Divina Comedie - Paradisul: Cîntul XXIV Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul XXIV
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul al optulea, înstelat: sufletele triumfãtoare

Rugãciunea Beatricei și dansul fericiților (1-18) Sfîntul Petru (19-45) Examenul lui Dante (46-111) Cîntecul fericiților și actul de credințã al lui Dante (112-154)

1 - „O, voi, pãrtași aleși la mare cinã
a Mielului cel sfînt ce vã hrãnește,
așa cã vrerea vi-e de-a pururi plinã,

4 prin sfîntul har ãst om de ciugulește
gustînd din fãrmuri de pe-a voastrã masã
cît timp el încã-n trupul sãu trãiește,

7 vedeți-i multul dor care-l apasã,
și-l rourați puțin: voi beți izvorul
din care-ale lui gînduri tind sã iasã."

10 A zis. Și se fãcu tot insu-n corul
voios o sferã, pol avînd statornic
și dînd vãpãi ca-n goanã meteorul.

13 Precum se-ntorc rotițele-n ceasornic,
așa, cã de-[l] privești, de una-ți pare
cã stã pe loc, iar alta fuge spornic,

16 așa și-aceste hori de duhuri care,
danțînd grãbit ori lin, vãdeau prin joc
divers gradata lor ferice stare.

19 Din cel ce-orna mai mult sublimul loc
vãzui ieșind un foc așa ferice
cã n-a rãmas în cer mai viu alt foc.

22 De trei ori ocoli pe Beatrice
cu-atare cînt cã dulcea-i melodie
n-o poate-n vorbe mintea s-o rãspice.

25 Deci fac aci un salt, cãci spre-a descrie
așa de fin, prea aspru e-n coloare
nu graiul meu, ci orice fantazie.

28 - „O, sfîntã sor-a mea, cu-atît-ardoare
ne rogi, încît al tãu afect fierbinte
m-a smuls din sfera plinã de lucoare."

31 Cînd stete-n loc acea ferice minte,
s-a-ntors spre Doamna mea cu al ei suflet
și-așa vorbi cum spusei mai 'nainte.

34 - „Eternã facl-a marelui bãrbat,
cui cheile de-aici aduse, care
deschid ãst regn, de Domnul ți s-au dat,

37 sã-ntrebi pe-acesta-n chestie mic-ori mare
cum vrei, despre credința care-ți dete
putere-odatã sã te miști pe mare.

40 Cum sperã și iubește el, cum crede,
nu-ți este-ascuns, cãci vezi acolo unde
oricare lucru, ca și scris, se vede.

43 Dar pentru cã-n ãst regn nu pot pãtrunde
decît aleșii printr-un crez verace,
spre gloria lui sã-ntrebi și va rãspunde."

46 Precum se-ncinge-un candidat și tace
cît timp maestru-o chestie-i propune,
spre-a da dovezi, și nu spre-a o desface,

49 așa eu mã 'narmam cu probe bune
cît timp vorbi spre-a fi gãtit deodatã
de-așa maestru și de-așa chestiune.

52 - „Sã-mi spui, creștine bun, și clar aratã:
Credința ce-i?" Privii deci cu-ndemînã
spre facla de-unde-aceasta-mi fu suflatã.

55 Apoi mã-ntoarsei cãtre-a mea Stãpînã;
Ea-mi dete semn cã-și poate descuia
al sãu torent interna mea fîntînã.

58 Deci: - „Harul ce-mi permite-a face-a mea
confesie celui ce stegar ne fuse,
sã-mi dea puteri sã spui precis ce-aș vrea".

61 Și-apoi, continuînd: - „Precum ne spuse
veracea pan-a dulcelui tãu frate
ce Roma-n dreptul drum cu tine-o duse,

64 credința-i stofa vrerilor sperate
și-apoi dovad-a totul ce nu vezi;
aceasta-mi pare-a dînsei entitate".

67 Atunci am auzit: - „E just cum crezi,
dar numai dacã știi de ce anume
și-ntre substanțe-o pui, și-ntre dovezi".

70 Iar eu: - „Atîtea lucruri fãr' de nume
ce-mi dau, sã vãd mai larg, aici putința,
așa de-ascunse-s ochilor în lume,

73 cã-și au temeiul numai în credința
ce dã nãdejdii-al sãu temei suprem:
de-aceea-ntre substanțe-i pun ființa.

76 Din crezul ãsta, fãrã sã vedem
nimic altce, ne cat-a ne culege
dovezi, și-astfel dovad-o și avem".

79 Și iarãși auzii: - „De-ar înțelege
astfel cîți jos la voi doctrine-adunã,
n-ar fi sofiștii-așa de iuți sã nege!".

82 Așa din faclã-i s-auzi cum sunã.
Și-apoi: - „Moneta asta, așadar,
și-n pond, și-n aliaj s-aratã bunã;

85 dar vorba e de-o ai și-n buzunar?".
Iar eu: - „Cum nu! Și lucie și plinã
și-n marca ei nimic nu e neclar!".

88 Și iar ieși din veșnica luminã
ce-aici lucea: - „Acest odor, apoi,
pe care-orice virtute se sprijinã,

91 de unde-l ai?". „Bogate-acele ploi
ce-au curs de Sfîntul Spirit rãspîndite
pe-anticele și-a legii noastre foi,

94 rațiune-mi sînt, ce-atîta de-ascuțite
dovezi îmi dã, încît convins deplin
orice-alte-argumentãri îmi par tîmpite."

97 - „Dar scrisul vechi și nou, din care-ți vin
atît de-adînci convingerile tale,
de ce le ții c-ar fi cuvînt divin?"

100 Iar eu: - „Am proba faptelor reale
la cari n-a fost nevoie de-o naturã
ce scaldã fier și bate nicovale".

103 - „Dar ce-ți dã probe-acum cã se fãcurã
acestea toate?"-a zis, „cãci de probat
chiar asta e. Și-alt nimeni nu le jurã."

106 - „Cã fãrã de minuni s-a-ncreștinat
o lume,-am zis, aceasta-i pentru mine
cît alte-o sutã cîte-au mai urmat,

109 cãci tu intrași sãrac, lipsit de bine,
în cîmp spre-a sãmãna o plantã sfîntã
, ce vie-a fost cîndva și-azi este-un spine."

112 Sfîrșind apoi, sublima curte sfîntã
cînta, prin toate veșnicele case
Te-Deum, cum de ei și-aci se cîntã.

115 Și-acel baron, care-ntrebînd mã trase
din ram în ram în sus, încît avea
spre vîrf de-acum puține foi rãmase,

118 îmi zise: - „Grația-n care ești, cã-n ea
îți place-a fi, îți dete-atari cuvinte
cã pîn-aici le-ai spus cum se cãdea,

121 așa c-aprob ce spuseși mai 'nainte.
Ci-acum sã ne explici, ce crezi tu oare
și de-unde-ți vine-un crez așa fierbinte?".

124 - „O, tatã sfînt, și veșnica lucoare
ce vezi așa ce crezi, cã spre mormînt
putuși sã-nvingi mai tinere picioare,

127 tu vreai s-arãți - așa-ncepui cuvîntul -
formula-n care-mi spui a mea credințã,
și-mi ceri și cauza ei. Rãspund: În sfîntul

130 și unul Domn, o veșnicã ființã,
cred eu, Cel nemișcat, mișcînd mereu
întregul cer prin dor și prin voințã.

133 N-am singur probe fizice-aici eu,
și metafizice, dar veritatea vie
ce-a curs de-aci-ntãrește crezul meu

136 prin Moise și profeți, prin psalmi tãrie,
prin evanghelii, și prin voi, cînd veste
v-aduse Duhu-n limbi de foc spre-a scrie;

139 și-n trei persoan-eterne cred, și-aceste
atari sînt Un și-n trei atari se-mbinã
cã sufere sã-i zici și sînt și este,

142 iar tainica natur-a lor divinã
de care spui, o-mprimã-n mintea mea
de multe ori vangelica doctrinã.

145 Aci-i principiul, singurã schintea
ce-apoi se-ntinde, flacãrã vivace,
lucind în mine ca și-n cer o stea."

148 Precum un domn ce-[a] ascultat ce-i place
și-apoi urîndu-și pentru noua știre,
în brațe ia pe serv, pe loc ce tace,

151 așa cîntînd și-urîndu-mi fericire
de trei ori mã cuprinse cînd tãcui,
acel apostol dup-a cui voire

154 vorbii așa, și-n spusa mea-i plãcui.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!