|
Conținut: "Divina Comedie"
Cerul al șaselea, al lui Jupiter:
principii înțelepți și drepți
Preamãrirea acvilei romane (1-21) Îndoiala
lui Dante (22-114) Invectiva împotriva
principilor nedrepți (115-148)
1 În fațã-mi stete-acum cu-aripi întinse
frumosul chip ce dã fericea stare
atîtor duhuri strîns în el cuprinse.
4 Pãrea tot insu-a fi rubin din care
ardea din soare-o raz-așa de vie
cã-n ochii mei stîrnea strãfulgerare.
7 Dar cîte-acum mi-e dat a le descrie
nici limbã n-a mai spus, n-a scris condeiul,
nici n-a mai conceput vreo fantazie.
10 Cãci „eu" vãzui și-am auzit rostreiul
vorbind, și „eu" și-„al meu" era zicînd,
ci „noi" era și-al „nostru"-n glas temeiul.
13 Și-a zis: - „Fiindc-am fost și drept și blînd,
urcat eu fui acu-ntr-atîta slavã
ce-n veci n-o poți ajunge numai vrînd.
16 Lãsai în lume fapte de ispravã
și-atari, cã rãii le slãvesc din gurã,
ci-a face-așa ca noi le pare-otravã".
19 Precum se simte-o singurã cãldurã
din mulți cãrbuni, așa din multe-amoruri
un singur glas scotea și-acea figurã.
22 Iar eu: - „O, voi, a veșnicelor coruri
eterne flori - am zis - cari singur unul
miros îmi dați din toate-a voastre-odoruri
25 suflînd, vã rog, sã-mi potoliți ajunul
cumplitei foame care nu mi-o-mpacã,
în lume-un nutriment, de mult, nici unul!
28 Eu bine știu cã-ntr-alte ceruri dacã
din ele-și face-oglindã Dumnezeu
cu vãl El nici pe-al vostru nu-l îmbracã,
31 voi știți ce-atent și cît de gata-s eu
s-ascult, voi știți și dubiul ce-mi fusese
de-atîta timp un vechi ajun al meu".
34 Precum un șoim cînd de sub pînzã iese,
clãtind din cap s-arat-a fi dispus,
și bate din aripi cu ciocul drese,
37 așa vãzui eu chipul cel compus
din laude-a divinei vreri cîntate
cum știu ei singuri cei ferici de sus.
40 - „Acel care-a-nvîrtit compasul, frate,
pe-a lumii margini, și din sine-a scos
atîtea-n ea, și-ascunse și-observate,
43 El nu putu sã-mprime-atîta-n jos
virtute-ntregii lumi, ca sã nu-și vadã
rãmas cuvîntu-n nesfîrșit prisos.
46 Și-aici trufașul prim îl ai dovadã;
nevrînd, el, culme-a orice creaturã,
s-aștepte har, cumplit avu sã cadã!
49 Deci vezi cãci orice minimã naturã
mai jos, e vas prea strîmt acelui bine
ce, nesfîrșit, și-e-n sine-a sa mãsurã.
52 Privirea noastrã deci, ce nu-i în sine
decît un licur slab al minții-acei
de care-s toate-n lumea toatã pline
55 nu poate-atît de tare-a fi, cît vrei,
spre-a nu vedea-n mai multã depãrtare
decît e-ntr-adevãr principiul ei.
58 Deprinși ai voștri ochi cu-a voastrã zare,
în veșnica justiție-atît pãtrund
cît pot de-adînc pãtrunde ochii-n mare,
61 cãci ei la mal de vãd al mãrii fund
nu-l vãd la largul unde-adînc e plinul,
și totuși e, dar apele-l ascund.
64 Luminã nu-i, cînd nu-i din ea seninul
cel veșnic clar; altfel e numai nori,
și-o umbr-a cãrnii, sau aori veninul.
67 Ți-am rupt de-ajuns acele-nvãlitori
subt care-ți s-ascundea Dreptatea vie,
de-al cãrei rost tu te-ndoiai aori,
70 încît ziceai: «Nãscut la Ind trãiește
un om, și-acolo nimeni lui nu-i spune
de Crist c-a fost, nu-i scrie, nu-i citește,
73 dar are juste vreri și fapte bune
pe cît umana minte ne concede,
și-n trai și-n vorbe-i plin de-nțelepciune;
76 deci cum e dreapt-osînda ce i-o dete
cã n-a fost botezat în legea vie,
și-n ce-i stã vina lui dacã nu crede?».
79 Tu cine ești sã-mi stai în scaun mie,
la mii de mile vrînd a judeca
cu ochi ce vãd de-o palmã-n miopie?
82 Cîți vreau subtile-argumentãri a da,
de n-ați avea Scripturile divine,
cumplit de multe-ar ști ei dubita!
85 O, duhuri tîmpe-n lutul ce vã ține!
Suprema vrere, bunã-n sineși, nu-i
nicicînd altfel, cãci Ea-i supremul Bine,
88 și-atît e just cît e-n mãsura lui;
nimic ce-i bun creat nu-l ispitește,
dar el e cauza, radiind, oricui."
91 Așa cum barza peste-un cuib plutește
[cînd alor sãi a isprãvit hrãnirea],
și-n sus sãtulul pui la ea privește,
94 așa 'nãlțai și eu spre el privirea
și-alesul chip așa, cu-aripi mișcate
de sfinte duhuri, își fãcu rotirea
97 deasupra mea cîntînd: - „Celea cîntate
de mine-ți sînt atît de necuprinse
ca și de oameni veșnica Dreptate".
100 Și-n semnul care-a Romei vaz-o-ntinse
mai stînd, cînd s-odihni fericea grupã
de lãmpi ce sînt de Duhul Sfînt aprinse,
103 din nou: - „Nu s-a urcat într-astã trupã
nicicînd un om ce n-a crezut în Crist
nici pîn-a fi țintit în lemn, nici dupã.
106 Dar iatã mulți ce strigã: «Crist, oh, Crist»
și-or fi mult mai strãini la judecatã
decît acei ce n-au știut pe Crist.
109 Pe-atari i-ar condamna arabii-odatã,
cînd douã cete vor forma colegii
sãracã una, și-alta-n veci bogatã.
112 Și cum vã va numi mongolul regii,
cînd vor vedea deschisã cartea-n care
le-a scris Cel Sfînt toți munții fãrdelegii?
115 Vedea-se-va-ntre cîte-Albert le are
și-acea ce dã-ngrozitã grabã penei,
prin care-al Prãgei regn pustiu azi pare.
118 Vedea-se-va ce-amar pe malul Senei
aduce-acum falsificînd monete
cel dat de-un porc mistreț ca dar Gheenei.
121 Vedea-se-va trufia ce-ncumete
pe Brit și Scot spre-atîta nebunie
cã nu ne sufãr stînd lîng-un pãrete.
124 Și iar desfrîul vieții-n trîndãvie
și-a Spaniei și-a regelui boem
ce nici nu vrea virtuți, nici nu le știe;
127 și iar, la Șchiopul din Ierusalem
virtuțile c-un singur I descrise,
și multele contrarii-a lor cu M.
130 Și iar, ce lacom și ce laș pãzise
avarul rege insula de foc
în care-n ani tîrzii muri Anhise,
133 și clar spre-a-l arãta cumplit escroc
scrisoarea fi-va-n litere scurtate
cari mult vor spune-n puțintelul loc.
136 Și-oricine va vedea pe-un unchi și-un frate,
cum fac de rîs, lucrînd ca precupeții,
un neam așa de bun și douã state.
139 Și voi, Norveg și Portugal, procleții,
veți fi-nsemnați, și Sîrbul ce vãzu
chiorîș tiparul banilor Veneții.
142 Ferice de-i scãpa de-amar de-acu,
Ungaria! Și-a munților cununã
de unde ți-e Navara scut, ferice tu!
145 Și creadã-mi toți cã vai și plîns arvunã
Nicosia dã și Famagost, acestii
urgii, de-acum, prin bestia lor nebunã
148 ce merge-n rînd frãțește cu-alte bestii".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
