu e decît reflexul din ideea
ce-o naște-al nostru Rege prin iubire.
55 De Primul cel ce-o naște-apoi, aceea
lumina vie-n veci nu se desparte
și nici de-amor ce-i fața lor a treia.
58 Prin mila sa El razele-și împarte
ca și-n oglinzi, în nouã subzistențe,
ci-n veci fiind tot Unul mai departe.
61 De-aci scoboarã-n ultime potențe
din act în act mai jos, mereu slãbind
și-abia mai naște scurte contingențe,
64 și-acestea eu le judec ca fiind
nãscute stãri, și cerul le produce
ori cu sãmînț-ori fãrã ea, rotind.
67 Dar ceara lor și mîna ce-o induce
nu sînt de-un fel, de-aceea și izvodul
mai mult ori mai puțin sub semn strãluce.
70 De-aici și pomii felurit au rodul,
mai bun ori rãu, deși de-o rãdãcinã,
de-aci se naște geniul sau nãrodul.
73 De-ar fi și ceara-n toate-atotdeplinã,
și ceru-ar fi-n suprema sa putere,
perfect-ar fi și-a semnului luminã.
76 Natura-i însã-n veci aci-n scãdere;
artist ce-a artei siguranț-o pune
de-ajuns în op, dar cea din mîini îi piere.
79 Deci cînd Virtutea prim-astfel dispune
și-mprim-așa iubirea sa-nfocatã,
s-atinge-atunci suprema perfecțiune.
82 Așa pãmîntu-ajunse demn odatã
perfecte vietãți din el a da,
și-așa Fecioar-ajunse-nsãrcinatã.
85 Într-astea deci aprob pãrerea ta:
cã-n doi aceia nu mai stete minte
umanã-n veci și nici nu va mai sta.
88 Dar dac-acum eu n-aș vorbi 'nainte,
tu: «Cum a fost deci fãr' de-asemãnare?»
din nou mi-ai sta[-ntrebînd cu noi cuvinte].
91 Dar ca sã-ți parã clar ce-ascuns îți pare,
socoți, ce-a fost, ce cauz-avu sã nege,
cînd «cere» i s-a zis sã cear-atare.
94 Eu n-am vorbit sã nu poți tu-nțelege
cã rege-a fost, și deci el cuminție
ceru, spre-a fi desãvîrșit un rege.
97 Dar nu spre-a ști-n ce numãr pot sã fie
motorii-aci, nici dacã din necesse
și-un contingent, necesse-o sã ne vie,
100 nici si est dare primum motum esse,
nici dacã vrun triunghi, ce n-ar avea
unghi drept, în semicerc el totuși iese.
103 Ce-am spus și-ți spui și-acum, de poți vedea:
un cap regal ceru, și deci spre-atare
științ-a sãgetat intenția mea.
106 Spre «nu sui» de 'nalți tu gînduri clare,
cunoști cã numai regi am în privire,
cãci mulți sînt regi, dar buni gãsești arare.
109 Ia-mi vorba deci cu-aceastã osebire,
și-atunci ea poate sta cu tot ce crezi
de primul om și-al nostru dulce mire.
112 Și plumb pe tãlpi, ca-ncet sã 'naintezi
asemeni c-un trudit, sã-ți fie-aceste,
cînd mergi spre «da» și «ba» și nu le vezi.
115 Cãci cel mai prost din proști acela este
ce-afirm-ori neagã fãrã de-a distinge
și sare-așa vorbind fãrã de veste.
118 Pe false cãi de-aceea ne și-mpinge
orice curent creat pe-un calapod,
iar patima a noastrã minte-o-nvinge.
121 Din mal te-ntorci mai rãu decît nãrod
cãci nu te-ntorci cum pleci, cînd a pãtrunde
tu vrei un adevãr și n-ai metod.
124 La ce-ți spui eu cu probe clari rãspunde
Parmenides, Melis și Bris și-acei
ce-au mers așa și nu știurã unde.
127 Și-așa Sabel, ori Arie și-alți ca ei
ce-au fost ca spãzi Scripturii s-o sfîșie,
cãci drepți voind sã fie-au fost mișei.
130 Un om cînd judecã sã nu se ție
prea sigur deci, ca cel ce estimeazã
cît timp sînt verzi recoltele-n cîmpie.
133 Vãzut-am eu mãceșul cum ierneazã
stînd sterp întregul timp și spin cu fiere,
și-apoi pe vîrf cu floare cum s-orneazã;
136 vãzut-am nava iute și-n putere
pe mãri fãcîndu-și drumul sãu deplin,
și-ntrînd în port, cum fãr' de veste piere.
139 Cînd vãd pe-un om jertfind și pe-alt creștin
furînd, nu cread-oricare Stan și Radã
cã vãd de-a dreptu-n sfatul cel divin,
142 cãci ãsta poate-urca, cel'alt sã cadã".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
