|
Conținut: "Divina Comedie"
Brîul întîi: trufașii
În Purgatoriu. Urcușul încet și odihna celor doi poeți pe platoul
singuratic (1-27) Pietre sculptate
cu scene de smerenie (28-96)
Pedeapsa trufașilor și povãțuirea credincioșilor de cãtre poet (97-139)
1 Cînd fui intrat deci și pe poarta care
rãmîne-nchisã prin iubirea rea,
cãci strîmbul drum ca drept atunci îți pare,
4 cu zgomot auzii cum ne-o-nchidea.
Acum, de m-aș fi-ntors s-o vãd, creștine,
ce scuze-aș fi avut la vina mea?
7 Suiam pe-un drum ce-n cotituri se ține
prin strîmbul scoc din stînca despicatã
la fel c-un val ce fuge și revine.
10 - „Puțin aici de-atenție-acum ne catã
s-uzãm - a zis Virgil -, mereu spre-a fi
și-aici și-aici de partea ondulatã."
13 Dar lucru-acesta pașii ni-i rãri,
așa cã mai curînd știrbita lunã
ajunse-n patul ei spre-a s-odihni
16 decît noi doi din strîmta vãgãunã.
Dar cînd am fost deasupra-n rotogol
în locu-n care muntele s-adunã,
19 eu prea trudit, și despre-al nostru-ocol
nesiguri ambii, stetem pe-o cîmpie
cum nu-i pustiu sã aib-un drum mai gol.
22 Din malul de-unde golu-i face ie
la 'nalta coastã-ntruna suitoare,
de trei ori cît un om putea sã fie.
25 Și cît am dat vederii-aripi sã zboare
prin cerc la dreapta și la stînga mea,
la fel pãrea întreaga-ncingãtoare.
28 Dar pîn-a nici nu face-un pas pe ea,
vãzui de-ajuns cã[-n jur e rîpa latã]
ce nici un drept de-a fi urcuș n-avea.
31 Era de-o albã marmurã și-ornatã
cu-atari sculpturi cã nu vrun Policlet,
ci-ar fi rãmas chiar firea rușinatã.
34 Trimisul cel ce-aduse-acel decret
prin care-a multor veacuri plînsã pace
deschise cerul cel de mult secret,
37 în fațã-ne-apãru și-așa verace
scobit, și-atît de dulci mișcãri avea,
cã nu pãrea sã fie-un chip ce tace.
40 Sã juri cã zice Ave; cãci stãtea
în fațã Ea, ce-avut-a harul cheii
iubirii cei de veci spre-a-i descuia,
43 [și puse-avea în chip, ca tîlc ideii],
asemeni cerii-al sãu sigil purtîndu-l,
aceste vorbe: Ecce-ancilla Dei.
46 - „Nu-ți pune numai într-un loc tot gîndul!" -
vorbi Virgil; iar eu, pe partea lui
în care-avem noi inimile-avîndu-l,
49 privii și mai departe și vãzui
pe partea-n care-aveam pe-al meu pãrinte,
și [îndãrãtul Maicii Domnului]
52 scobitã-n piatrã altã-ntîmplãminte;
și, vrînd mai clarã-n ochi sã mi s-arate,
trecui pe lîngã maistru mai 'nainte.
55 Erau aici în marmurã sãpate:
un car cu boi și-ntr-însul arca sfîntã
și cum oficiul, necerut, te bate,
58 și multã gloatã-n șapte coruri frîntã,
cîntînd așa, cã simțurile mele:
„nu cînta" - unul, și-altul zise: „cîntã!".
61 Și-al jertfei fum îl arãtau acele
sculpturi așa, cã ochii mei și nasul
cu „nu" și „da" gîlceavã-avea-ntre ele.
64 Și-umilul David, precedîndu-și vasul
cel sfînt, mai mult și mai puțin de-as'datã
decît un rege,-n salt avîndu-și pasul
67 și poala-n brîu, iar la un geam miratã
privea Melhola din[tr-un dalb] palat
ca și-o femeie tristã și-ofensatã.
70 Trecui și mai 'nainte de-unde-am stat,
sã vãd de-aproape-alt chip pe-acel pãrete,
ce-albea dupã Melhola-nfãțișat.
73 Înalta glorie-n faț-aici îmi stete,
a prințului roman, valoarea cui
izbîndã mare lui Grigorie-i dete.
76 Eu de-mpãratul, de Traian vã spui
și-o vãduvã-ntr-un plîns amar,
și-al gurii, și-al ochilor, s-a prins de frîul lui.
79 Vuia tot cîmpu-n goana cãlcãturii
de roibi și-oșteni, și-n vînt, peste Cezar
stindarde de-aur își mișcau vulturii.
82 Și biata, ea-ntre-atîți, plîngînd amar:
„Rãzbunã-mi, Doamne, dup-a ta putere
pe fiul mort, sã nu plîng în zadar!".
85 El da rãspuns: „Așteapt-acum, muiere,
pe cînd mã-ntorc". Iar ea: „Stãpîne bune!",
ca cel [ce] n-are-astîmpãr în durere,
88 „Dar dacã nu te-ntorci?" - „O sã-l rãzbune
urmașul meu!" Iar ea: „Al altui bine
ce-ți este bun, cînd uiți pe-al tãu?". Și-i spune
91 Traian: „Fii mîngîiatã. Se cuvine
sã fac ce-mi ceri, acum și nu apoi,
dreptatea vrea și mila mã reține!".
94 Acel ce-n veci nu vede lucruri noi
aceste vorbe le-a sculptat vãzute;
dar nou ni-e nouã, cãci nu-l vezi la noi.
97 Pe cînd mã desfãtam privind plãcute
imagini de smerenie-atît de mare,
mai dragi știind de Cine-au fost fãcute:
100 - „Dincoace, iat-un stol acum apare -
vorbi Virgil -, ci-atîta vin de grei!
Ne-or spune-aceștia pe-unde-avem cãrare".
103 Și-atenți sã vadã-ntruna ochii mei
tot nouã stãri, și-n ele-avînd plãcere,
n-au fost tîrzii în zborul lor spre ei.
106 N-aș vrea sã simți, creștine, vro scãdere
în bunul tãu propus, de-auzi ce platã
drept vai greșelii Dumnezeu ne cere!
109 Tu nu cãta spre-al caznei chip; ci catã
urmarea ei, cãci orice-ar fi sã fie,
nu poate-ntrece marea judecatã.
112 Și-așa-ncepui: - „Nu oameni par sã vie
spre noi încolo, dulce tat-al meu;
dar nu știu ce-s, așa sînt prins de-orbie!".
115 El zise-atunci: - „Martiriul lor cel greu
pe care-l au, așa-i îngenuncheazã,
cã-ntîi și-ntîi m-am îndoit și eu.
118 Dar fix privește-acum și-i cerceteazã
cum vin purtînd pietroaie-n spate puse
și-acum și vezi cum fiecare-ofteazã!".
121 Vai, bieți creștini trufași, fãpturi rãpuse!
cari, orbi de ochii minții noastre, vrem
la țel s-ajungem pe cãrãri opuse!
124 Voi nu vedeți cã numai viermi sîntem
nãscuți spre-a deveni cereștii fluturi,
ce zboarã slabi la Judele Suprem?
127 Ce-umblați fuduli prin 'nalte-așa ținuturi,
o, voi, insecte încã nedepline
ca viermii-acei rãmași întru-nceputuri!
130 Precum, balcoane-ori streșini sã sprijine,
ca stîlp un chip de om vezi cîteodatã
cum strînși genunchii el la piept îi ține,
133 de-l vezi tu simți durere-adevãratã
de chinu-nchipuit din el; atare
stîrcire-aici acești cãzniți aratã.
136 Drept e cã dupã piatra mic-ori mare,
erau stîrciți puțin ori mai de tot,
dar cel cu cea mai multã-n el rãbdare
139 plîngînd parcã zicea: - „Eu nu mai pot!".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
