Divina Comedie - Purgatoriul: Cîntul XXVI Divina Comedie
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei afară de mine, să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.                Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar.                Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului.                Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mult pe pământ.                Să nu ucizi.                Să nu faci fapte necurate.                Să nu furi.                Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.                Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.                Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui.               
Romana versiuneaPortal creştin

Resurse creştine

 
Purgatoriul: Cîntul XXVI
   

Conținut: "Divina Comedie"


Brîul al șaptelea: desfrînații

Sufletele bagã de seamã cã Dante e viu și-l roagã sã se destãinuiascã lor (1-24) Cele douã cete de desfrînați (25-39) Pilde de desfrîu (40-90) Guido Guinizelli și trubadurul Arnaut Daniel (91-148)

1 Pe cînd toți trei în șir mergeam astfel
pe mal, maestru-mi tot spunea aoare:
- „Ascultã-mi sfatul, sã te-ajuți cu el!".

4 Pe-obrazul drept eram lovit de soare
ce jos spre-apus tot cerul inundîndu-l
schimbase-n alb albastra lui coloare.

7 Iar roșul foc cu umbra mea fãcîndu-l
sã parã și mai roș, pe mulți vãzui
c-aveau, mergînd, numai spre-aceasta gîndul.

10 Prin semnu-acesta drept motiv le fui
de vorbã, deci, și-așa și cuvîntarã:
- „Nu pare-a fi nãlucã trupul lui".

13 Pe cît puteau, apoi, înaintarã
spre-a ști-ntr-adins, dar grij-avînd tot insul
de-a nu ieși de unde n-ar fi-n parã.

16 - „Tu cel ce nu de leneș, ci-ntr-adinsul,
mergi cel din urmã, ca mai mic fiind,
te rog, de foc și sete eu aprinsul;

19 de-al tãu rãspuns nu-s singur eu dorind,
ci toți aceștia simt mai mare sete
ca de-apã rece-un Etiop ori Ind,

22 sã-mi spui cum faci cu trupul tãu pãrete
luminii-așa cã parcã încã lui
aripi sã zboare-al morții sol nu-i dete."

25 Așa-mi vorbi un duh, și-am vrut sã-i spui,
și-aș fi și spus, de n-aș fi fost deodatã
atras spre-alt lucru nou care-l vãzui.

28 Cãci altã gloatã 'nainta-nșiratã
prin mijlocul cãrãrii-acei de foc
spre-aceasta ce m-opri-ntrebînd miratã.

31 Vãzui cum se salutã reciproc
și, vesele de-un scurt festin, cum toate
sãrut își dau, dar fãr-a sta pe loc.

34 Așa-n de-a valma negricioasei gloate
furnica-n bot atinge pe-o furnicã,
de drum spre-a se-ntreba, de scopuri poate.

37 Sfîrșind grãbit urarea lor amicã,
pe cînd plecau, din gurã tot poporul
vedeam cã pe-ntrecute glas ridicã.

40 Cei nou sosiți: „Sodomul și Gomorul!".
Cei vechi: „S-ascunse-n vacã Pasifee
ca taurul s-alerge-a-i stinge dorul".

43 Și-apoi cum gruii-o parte spre Ripeea
și-o parte fug spre țãri de soare pline,
de ger aceștia-mpinși, de arșițe-aceia;

46 așa se duce-un stol, iar altul vine,
și toți se-ntorc la vaiul lor plîngînd
și primul plîns ce le ședea mai bine.

49 Și toți aceiași ce de-ntîiul rînd
m-au fost rugat, venirã sã-și împace
atenți și gata de-ascultat pãrînd.

52 Iar eu, vãzînd din nou acum cã-mi face
rugare,-am zis: - „Tu, sigure popor
s-ajungi, oricînd va fi, sã guști și pace,

55 nici verzi nu mi-am lãsat la cei ce mor,
nici coapte membrele, ci clar vã fie
cã-n oase-aici le am și carnea lor,

58 și urc pe-aici spre-a nu mai fi-n orbie.
Din cer o Doamnã-mi dete-acest favor
sã trec prin lumea voastr-o hainã vie.

61 Dar fie-vã-n curînd supremul dor
sãtul și ceru-acela sã v-adune
ce-i cel mai larg și cel mai plin de-amor,

64 sã-mi spuneți voi, spre-a ști și eu ce spune,
ce stol sînteți, și voi, și pãtimașul
popor ce-acum în dosul vostru-apune?".

67 Nu stã nãuc altminteri ciobãnașul
din munți, privind în muta sa mirare
cînd, prost și pãdureț, el vede-orașul,

70 cum stã-ntre umbre-acoalea fiecare.
Dar cînd s-a alinat în ei uimitul,
ce-n sîrg s-alinã-n orice suflet mare,

73 așa-nceput-a-ntîi spre noi venitul:
- „Ferice tu, ce dintr-a noastr-ocinã
științã-ncarci, spre-a-ți fi mai bun sfîrșitul!

76 Acei ce-ncolo merg au marea vinã
pe care-ai sãi lui Cezar triumfînd
în fațã i-o-mputau, strigînd: «Reginã»!

79 De-aceea se despart «Sodom» strigînd,
precum ai și-nțeles din auzite,
arsurii lor rușine-adãogînd.

82 A noastre vicii-au fost ermafrodite;
umana lege-aceștia n-o urmarã,
ci pofta și-o-mplineau ca niște vite.

85 Deci, cînd ne despãrțim, spre a noastr-ocarã
strigãm de fapta lacomei femei
ce fiarã deveni-n cioplita fiarã.

88 Acum ne știi și vezi și cauza ce-i.
Pe nume poate-ai vrea sã știi și cine?
Dar n-am nici timp, nici nu știu cine-s ei.

91 Dar vreau sã-ți stîmpãr dorul dinspre mine:
sînt Guido Guinicell, și-aci-n spãlare
fiindcã m-am cãit spre-a vieții fine".

94 Cum veseli fiii-au fost, în jalea mare
ce-avu Licurg, cînd mama fu aflatã,
așa fui eu, dar neg pe-așa de tare,

97 cînd însuși se numi-el, și-al meu un tatã
și-al altora mai buni cari-au cîntat,
cari rime dulci de-amor au scris vrodatã;

100 și multã vreme-am mers și-ngîndurat
și ca și surd, privindu-l cu durere,
dar pentru foc eu tot departe-am stat.

103 Cînd fui apoi sãtul de-a lui vedere,
cu-acel cuvînt ce-orice-ndoieli îți ia
i-am spus cã-i fac cu drag orice mi-ar cere.

106 Iar el: - „Prin cîte-aud, tu-n mintea mea
atare-o clarã urmã lași, cã Lete
s-o-ntunece-ori s-o stingã n-o putea;

109 dar dacã-i drept ce mi-ai jurat, poete,
motiv iubirii, ce de mine-o ai
și-n toate mi-o arãți, ce fapt îi dete?".

112 - „A tale versuri dulci - îi replicai -
ce-or face scump condeiul ce le scrise
cît timp va dãinui modernul grai."

115 - „O, frate-acest ce ți-l arãt - îmi zise,
și-un duh mi-a arãtat în fața lor -
în grai matern cu mult mã biruise.

118 În prozã de roman și-n vers de-amor
i-a-nvins pe toți, și las' pe proști sã-mpartã
verdict c-ar fi Gerald superior.

121 Nu-n fond vãd ei, ci-n larma cea deșartã
talent, și-astfel închid pãreri ce-avurã
mainte-a ce-asculta de minte-ori artã.

124 Așa și lui Guiton din gurã-n gurã
mulți vechi i-au dat întîiul rang și-onorul,
și mulți apoi prin artã-l întrecurã.

127 Acum, atît de larg de-ți e favorul,
încît tu poți și-n claustru-a te sui
în care-i Crist mai mare-a tot soborul,

130 un «Tatãl nostru» pentru mine-i zi,
c-atît ne-ajunge-n lumea asta-n care
ni-e stins-orice putințã de-a greși."

133 Spre-a face loc și altui duh, îmi pare,
ce-aproape sta, pieri în foc deodatã
cum piere-afund și-un pește-n apa mare.

136 Iar eu, mergînd spre umbra arãtatã,
i-am spus c-ar vrea și lui a mea dorințã
sã-i facã loc și-onoarea meritatã.

139 [El prinse-a zice cu bunãvoințã:
- „Îmi place-atît ce-mi ceri cã, ascultînd,]
nu vreau s-ascund și nici nu-mi e-n putințã:

142 eu sînt Arnold ce plîng și merg cîntînd.
Dar sper, vãzînd trecuta mea prostie,
voios, de-o zi ferice de-oarecînd.

145 Și-acum te rog, pe-acea valoare vie,
ce pînã-n culme fi-ți-va-ndrumãtor,
la timp, aminte-amarul meu sã-ți fie".

148 A zis, pierind în foc curãțitor.


Conținut: "Divina Comedie"

Download: "Divina Comedie"

Sursă: https://archive.org/details/Dante-DivinaComedie

Читайте також: Данте Аліг'єрі. Божественна комедія.

Читайте также: Данте Алигьери. Божественная комедия.


Top

Recomanda aceasta pagina unui prieten!


Vote!