Divina Comedie - Purgatoriul: Cîntul XV Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Purgatoriul: Cîntul XV
   

Conținut: "Divina Comedie"


Brîul al doilea și al treilea: pizmãreții și mînioșii

Ceasul amurgului (1-9) Îngerul strãlucitor (10-39) O îndoialã a lui Dante (40-81) Brîul al treilea al mînioșilor și pilde de blîndețe (82-117) Fumul cel usturãtor (118-145)

1 Din faptul zilei pînã cînd se toacã
de-al treilea ceas, cît este spațiul sferii
ce-asemeni c-un copil apururi joacã,

4 atît pãrea cã pînã-ntr-al cãderii
moment lui Sol un spațiu i-a rãmas:
miez-noapte-aici, dincolo faptul serii.

7 Iar raza-i mã lovea direct pe nas
din cauzã cã, urmîndu-ne-ocolirea,
aveam întors spre-apus al nostru pas,

10 cînd eu simții mai mult decît airea
pe-obraz lumina mult-a nu știu cui,
și lucrul nou de-aci-mi stîrni uimirea.

13 Din mîinile-amîndouã deci fãcui
ca streșini peste ochi o apãrare
și-acel prisos de raze-l mai scãzui.

16 Precum din ap-ori din oglindã sare
o razã așa-n opusã direcțiune
încît urcînd același unghi îl are

19 ca și cãzînd, încît egal le pune
de-o parte și-alta pietrei cãzãtoare,
precum și arta și-ncercarea spune,

22 așa-mi pãru cã-n fațã de-o lucoare
rãsfrîntã sînt lovit, și ochii mei
grãbiți fugirã-n lãturi ca de soare.

25 - „Lucoarea asta, dulce tatã, ce-i,
cã nu mi-i pot scuti de-a ei povarã,
și-ncoace parcã-și mișcã focul ei?"

28 - „De-uimire - el mi-a zis - sã nu-ți mai parã
cã servii-angelici tot te mai orbesc -
e sol trimis spre-a ne pofti pe scarã.

31 Ci-n scurtã vreme nu-ți va fi, gîndesc,
cumplit sã-i vezi, ci-o dulce veselie,
pe cît o poți simți tu-n mod firesc."

34 Ajunși apoi la vesela solie,
cu dulce glas ne-a zis: - „Pe-aici intrînd,
mai lin suiș ca altele-o sã fie".

37 Plecați de-acolo, noi urcam pe cînd:
„Ferice milostivii" și „Tresalte
acel ce-nvinge" s-auzea cîntînd.

40 Și singuri noi pe-urcușul scãrii 'nalte
suiam, [și]-n mers gîndeam cum aș putea
sã trag din vorba lui folos încalte.

43 Și-ntors spre el, mi-am spus dorința mea:
- „Ce-a vrut acel din Bretinor sã zicã
c-un bun ce-a fi-mpãrțit nicicînd nu vrea?".

46 - „Supremu-i viciu-l vede-acum cît stricã
de mult - a zis -, sã nu te mire-apoi
cã-l mustrã vrînd pedeapsã-n voi mai micã.

49 Fiindcã tind dorințele din voi
spre-un bun ce pate prin pãrtași scãdere,
de-aceea pizma strînge-ai caznei foi.

52 Dar dac-amorul veșnicelor sfere
spre ele v-ar întoarce-al vostru dor,
voi n-ați mai fi-nfricați de-acea durere.

55 Pe cît mai mulți «al nostru» zic în cor,
pe-atît mai mult din bun posede-oricare
și-au plus de caritate-n claustrul lor."

58 - „Eu simt - am zis - mai multã-ntunecare
decît de-aș fi tãcut, și mintea mea
se-abate-acum în dubiu mult mai mare.

61 Sã facã mai bogați cum ar putea
pe mai mulți inși averea divizatã,
decît avînd puțini pãrtași la ea?"

64 Iar el: - „Fiindcã mintea ți-e-ndreptatã
tot numai spre pãmînt, pe lîngã tine
e neagra noapte-n ziua luminatã.

67 Nespus de 'nalt și nesfîrșitul Bine
spre-orice iubire-i gata sã scoboare
precum spre-obiecte lucii raza vine.

70 Și-atît El dã cît aflã-n ele-ardoare,
așa c-apoi, cît mila lor se-ntinde,
pe-atît li-e-n spor și veșnica valoare.

73 Deci cercul lor pe cît mai mulți cuprinde,
pe-atît iubesc mai mult, cu spor mai mare,
și-un duh dintr-altul ca-n oglinzi îl prinde.

76 Ci-n spusa mea de n-afli-ndestulare,
veni-va Doamna ta ca sã te-ajute
sã-ți stingi deplin și-acest un dor și-oricare.

79 Dar vezi numai sã vindeci cît mai iute
cinci rãni, ca și-alte douã, cãci nimãnui
acestea nu se-nchid decît durute".

82 Cînd vrui sã zic „mã saturi tu", vãzui
cã-ntrasem în alt cerc, și-așa deodatã,
atras cu ochii spre-alte pãrți, tãcui.

85 Aci-mi pãru-n viziune luminatã
cã sînt rãpit, și-apare fãr' de veste
un templu-n care-i lume adunatã.

88 Și-n pragu-i o femeie-așa cum este
o dulce mamã, zice: „Fiul meu,
de ce ne-ai mai fãcut acum și-aceste?

91 Cãci iatã, triști, și tatãl tãu și eu
te-am cãutat". Și-apoi vorbind atare
vedenia mea pieri fãrã sã vreu.

94 Dar alta-mi apãru, pãrînd cã are
pe fațã plînsul care-l naște-anume
durerea-n noi printr-o insultã mare,

97 „De ești stãpîn cetãții-al cãrei nume
stîrni-ntre zei rãzboi atît de-aprins
și care-orice științe-a dus prin lume:

100 tu-n brațele-ndrãznețe ce-au cuprins
pe fiica noastrã, Pisistrat, lovește!".
Dar blînd și dulce și de milã-nvins

103 pãrea cã rãspunzînd așa-i vorbește:
„Ce vrei sã facem cui ne poartã urã,
cînd ceri sã bat pe cel ce ne iubește?".

106 Vãzui în furie-apoi popor cum curã
și-ucid cu pietre-un biet copil și cer
„ucide-ucide"-n urlete de gurã,

109 iar el cãzut și prins de-al morții ger
zãcea, ci-n timp ce-l înghețau fiorii
avea deschișii ochi mereu spre cer,

112 și [milostiv], privind prigonitorii,
ruga-ntr-atîta cazn-a morții sale
pe 'naltul Domn sã-i ierte-ucigãtorii.

115 Cînd sufletu-mi s-a-ntors la stãri reale
cari sînt un adevãr nu numa-n ea
vãzui nu false-avutele-mi greșale;

118 și-atunci Virgil care-a putut vedea
cã fac ca cel cui îi silești trezirea:
- „Ce ai - mi-a zis -, de nu te poți ținea?

121 Aproape-o leghe ți-ai urmat suirea
cu ochii-nchiși și-umblare-mpiedecatã,
cum faci cînd somnu-ori vinu-ți furã firea!".

124 - „De vreai s-asculți - am zis -, o, dulce tatã,
voi spune tot ce-n minte-mi se ivi,
cît timp avui umblare-așa-ncurcatã."

127 - „Și-o sut', a zis, de mãști de-ar zãbrãni
obrazul tãu, nu poate sã-mi rãmînã
ascuns vrun gînd, oricît de mic ar fi.

130 Iar ce-ai vãzut sînt pilde ce te mînã
sã lași sã-ți intre-n suflet sfînta pace
a cãrei ape-au veșnicã fîntînã.

133 Nu-ntreb ce ai, din cauza care face
sã-ntrebe-un ochi a cãruia vedere
e stinsã-n cel ce fãr' de suflet zace,

136 ci-așa-ntrebai spre a-ți pune-n tãlpi putere.
Așa-mboldești pe-un leneș indispus
s-uzeze, cînd revine,-a sa veghere."

139 Mergeam prin faptul serii-acum în sus,
atenți privind pe cît puteam pãtrunde
în contra razelor tîrzii de-apus;

142 și iat-un fum încet venea și-n unde
spre noi, asemeni nopții-ntunecate,
și loc de-adãpostit n-aveam niciunde -

145 ne-a stins și vãzul și-orice zãri curate.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!