|
Conținut: "Divina Comedie"
Brîul al șaselea: lacomii
Cîntecul sufletelor și extrema lor
slãbiciune (1-39) Forese Donati
(40-84) Nella și invectiva în con-
tra femeilor din Florența (85-114) Amintiri din tinerețe (115-119)
Dante aratã lui Forese motivul cãlã-
toriei lui (120-133)
1 Pe cînd priveam așa-n frunzișul verde
cu ochi țintiți așa cum stã și catã
și-acel ce dupã paseri vremea-și pierde,
4 îmi zise cel mai mult decît un tatã:
- „Sã vii, o, fãtul meu, c-avem altcum
mai bine-a face uz de vremea datã".
7 Întoarsei fața și-ai mei pași acum
grãbiți dupã-nțelepții ce pe cale
vorbeau așa c-adrag fãcui ãst drum.
10 Cînd iatã c-auzii plîngînd prin vale
Labia mea, dulce-o melodie,
cã și plãcere-avui de el și jale.
13 - „Ce-aud eu, dulce tatã, ce sã fie?" -
am zis, iar el: - „Sînt spirite, gîndesc
cari merg umplînd a vinei datorie".
16 Hagiii-ngîndurați cînd întîlnesc
în drum persoane lor necunoscute
sã-ntorc a le privi, dar nu s-opresc:
19 așa-ntorcîndu-se spre noi tãcute
și-adînc smerite duhuri într-un stol,
în treacãt ne priveau, mergînd mai iute.
22 Cu ochii-afunzi sub negrul rotogol,
și supte-ale lor fețe-așa de trase
cã pielea se-nforma pe osul gol.
25 Erisihton nu cred cã se uscase
așa pînã-n zvîntarea secii piei,
cînd numai ea pe oase-i mai rãmase.
28 Ziceam, gîndind în mine: „Iat-acei
ce-au dat Ierusalimu-n vremi cumplite
cînd puse dinții Maria-n fiul ei".
31 Inele fãr' de-opal par în orbite
și cîți au de-OMO-n fața de-om credința
puteau pe M sã-l vadã-n linii-albite.
34 Ah, cine-ar crede, neavînd știința,
cã poate-un mãr, și-o apã sã-i aducã
așa-ntr-un hal, hrãnindu-le dorința!
37 Stãteam mirat ce foame-aci-i usucã,
și nu vedeam nici cauze manifeste
uscatei piei și feței de nãlucã.
40 Dar iat-un duh, din fundul negrei țeste
țintindu-și ochii fix privi la mine
și tare-apoi: - „Ce grații-mi sînt aceste?".
43 N-aș fi putut sã-l recunosc, vezi bine,
nicicînd din chip, ci-n vocea sa avui
ce fața sa diform-ascunse-n sine,
46 și-ntreaga cunoștințã feței lui
schinteaua asta-ntreagã mi-o aprinse.
Și chipul lui Forese-l cunoscui.
49 - „Ah, nu privi ce scoarțã rîia prinse -
așa plîngea - și nici zbîrcita piele,
și nu-mi privi nici lipsa cãrnii stinse,
52 ci spune-mi drept de tine și de ele,
ce duhuri sînt cari drumul ți-l aratã?
Sã nu-nchizi gura ta rugãrii mele!"
55 - „Ah, fața ta ce-o plînsei moart-odatã,
stîrnește-n mine tot așa durere
și-acum, c-o vãd atît de deformatã!
58 Dar ce, pe cer! v-aduce-așa-n scãdere?
Nu-mi cere sã-ți vorbesc cînd stau mirat
cãci rãu vorbesc cei plini de-o altã vrere."
61 Iar el: - „Și apei printr-un veșnic sfat,
s-a dat puterea care-astfel mã zvîntã,
și pomului ce-n urmã l-ați lãsat.
64 Iar gloata-ntreagã ce cu bocet cîntã
fiindcã gurii prea-i urmase-orbește,
se face-aci prin post și sete, sfîntã.
67 Dorința de-a mînca și-a bea ne-o crește
mirosul scris din pom sã se ridice
și-acel pîrîu de sus ce-l rãcorește,
70 dar nu o dat-ocolul pe cornice
ne dã acestui chin o-mprospãtare,
zic chin și-ar trebui plãcere-a-i zice,
73 ci-mpinși sîntem spre pom de dorul care
sã strige Crist voios Eli-l fãcu,
pe cînd murea spre-a da rãscumpãrare".
76 Iar eu: - „Fores, de cînd schimbaseși tu
pe-o lume bunã lumea cea sãracã,
cinci ani nici nu trecurã pîn-acu;
79 putința de-a greși topitã dacã
ți-a fost mai înainte de-acea bunã
durere ce cu Cerul sfînt ne-mpacã:
82 tu cum sosiși pe-așa de sus cununã?
Credeam la cei de jos a te vedea
cari vremea lor prin vreme și-o rãzbunã!".
85 Iar el: - „M-aduse-așa curînd a bea
pelinul dulce-al caznei dureroase
prin plînsul ei ce-l dãruie Nella mea.
88 Cu mari suspine și cu rugi pioase
m-a smuls din rîpa unde-aștepți, adicã
și liber de-alte rîpi aici mã scoase.
91 Pe-atît mai scumpã e și mai amicã
iubita-mi vãduvioarã, Nella-n Rai,
pe cît și-n fapte bune-i mai unicã.
94 Cãci tu, Barbagio din Sardinia, ai
femei și tu la suflet mai curate,
decît Barbagia-n care mi-o lãsai.
97 Dar ce mai vrei sã zic, o, dulce frate?
Eu vãd un timp, la ce ți-am spus dovadã,
și-acele zile nu sînt depãrtate,
100 cînd de pe-amvon opri-veți sã se vadã
impudicele doamne florentine
umblînd cu sînul dezvãlit pe stradã.
103 Spre-a se-mbrãca onest, ce saracine,
ce barbare-așteptarã-nvãțãtura
Bisericii sau alte discipline?
106 De-ar ști acele-obraznice mãsura
ce lor în cer de-acum li se gãtește
și-ar pune de pe-acum pe urlet gura!
109 Prevãzul îns-aici de n-amãgește,
boci-se-vor 'nainte-a da mustațã
pe-obrajii cui cu nani-azi s-ogoiește.
112 Ah, frate-acum, n-ascunde, ci ne-nvațã:
nu singur eu, cum vezi, ci-ntreaga ginte,
privim cum faci luminii umbrã-n fațã".
115 Și-am zis așa: - „Dacã-ți aduci aminte
ce-am fost cu tine eu, cu mine tu,
amar ne-o fi a ne-aminti-n prezinte.
118 Din viaț-aceea, ãst ce-i duce-acu
al meu, m-a scos de-alaltãieri pe mine,
cînd sora ãstuia rotundã fu -
121 spre soare-am arãtat - m-a dus cu sine
în carnea vie-a mea care-l urmeazã
prin trista noapte-a morții fãr' de fine.
124 De-aci-mi ținu în sus puterea treazã
sã urc și s-ocolesc pe dealu-acel
ce tot ce-n voi e strîmb acu-ndrepteazã.
127 Mã va-nsoți, mi-a zis, pînã la țel
acolo unde fi-va Beatrice,
de-aici apoi voi merge fãr' de el.
130 Virgil e cel ce-acestea mi le zice
iar altu-i umbra pentru care-n toate
cutremur mai 'nainte fu-n cornice
133 pe-ntregul munte ce dintr-însu-l scoate".
Conținut: "Divina Comedie"
Download: "Divina Comedie"
Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie
Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.
Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.
Top
Recomanda aceasta pagina unui prieten!
|
