Divina Comedie - Paradisul: Cîntul XXV Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Paradisul: Cîntul XXV
   

Conținut: "Divina Comedie"


Cerul al optulea, înstelat: sufletele triumfãtoare

Speranța lui Dante de a se întoarce la Florența (1-12) Sfîntul Iacob și exami- narea lui Dante asupra speranței (13-96) Sfîntul Ioan și falsa legendã a înãlțãrii la cer (97-139)

1 De-ar fi ursit poemului meu sacru,
cui și pãmînt și cer sprijin îi darã
și-atîția ani fãcu din mine-un macru,

4 sã-nvingã ura ce m-alung-afarã
din mîndrul țarc unde-am dormit ca miel

dușman cu lupii cari rãzboi îi darã,

7 cu altã voce-atunci, c-un pãr altfel
întoarce-m-aș poet, sã iau cununã
unde-am primit botezul, cãci prin el

10 intrai eu în credința care-adunã
pe drepți în cer și pentru ea și fui
de Petru-ncins cu-așa urare bunã.

13 Atunci, venind spre noi alt foc vãzui
din stolul de-unde binevru sã vie
cel pus de Crist ca prim vicar al lui.

16 Iar Doamna mea lucind de bucurie
mi-a zis: - „O, vezi, o, vezi pe-acel odor
ce dã Galiției cauzã de mîndrie".

19 Precum cînd un porumb lãsat din zbor
la alt porumb, rotind ei își aratã,
și dulce gurluind, iubirea lor,

22 așa și-acești din viața luminatã
doi principi mari voioși se-ntîmpinarã,
slãvindu-și hrana care-aici li-e datã,

25 iar cînd salutul lor și-l isprãvirã,
s-oprirã-n fațã-mi ambii, fãr' de-a zice
nimic, și-aprinși cã fața mi-o-nclinarã.

28 Zîmbind atunci vorbit-a Beatrice:
- „Mãrite spirit, cel ce ne-ai expus
cît face pe-om credința de ferice,

31 vorbește de speranțã-ntr-acest sus!
O știi, c-o spui de-oricîte ori divine
puteri vãdit-a celor trei Isus".

34 - „Sus capu-ncredințat, cã tot ce vine
din lumea muritoare,-aici urcat,
în focul nostru matur el devine."

37 Al doilea foc așa m-a-mbãrbãtat.
Deci ochi-i ridicai spre munții care
dintîi cu-a lor poveri mi i-au plecat.

40 - „Prin milã-i vrînd al nostru Rege mare
sã vezi tu ochi-în-ochi pe prinții-acei
ce-n curtea sa cea mai secretã-i are,

43 încît, vãzînd tu adevãrul ei,
și-n tine sã-ntãrești și-ntr-alți ca tine
speranța care-atot-sprijin o iei;

46 sã-mi spui tu deci, ea ce-i? Și de-unde-ți vine
în suflet ea, și cum ți-l înflorește?"
Așa vorbi al doilea foc spre mine.

49 Ea, care-aici, pe-atît de 'nalte creste,
îmi da puteri aripelor sã zboare,
rãspunsul meu mi l-a-ntrodus cu-aceste:

52 - „N-avu a noastrã maicã luptãtoare
un fiu care-ar spera mai mult, cum scrie
în Cel ce-oștirii-ntregi de-aici ni-e soare,

55 și din Egipt iertat îi fu sã vie
sã vad-acest Ierusalim din Rai
cît timp încã-i dator oștean sã fie,

58 dar alte douã întrebãri ce-i dai
nu spre-a le ști, ci spre-a vãdi prin ele
virtutea asta cît de drag-o ai,

61 [i le las lui]; cãci nu-i vor fi nici grele
nici loc de-a limbuți. Rãspundã-n pace,
și harul sfînt sã-i dea la zbor vîntrele".

64 Precum școlarul cu-al sãu dascãl face,
cu drag și [iute-n ce-are el doctrinã]
spre-a da dovadã cît e de dibace,

67 am zis: - „Speranța-i așteptarea plinã
a gloriei ce va fi, și ne-o produce
un merit dat și grația divinã.

70 Din multe stele-aceastã faclã-mi luce,
ci-ntîi mi-o-nfipse-n suflet cel ce-avea
suprema lir-a veșnicului Duce.

73 «Spereazã-n tine, psalmul sãu zicea,
cîți cei ce știu de marele tãu nume»,
iar cîți nu-l știu au ei credința mea?

76 Apoi mi-o roureazã mai anume,
scrisoarea ta, de care-s plin, și-mi place
s-adãp cu ploaia ta și pe-alții-n lume".

79 Pe cînd vorbeam, în sînul cel vivace
al sfintei flacãri scãpãra și-n pripã
și des așa cum fulgerul o face.

82 Și-a zis: - „Iubirea care mã-ntr-aripã
cu-acea virtute care-mi fu soție
pînã-n martiriu și-ultima mea clipã,

85 mã face sã-ți vorbesc de-o bogãție
ce-așa de dragã-ți e, de-aceea vreu
sã-mi spui: speranța ce-ți promite ție?".

88 - „Scripturile-amîndouã - zisei eu -
spun scopul ei." Iar el: - „Sã-l dai pe fațã".
- „Din cei fãcuți amici lui Dumnezeu

91 tot insu-n țara sa, Isai învațã,
în dupla hainã fi-ne-va-nvestit,
iar țara sa e dulcea astã viațã.

94 Dar frate-tãu e mult mai lãmurit
cînd el vorbește de-altele vestminte
și-ãst fapt ni-l spune clar descoperit."

97 Și-abia ce-am spus cerutele cuvinte,
Sperent in te deasupra-mi s-auzi
și-a dat ecou prin corurile sfinte.

100 Și-așa lucoarea-n ele se trezi
cã Racu-n cer așa cristal sã fie
o lun-a iernii-ar fi rãstimp de-o zi.

103 Precum se scoalã și mergînd sã-mbie
cu drag fecioara-n dans spre-a face-onoare
miresei lor, dar nu din vro mîndrie,

106 așa vãzui venind acea lucoare
spre-aceștia doi ce se-nvîrteau cîntînd
precum se și cãdea-ntr-a lor ardoare.

109 Intra și-n cînt și-n dans cu ele-n rînd,
și le privea Beatrice, nemișcatã
și fãrã glas ca și-o mireasã stînd.

112 - „Pe-acesta-l odihni la sîn odatã
al nostru Pelican și-i fu-n iubire
înalta slujbã, de pe cruce, datã."

115 Beatrice-așa, dar fixa ei privire
n-o-ntoarse de la ei, ci-atenție dete
și cînd vorbea, ca și dupã vorbire.

118 Și, cum privește-un om și parcã vede
privind în soare-o patã-n fața lui,
vãzînd însã prea mult nimic nu vede

121 așa cu focu-acest din urmã fui,
pînã mi-a zis: - „De ce te-orbește gîndul,
sã vezi ceva ce-aici în ceruri nu-i?

124 Pãmînt mi-e trupul în pãmînt, în rîndul
atîtor toți, pînã ce-un numãr sfînt
decretul veșnic nu va fi umplîndu-l.

127 În sfîntul claustru-n duplul lor vestmînt
sînt numai sorii, doi, ce se urcarã.
Deci du cu tine-n lume-acest cuvînt".

130 La vorba lui și-ntregul cerc de parã
și și-al suflãrii-aceleia-ntreite
cîntare dulce-n clipã încetarã,

133 cum vrînd ori trude-ori riscuri sã evite,
lopețile ce-al apei luciu-l bat,
cînd sun-un semn, stau toate liniștite.

136 Vai, cît am fost de-adînc înspãimîntat,
cînd eu, întors sã vãd pe Beatrice,
nimic nu mai vãzui, deși am stat

139 alãturi ei și-n lumea cea ferice.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!